6.5 C
Târgu Jiu
miercuri, 11 decembrie 2024

Etichetă: cadre didactice

Târg cu bunătăți de sezon, în curtea Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu”

Un târg de toamnă, care a avut loc ieri, la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu a adus împreună întreaga comunitate școlară. Într-o...

Lecții de pedagogie digitală pentru 1.000 de cadre didactice din Gorj

Nu mai puțin de 1.000 de cadre didactice din județul nostru din învățământul gimnazial și liceal vor participa la cursuri de formare în domeniul...

S-a încheiat selecția profesorilor metodiști. Niciun loc liber!

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a organizat selecția cadrelor didactice în vederea constituirii corpului de metodiști pentru acest an școlar. Toate posturile s-au ocupat încă...

ISJ Gorj selectează profesori metodiști

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat deschiderea procedurii privind selecția profesorilor metodiști în învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025. Cei care obţin acest drept...

UCB Târgu Jiu pășește în pedagogia digitală

Săptămâna trecută, Ministerul Educației a publicat lista inițială a proiectelor admise în urma evaluării eligibilității proiectelor din cadrul apelului „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice...

Fără 10 la Definitivat. Profesori de nota 4!

Gorjul nu are nicio notă de 10 la examenul de definitivat din acest an. Cea mai mare notă la proba scrisă a fost obținută...

Concurență pentru gradațiile de merit. Salarii majorate timp de cinci ani

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a publicat lista cu punctajele obținute de cadrele didactice, directori și personalul didactic auxiliar care au solicitat gradație de merit....

Dialog deschis, la masa… curată! – ,,Mă gândesc la calitatea profesională...

-M.S.B. Domnule profesor Vasile Gogonea, v-aş ruga mult de tot să continuăm dialogul nostru despre educaţie şi despre ceea ce mai înseamnă actul educativ...

„Big Brother” în școli și un nou tip de burse pentru...

Noi modificări în sistemul de Educație anunțate de ministrul Ligia Deca. În primul rând, școlile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără să...

Performanță pentru elevii Liceului Tehnologic Bâlteni

Liceul Tehnologic Bâlteni, implicit elevii, precum și cadrele didactice, reușesc ca unitatea de învățământ să se ridice cu mândrețe la nivel de județ. Recent,...

Școli verificate prin sondaj

Ministerul Educației a dispus inspectoratelor școlare să verifice prin sondaj cum se aplică în școli procedura privind cazurile de violență. „Din toamna anului 2023 avem,...

“Acasă la Brâncuși, acasă la mine”

Ziua Națională Constantin Brâncuși este marcată în fiecare an la data de 19 februarie, ziua nașterii marelui sculptor român. Astfel, data de 19 februarie...

CJRAE Gorj sărbătorește 18 ani de activitate

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Gorj marchează aniversarea a 18 ani de la înființare astăzi, de la ora 14:00, sărbătorind momentul...

Zeci de profesori din Gorj preferă catedra în loc de pensie

Peste patruzeci de profesori din Gorj au ales să rămână la catedră peste vârsta de pensionare. Cei mai mulți predau la unități de învățământ...

Liceul Teoretic Novaci, dotat cu laborator inteligent

Liceul Teoretic Novaci va beneficia de dotări cu echipamente TIC de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent...

La catedră, până la 70 de ani

Profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, începând cu anul școlar 2024-2025. „Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i...

Brad de poveste, la Stăneşti

Elevii şi preșcolarii Şcolii Gimnaziale Stănești, împreună cu cadrele didactice ale unității de învățământ, au împodobit împreună bradul de Crăciun, la Căminul Cultural din...

Târg de carte la o școală din Târgu Jiu

O școală din municipiul Târgu Jiu găzduiește târgul de carte „Noi citim”. Evenimentul este organizat de Asociația Părinților Școlii Generale „Sfântul Nicolae”, în parteneriat...

Învăţătura Preotului de altar – ,,Astăzi, suntem la Urdari, la şcoală....

Trebuie să înțelegem că nu generația noastră a întemeiat Biserica, nici școala și nici ora de religie, pentru că şcoala s-a născut și a...

Liceul din Mătăsari îi așteaptă pe cei peste 500 de elevi,...

Luni, 11 septembrie 2023, se va auzi primul clinchet al clopoţelului şi la Liceul din Mătăsari, unde elevii, cadrele didactice şi părinţii vor păşi...

