Înscrierile la concursul pentru acordarea gradațiilor de merit, aproape de final

1037

Înscrierile la concursul pentru acordarea gradației de merit se apropie de final. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, astăzi și mâine sunt ultimele zile în care cadrele didactice își pot depune dosarele la secretariatele unitățiilor/instituțiilor de învățământ în care își desfășoară activitatea.

Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate, verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia, de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit, aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al, inspectoratului şcolar şi afişarea acestei liste la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educaţiei după aprobarea de către comisia de evaluare, în cazul Palatului Naţional al Copiilor, se vor desfășura în perioada 31 mai – 15 iunie 2021. Perioada 16-18 iunie este rezervată pentru depunerea/transmiterea contestațiilor privind punctajul acordat și stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite. Rezultatele finale ale concursului, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate până la data de 23 iunie 2021. Reamintim că, potrivit informațiilor publicate pe site-ul IȘJ Gorj, anul acesta, pentru cadrele didactice din județ au fost alocate 77 de gradații de merit, după cum urmează: educatori/institutori/profesori pentru învățământul preșcolar – 9, învățători/institutori/profesori pentru învățământul primar – 11, profesori Limba și literatura română/Limba latină – 6, profesori Limbi moderne – 7, profesori Istorie – 1, profesori Socio-umane – 1, profesori Religie – 3, profesori Geografie – 3, profesori Matematică – 3, profesori Informatică – 1, profesori Fizică – 1, profesori Chimie – 2, profesori Biologie – 3, profesori Ed. muzicală – 1, profesori Ed. plastică – 1, profesori Arte vocațional – 2, profesori Educație fizică – 4, Sport de performanță/vocațional – 1, Palatul Copiilor/Cluburile Copiilor – 1, profesori pentru învățământul special CSEI – 1, profesori pentru învățământul special CJRAE – 1, profesori discipline tehnice – 3, personal de conducere, îndrumare și control – 4, maiștri instructori – 1, administrator financiar – 2, secretar – 2, informatician – 2.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here