Școala Gimnazială Lihulești – Cursuri de educație non-formală și informală ERASMUS+

1313

Mai multe scoli din județul Gorj vor beneficia până în anul 2027 de finanțare europeană pentru mobilități Erasmus+ în domeniul Educație școlară, în proiectul ce are nr. de identificare 2022-1-RO01-KA121-SCH-000061865, beneficiar Inspectoratul Școlar Județean Gorj, reprezentat prin doamna Inspector Școlar General, profesor dr. Marcela Mrejeru, și coordonatorul proiectului, doamna inspector școlar, profesor Angelica Necșulea. Printre acestea se află Școala Gimnazială Lihulești, comuna Berlești, unitate școlară care participă la a doua mobilitate în cadrul proiectului.
Consorțiul Erasmus este realizat pentru cinci ani și își propune îmbunătățirea formării profesionale a cadrelor didactice din școlile partenere, pentru creșterea actului educațional la standarde europene.
A doua mobilitate a avut loc în Grecia, Evia, în perioada 13-19 februarie 2023. Alături de colegi din Grecia și Portugalia au participat și reprezentanți ai I.Ș.J. Gorj și ai școlilor din județ înscrise în proiect. Din partea Școlii Gimnaziale Lihulești a participat directorul unității, domnul profesor Garcea Florin Cătălin.
Furnizorul de curs a pus la dispoziția participanților logistica necesară bunei desfășurări a activităților. Profesorii participanți au avut posibilitatea să cunoască modalități pedagogice optime de sudare a unei echipe și de fructificare a competențelor, în cadrul grupurilor de lucru. De asemenea, aceștia au participat la activități menite să îi învețe să includă toți elevii unei clase în activități informale și non-formale, indiferent de mediul social din care aceștia provin.
Obiectivele generale ale acestor activități au fost:
– Îmbunătățirea nivelului de competențe prin utilizarea limbilor străine;
– Schimbul de bune practici în ceea ce privește sistemul de predare;
– Promovarea și încurajarea formării permanente a personalului didactic;
– Promovarea valorilor europene privind incluziunea, diversitatea, toleranța, egalitatea șanselor la educație;
– Îmbunătățirea calității predării și învățării prin folosirea tehnologiilor inovatoare.
Activitatea a presupus parcurgerea următoarelor cursuri de formare, asigurate de furnizorul de curs, Asociația Edu2grow:
– Creativity and interculturality
– Stop Bullying, Start Inclusion! – prevention and intervention
– Harmony and learning
– Outdoor Education
– Non-formal for inclusion
Activitățile din cadrul proiectului au fost proiectate astfel încât să încurajeze creativitatea în procesul instructiv-educativ, abordarea metodelor inovative, integrarea elevilor din categorii defavorizate. Cadrele didactice care au participat la aceste cursuri au avut șansa să își dezvolte, respectiv să își îmbogățească, diverse competențe de lucru la clasă cu elevii defavorizați, să aplice metode inovative specifice educației incluzive și educației pentru integrare, au observat beneficiile implementării acestor metode, au dezvoltat competențele de corelare a metodelor educației non-formale cu metodele educației formale, respectiv informale, crescându-se astfel gradul de atractivitate al activităților desfășurate la clasă, în vederea scăderii riscului de abandon școlar.
Activitățile proiectului au fost diseminate în cadrul consiliului profesoral, aplicate în activitățile cu elevii prin folosirea unor metode de educație nonformală, dorind să creeze un impact deosebit asupra profesorilor, copiilor, părinților, dar si la nivelul comunității locale, încurajând printre altele folosirea de către cadrele didactice a metodelor moderne de predare și implicarea acestora în scrierea și implementarea unor proiecte europene.
Unul dintre scopurile acestui proiect a fost scrierea proiectelor ERASMUS+, Școala Gimnazială Lihulești, reușind acest lucru prin scrierea proiectului de parteneriat școlar „Growing up Green” în calitate de coordonator . Acest proiect în valoare de 60.000 euro a fost câștigat urmând ca elevi și cadre didactice să participe la mobilități în Grecia și Turcia și elevi din aceste țări să vină în România în luna mai a acestui an școlar.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here