Compania Națională ,,Poșta Română” lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a pregăti următoarea generație de lideri în industria serviciilor poștale și de logistică. Anul acesta, Poșta Română și-a propus să ofere unui număr de 20 de tineri oportunitatea de a lucra alături de familia Poștei Române, în una din cele mai mature și trainice companii din România. 9 dintre aceștia își vor desfășura activitatea în cele 9 sucursale ale Companiei Naționale „Poșta Română”, iar 11 dintre ei, în administrația centrală.
Internii vor avea responsabilități variate, care pot include analiza datelor, participarea la proiecte de îmbunătățire a proceselor, asistarea la strategiile de marketing, asistarea în gestionarea resurselor umane și multe altele. Internshipul va avea o durată de trei luni, începând cu data de 10 iunie, cu posibilitatea de angajare permanentă după finalizarea programului. Programul internilor va fi de 40 de ore pe săptămână. Valoarea indemnizației lunare va fi de 3.100 RON brut.
Înscrierile pentru programul de internship se fac în perioada 24 aprilie – 20 mai prin transmiterea CV-ului și a scrisorii de intenție către adresa de e-mail recrutare@ropost.ro sau prin platforma LinkedIn. După examinarea aplicațiilor, candidații selectați vor fi invitați la un interviu ce va avea loc în perioada 20 mai — 7 iunie 2024.