Seriozitatea şi obiectivitatea unei inspecţii şcolare

Prin arhivele şcolii Gimnaziale nr. 1 Albeni, am dat de un proces- verbal, încheiat în data de 24 ianuarie 1961 de către inspectorii metodişti...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Greva din învăţământ şi amnezia guvernanţilor...

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Greva generală din sistemul educaţional românesc este dovada cea mai pregnantă a crizei generale a societăţii noastre şi exemplul...

Ca la noi, la nimeni – Profesorii, în grevă generală din...

Motto: „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în situația de a le face.” - Constantin Brâncuși Negocierile dintre cei trei...

,,Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet!” – Zeci de donații!

Campania publicației noastre -,,Donezi o jucărie, dăruiești un zâmbet”, se apropie de final și, cu siguranță, va aduce multă bucurie. În ultimele săptămâni, mulți...

Școala Gimnazială Lihulești – Cursuri de educație non-formală și informală ERASMUS+

Mai multe scoli din județul Gorj vor beneficia până în anul 2027 de finanțare europeană pentru mobilități Erasmus+ în domeniul Educație școlară, în proiectul...

1.000 de lalele și garoafe și tot atâtea ciocolate, oferite de...

Acțiunea a început pe 8 Martie, la ora 7.30, edilul din Motru, Cosmin Morega, fiind prezent la toate grădinițele din oraș și la o...

S-a schimbat calendarul anului școlar

Ministerul Educației a anunțat că structura anului școlar 2023-2024 a fost modificată în cadrul Comisiei de dialog social. Astfel, ordinul prevede 36 de săptămâni de...

Zeci de dascăli pensionari vor rămâne la catedră

Aproape patruzeci de profesori din Gorj au ales să rămână la catedră peste vârsta de pensionare. Cei mai mulți predau la școli din mediul...

Cadre didactice de la școlile din Berlești și Vladimir, participante la...

Mai multe școli din județul Gorj vor beneficia, până în anul 2027, de finanțare europeană pentru mobilități Erasmus+ în domeniul Educație școlară, în proiectul...

«România Educată» în realitatea statului eşuat! (I) – ,,Marea educaţie se...

De peste treizeci de ani, învăţământul românesc şi educaţia din ţara noastră, tot încearcă să obţină o notă de promovare cu indulgenţă, dar tot...

ISJ Gorj caută profesori metodiști

Inspectoratul Școlar Județean Gorj organizează, în perioada 27 septembrie - 7 octombrie, selecția cadrelor didactice în vederea constituirii Corpului de metodiști în anul școlar...

Notele obținute de candidați la concursul pentru funcțiile de directori de...

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat rezultatele obținute de candidații care au participat la probă scrisă a concursului pentru ocuparea unor posturi de directori...

Calificative în loc de note la sport, muzică și desen

Elevii nu vor mai primi note la sport, muzică și desen, ci doar calificativele „Foarte bine”, „Bine”, „Suficient” și „Insuficient”. Sistemul de evaluare prin...

Definitivat Gorj – Un singur profesor de nota 10

Doar un singur dascăl din Gorj a reușit să ia nota 10 la examenul de Definitivat din acest an. Este vorba despre o profesoară...

Aproape 100 de profesori își dau definitivatul la Gorj

Nu mai puțin de 93 de profesori din Gorj s-au înscris la examenul de Definitivat din acest an. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul...

„Managementul dificultăților de învățare școlară la elevi”

Casa Corpului didactic Gorj în parteneriat cu Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea a organizat on-line în perioada 14 - 30 iunie...

Mihai Eminescu, omagiat la Țânțăreni

Două evenimente culturale dedicate împlinirii a 133 de ani de la intrarea în eternitate a poetului nepereche Mihai Eminescu vor avea loc duminică, 19...

Proiect anti-bullying în școli din Gorj. ISJ Gorj: Fenomenul de violență...

În patru unități de învățământ din județul Gorj se derulează, pe parcursul celui de-al doilea semestru, la inițiativa Inspectoratului General al Poliției Române, „Proiectul...

Școală cu prezență fizică! Gradul de ocupare a paturilor Covid, în...

Gradul de ocupare a paturilor Covid în Gorj este sub 10%, așa că toate școlile din județ vor face cursuri în format fizic, indiferent...

Festival județean de poezie și muzică ,,Eminesciana”

În data de 14.01.2022, s-a desfășurat la sediul Grădiniței cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu și online/indirect, FESTIVALUL DE POEZIE ȘI MUZICĂ ,,Eminesciana”,...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr....

