Se caută școlile cu cei mai talentați copii la desene despre educație financiară și de mediu

1125

Școlile care vor să se întreacă pentru titlul de ,,Școala Banilor Bine-Crescuți” sunt invitate să se înscrie în concursul de desene cu același nume, organizată de Banca Comercială Română. În competiție pot fi înscrise desene realizate de elevi cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, pe una dintre temele propuse de organizatori.

Banca Comercială Română organizează cea de-a doua ediție a concursului de desene „Școala Banilor Bine-Crescuți”, în cadrul căruia vor fi premiate 10 școli finaliste. La prima ediție a acestei competiții, peste 100 de școli din întreaga țară s-au întrecut pentru titlul de „Școala Banilor Bine-Crescuți”. „Concursul se va organiza în perioada 13 octombrie – 15 decembrie. Cadrele didactice sunt invitate să înscrie lucrările elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, în format A4, pe una dintre temele: „Economisesc pentru visul meu”, „La ce ne ajută banii?” sau „Avem grijă de resursele mediului înconjurător”. Lucrările pot fi realizate în orice tehnică de compoziție: ulei, acuarelă, creion, peniță, colaj, ceracolor etc.”, au anunțat organizatorii. Concursul va avea două etape. În cadrul primei etape (13 octombrie – 15 noiembrie), toate școlile din România sunt invitate să înscrie lucrările elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani pe site-ul www.scoaladebani.ro. Fiecare școală poate să înscrie un număr de maximum 12 lucrări în competiție. Nu vor fi acceptate mai multe înregistrări în concurs din partea aceleiași școli. Se recomandă școlilor ca cele 12 lucrări să fie realizate de elevi cu vârste diferite, câte două pentru fiecare categorie de vârstă (2 pentru 6 ani, 2 pentru 7 ani, 2 pentru 8 ani, 2 pentru 9 ani, 2 pentru 10 ani și 2 pentru 11 ani), pentru o jurizare cât mai corectă. Intermediar, în perioada 15 noiembrie – 3 decembrie vor fi evaluate lucrările înregistrate în competiție și vor fi alese cele 10 școli finaliste. Desenele școlilor finaliste vor fi publicate pe pagina de Facebook Școala Banilor Bine-Crescuți și vor putea fi votate în perioada 6-15 decembrie, până la ora 18:00. Școala cu cele mai apreciate lucrări va câștiga titlul de „Școala Banilor Bine-Crescuți”. Toate școlile finaliste vor primi câte 50 de cărți „Școala Banilor Bine-Crescuți” și ateliere gratuite de educație financiară susținute de autoarea cărții, Cristina Andone, și de profesorii Școlii de Bani, precum și diplome de participare. Școala câștigătoare va primi titulatura ,,Școala Banilor Bine-Crescuți” și următoarele premii: cărți pentru toți elevii din școală cu vârsta între 6 și 11 ani; 20 de cărți Școala Banilor Bine-Crescuți pentru biblioteca școlii; crearea unui ,,Colț de educație financiară” în școală; expunerea desenelor în cea mai apropiată sucursală BCR de școala câștigătoare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here