Gorjeanul 100

1358

Aniversările acestea rotunde aduc atât de multă bucurie încât ar trebui inventate din vreme în vreme, mai ales dacă este vorba de un eveniment public. Așadar, cotidianul ”Gorjeanul” împlinește o sută de ani de la prima lui apariție și își consolidează locul special în istoria locală. Înainte de toate, mă gândesc la bucuria celor care au scris numărul 100 al ziarului, adică primul ”centenar”, și la speranțele lor pentru centenarul temporal de azi!
Imaginat, creat, întreținut și consolidat de unul dintre primii bancheri ai Gorjului, Jean Bărbulescu, ziarul acesta, născut în primăvara anului 1924, a devenit oglinda fidelă a evenimentelor locale, dar și seiful în care s-au păstrat peste ani. Orice discuție despre ziar mă duce cu gândul la o afirmație celebră, onorantă, orgolioasă și plină de patriotism local a unui alt mare făcător de reviste și scriitor genial, Tudor Arghezi. Parafrazând, putem spune că Gorjanul, comparat cu celelalte ziare, are, – nu știu ce are, – ceva, așa, ca un lipici al lui, o noimă de aristocrație…
Decenii de-a rândul, jurnalul gorjenilor și-a făcut datoria. A bătut la toate porțile și a dus împreună cu mirosul inconfundabil al cernelii bucuria informațiilor și de multe ori, emoția fără egal acelora care aveau să-și vadă numele tipărit la sfârșitul unui articol sau poem. Am trăit o astfel de bucurie și îi sunt recunoscător venerabilului ”Gorjeanul”! Am trăit de asemenea și bucuria întâlnirii și colaborării cu ziariștii profesioniști ai cotidianului sărbătorit, în spațiul elegant și ușor misterios al sediului din Bulevardul Brâncuși ori în serile lungi ale tipografiei. Astăzi, în alt veac deja, dar și în alt mileniu, lumea privește altfel cuvântul tipărit. Gorjenii de pretudindeni bat la poarta digitală a “Gorjeanului” și caută același tip de emoții ca la început. Sper ca această îndelungată și frumoasă legătură dintre și ziar și cititorii lui să fie la fel de trainică pentru multe alte decenii.
La mulți ani!
Gelu BIRĂU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here