-Rep. Domnule ministru, LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI, multă SĂNĂTATE şi viaţă îndelungată, cu multe şi mari împliniri în activitatea dumneavoastră impresionantă şi unică...

Activitate de formare și învățare în Seduva, Lituania

În perioada 29 noiembrie-2 decembrie 2021, Școala Gimnazială Cărpiniș, din Crasna, a participat cu două cadre didactice (prof. Dogaru Mirabela și prof. Bîca Liliana)...

Liceul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari, lider în accesarea proiectelor Erasmus+

Liceul “Gheorghe Tătărescu” din Rovinari se numără printre primele instituții școlare din județul Gorj în accesarea proiectelor Erasmus+ finanțate de Comisia Europeană în domeniul...

Sindicaliștii din învățământul gorjean se pregătesc de proteste

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj anunță că au început pregătirile pentru declanșarea acțiunilor de protest față de politica pe care Guvernul României...

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Interviu cu domnul dr. ing. Cătălin...

-Rep. Domnule director, sunt onorat să am în continuare un dialog cu un om ca dumneavoastră, care cunoaşteţi atâtea lucruri despre noţiunea de securitate...

Zeci de candidați din Gorj înscriși la Definitivat

Zeci de cadre didactice din județul Gorj și-au depus dosarul de înscriere în vederea susținerii examenului național pentru definitivare în învățământ. Cele mai multe...

Primul proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială Cărpiniș, Crasna

O nouă provocare pentru cardele didactice de la Școala Gimnazială Cărpiniș, pentru elevi, pentru comunitatea locală! În perioada martie 2021- februarie 2023, la Școala...

Se caută școlile cu cei mai talentați copii la desene despre...

Școlile care vor să se întreacă pentru titlul de ,,Școala Banilor Bine-Crescuți” sunt invitate să se înscrie în concursul de desene cu același nume,...

Activitatea față în față, suspendată integral într-o școală din Gorj

Începând de astăzi, Școala Gimnazială Văgiulești își mută integral cursurile în online. Este prima unitate de învățământ din județ care a solicitat suspendarea integrală...

Înscrierile la examenul pentru definitivare în învățământ, aproape de final

Cadrele didactice care doresc să participe la examenul pentru definitivare în învățământul preuniversitar mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a-și depune dosarele...

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă – Despre «România Educată» în logica absurdului!...

Lansat cu mare pompă, în surle şi trâmbiţe prezidenţiale, Proiectul «România Educată» se doreşte a fi punctul de pornire «pentru tot ceea ce ar...

Peste 200 de candidați, înscriși la concursul pentru funcțiile de conducere...

Peste 200 de cadre didactice din județul Gorj s-au înscris în vederea participării la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din...

Au început înscrierile la examenul de definitivare în învățământ. Care sunt...

De săptămâna trecută, s-a dat startul înscrierilor la examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar. Cadrele didactice care doresc să participe la acest examen...

15 noiembrie, termen pentru depunerea cererilor de echivalare a creditelor profesionale...

Cadrele didactice din județul Gorj au termen până pe 15 noiembrie pentru a depune cereri de echivalare a creditelor profesionale transferabile. Pentru anul școlar...

Profesorii din Gorj care au făcut ore remediale, plătiți doar pentru...

La aproape șase luni de la debutul programului ,,Școală după școală”, cadrele didactice care au făcut ore remediale cu elevii au fost plătite doar...

Weber: Guvernanții lasă deschiderea anului școlar la voia întâmplării

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, acuză guvernații că nu sunt preocupați de începerea în bune condiții a noului an școlar. „Observ, zilele acestea,...

Noi ședințe de repartizare a cadrelor didactice pe posturile vacante

Inspectoratul Școlar Județean Gorj va organiza noi ședințe de repartizare/ocupare a posturilor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar gorjean. Acestea se vor desfășura în perioada...

Școlile din județ rămân fără directori. Cum va fi asigurată conducerea...

Odată cu sfârșitul acestui an școlar, la nivelul județului nostru se vacantează peste 100 de posturi de director de unitate de învățământ și câteva...

Titularizare 2021 în Gorj: Notele a zeci de candidați, modificate după...

Ministerul Educației a afișat ieri rezultatele finale obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul...

Titularizare 2021: Rezultatele finale, publicate astăzi. Când au loc ședințele de...

Astăzi vor fi publicate rezultatele finale obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul...

Titularizare 2021: Note între 1,2 și 10 în Gorj. Mai puțin...

Primele rezultate obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar - sesiunea 2021...

Titularizare 2021: Proba scrisă, pe 21 iulie. Ce reguli trebuie să...

Săptămâna aceasta, candidații înscriși la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, vor susține proba scrisă. Aceasta...

Peste o mie de cadre didactice din Gorj, în instanță pentru...

Mai mult de o mie de procese au fost inițiate în instanță de către sindicatul din învățământ pentru cadrele didactice din Gorj care solicită...

Definitivat în Gorj: Doar 3 absenți și 7 candidați retrași la...

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a derulat fără incidente în Gorj. Doar trei dintre candidații care aveau...

Zeci de cadre didactice din Gorj, pe lista cu beneficiarii gradației...

Începând cu data de 1 septembrie, zeci de cadre didactice din Gorj vor primi gradații de merit. Asta înseamnă o creștere cu 25% a...

Dascălii gorjeni, sărbătoriți la final de carieră

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a organizat vineri, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, un eveniment dedicat dascălilor aflați la sfârșit de carieră. Din păcate,...

Ultima săptămână de înscrieri la competiția națională ,,Creatori de Educație”

Este ultima săptămână în care se mai pot face înscrieri la cea de-a treia ediție a competiției naționale ”Creatori de Educație”, dedicată profesorilor din...

Cum vor putea elevii să acorde feedback profesorilor

Ministerul Educației a definitivat Metodologia prin care elevilor li se dă posibilitatea de a oferi feedback cu privire la activitatea de la clasă. Fișa...

1 Iunie 2021– Școala Gimnazială Cărpiniș

,,Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai’’ Henry Ward Beecher Copilăria este, cu siguranță, cea mai prețioasă perioadă a vieții. Astfel, pentru câteva ore,...

Bacalaureat 2021: Condiții pentru stabilirea centrelor de examen

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, se consideră centru de examen pentru bacalaureat 2021 unitatea de învățământ la care s-au înscris între 30 și...

Proiect de OUG privind modificarea condițiilor de participare la concursurile pentru...

Ministerul Educației a pus în consultare publică un mult așteptat proiect de Ordonanță de Guvern prin care sunt modificate condițiile de participare la concursul...

Workshop pentru cadrele didactice din Gorj

Casa Corpului Didactic Gorj anunță organizarea selecţiei a 47 de participanți la Workshop-ul desfășurat în județul Gorj, regiunea Sud – Vest Oltenia, Activitatea 4.3...

Înscrierile la concursul pentru acordarea gradațiilor de merit, aproape de final

Înscrierile la concursul pentru acordarea gradației de merit se apropie de final. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, astăzi și mâine sunt ultimele zile...

TITULARIZARE 2021. Peste 550 de candidați și doar 15 locuri titularizabile

Peste 550 de cadre didactice din județul Gorj s-au înscris anul acesta la concursul național pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar. Asta...

Începe evaluarea elevilor de clasa a IV-a

Dacă săptămână trecută au fost evaluate competențele dobândite în cursul anilor de școală de către elevii de clasa a VI-a, săptămâna aceasta este rândul...

Începe concursul pentru gradațiile de merit

De săptămâna aceasta, se dă startul concursului pentru acordarea gradațiilor de merit. Dosarele de înscriere pot fi depuse începând cu data de 13 mai,...

S-a dat startul înscrierilor la selecția în vederea constituirii grupurilor de...

Ieri s-a dat startul înscrierilor la selecția cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și învățământul universitar, respectiv a cercetătorilor din învățământul superior în vederea constituirii...

Campania ,,Vaccinare și testare pentru învățare” a ajuns la Târgu-Jiu

Campania ”Vaccinare și testare pentru învățare” a fost lansată ieri și în județul nostru, în prezența secretarului de stat din Ministerul Educației, Ștefania Marina...

Ședință pentru soluționarea cererilor de pretransfer la Liceul Energetic

Cadrele didactice care au depus cereri de pretransfer sunt așteptate, pe 26 aprilie, la Liceul Energetic Târgu-Jiu, unde se va desfășura ședința de soluționare...

Ora de Net anunță relansarea cursului de formare „Profesor real într-o...

Cursul de formare „Profesor real într-o școală virtuală” oferă cadrelor didactice, educatorilor, formatorilor și tuturor celor care desfășoară activități socio-educative cu copiii și adolescenții...

Ultima săptămână de înscrieri în învățământul primar

Prima etapă de înscriere în învățământul primar se apropie de final. Părinții ce doresc să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare mai au o săptămână...

Se caută cadre didactice în vederea constituirii grupurilor de lucru pentru...

Ministerul Educației organizează selecția cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și a cadrelor didactice/cercetătorilor din învățământul universitar în vederea constituirii grupurilor de lucru pentru elaborarea...

Propunerea Ministerului Educației: extinderea anului școlar, începând cu 2022

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că va propune extinderea perioadei de cursuri în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar 2022 – 2023. Nu...

Cadrele didactice își pot depune dosarele pentru pretransfer

Cadrele didactice din județul Gorj care vor să se transfere de la o școală la alta, în aceeași localitate, în localitatea de domiciliu sau...

Au început înscrierile în vederea constituirii unor noi grupe de cursanți...

A fost lansat un nou apel de selecție la nivel național a grupului țintă în vederea constituirii grupelor de cursanți în cadrul Proiectului „Curriculum...

12 aprilie, termen pentru depunerea dosarelor în vederea echivalării studiilor de...

A fost aprobat calendarul activităților prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata...

IȘJ Gorj: ,,Pandemia nu a stat la baza rezultatelor slabe din...

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj nu consideră că pandemia ar sta la baza rezultatelor slabe obținute de unii elevi la simularea examenului de...

Profesorii care nu au ore la clasele terminale, în concediu de...

Ministerul Educației a transmis în teritoriu o adresă prin care aduce precizări privind concediul cadrelor didactice pe perioada vacanței din luna aprilie. Potrivit documentului,...

Cum arată noua structură a anului școlar 2020-2021

Ordinul privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 3.125/2020 privind structura anului școlar 2020-2021 a fost publicat, ieri, în Monitorul Oficial....

Program de pregătire a cadrelor didactice care se pregătesc de examene

În perioada 05.04.2021-17.05.2021, Casa Corpului Didactic Gorj, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, va organiza în sistem webinar „Programul de pregătire a cadrelor...

Ministrul Educației a anunțat modificarea structurii anului școlar și reprogramarea Evaluării...

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunțat marți că a propus modificarea structurii anului școlar pentru a extinde vacanța de primăvară până la o...

Noi locuri de joacă în comuna Licurici

Autoritățile locale din comuna Licurici au făcut tot posibilul pentru a crea noi locuri de joacă la toate școlile și grădinițele de pe raza...

Elevii și profesorii, invitați să se întreacă în documentarea patrimoniului local

Elevii și profesorii din toată țara sunt invitați să participe la Concursul Naţional ,,Patrimoniul cultural, istoric şi natural - Zestrea comunităţilor locale”, un demers...

87 de teste rapide, folosite în școlile din Gorj

De la începutul acestui semestru, 87 de teste rapide au fost utilizate, în total, în școlile din județul nostru, arată datele centralizate de Inspectoratul...

180 de elevi și 24 de cadre didactice din Gorj fac...

Pentru 180 de elevi și 24 de cadre didactice din Gorj, cursurile continuă să se desfășoare online, indiferent de rata de incidență din localitatea...

Ședință de repartizare pentru completarea normei didactice, la IȘJ Gorj

Marți, 2 martie, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, va avea loc ședința de repartizare pentru completare a normei didactice de predare a personalului...

14 elevi și 15 cadre didactice, pe lista celor infectați cu...

Până la începutul acestei săptămâni, la nivelul județului Gorj au fost confirmați cu coronavirus 14 elevi și 15 cadre didactice. Unitățile de învățământ din...

21 de cadre didactice din Gorj au primit acordul pentru...

21 de cadre didactice din județul Gorj au primit acordul pentru a rămâne la catedră și în anul școlar 2021-2022, chiar au împlinit sau...

Concurs pentru ocuparea a zeci de posturi de experți-profesori

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a scos la concurs 55 de posturi de experți – profesori în cadrul proiectului ,,ADS 2020 – un nou...

Sute de elevi din ciclul primar și gimnazial, cu situația ...

377 de elevi din învățământul primar și gimnazial din județ au situația școlară neîncheiată pe primul semestru al acestui an școlar, arată datele centralizate...