14 elevi și 15 cadre didactice, pe lista celor infectați cu coronavirus

939

Până la începutul acestei săptămâni, la nivelul județului Gorj au fost confirmați cu coronavirus 14 elevi și 15 cadre didactice. Unitățile de învățământ din două comune au intrat în scenariul roșu de funcționare, iar în alte 260 de școli cursurile se desfășoară conform scenariului galben.

Potrivit celor mai recente centralizări ale Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Gorj, la două săptămâni de la debutul celui de-al doilea semestru al acestui an școlar, numărul total de cazuri de infectare cu coronavirus confirmate în unitățile de învățământ din județ se ridică la 29. Ultimele cazuri au fost confirmate la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit ,,Lumea Copiilor” Târgu-Jiu și Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu. ,,Avem însumat un număr de 14 elevi infectați în tot județul și 15 cadre didactice infectate. Astăzi (n.r. luni, 22 februarie) avem depistat la Liceul cu Program Sportiv un cadru didactic; la Grădinița ,,Lumea Copiilor” avem un cadru didactic depistat pozitiv și automat o clasă suspendată; alte două eleve, de la clase diferite, de la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”, au fost confirmate ca fiind infectate și tot acolo avem și două cadre didactice depistate”, a declarat Dana Constantinescu, inspectorul școlar general al IȘJ Gorj. ,,În clipa de față, avem două localități în scenariul roșu, respectiv Bolboși și Schela, și asta înseamnă că se însumează un număr de 10 școli în care se fac cursuri online. Mai avem 260 de unități școlare în scenariul galben în acest moment și 192 de unități școlare în scenariul verde. La Grădinița cu Program Prelungit Motru încă nu s-au încheiat lucrările și tot în scenariul online își desfășoară activitatea și preșcolarii de acolo”, a mai precizat aceasta.

Scenariile de funcționare, stabilite săptămânal
Șefa IȘJ Gorj a mai anunțat și faptul că scenariile de funcționare ale unităților de învățământ nu se vor mai schimba de la o zi la alta, ci vor fi stabilite o dată pe săptămână.
,,Noutatea cu care venim în privința scenariilor după care se desfășoară activitatea didactică este că ele nu se vor mai schimba de la zi la zi, ci se vor stabili o dată pe săptămână, astfel încât în săptămâna respectivă toți profesorii și toți elevii să știe modul în care își vor desfășura activitatea. În fiecare vineri, împreună cu Direcția de Sănătate Publică, se va stabilit scenariul după care fiecare unitate de învățământ va funcționa în următoare săptămână. Ca profesori, ne va fi mult mai ușor, din acest punct de vedere, să putem să ne desfășurăm activitatea, iar elevilor le va fi mult mai ușor să știe efectiv mâine cum vor merge la școală. Se eficientizează, considerăm noi, procesul educativ în acest mod”, a declarat Dana Constantinescu.

Continuă și testarea cu teste antigen
Până în prezent, din cele 20.800 de teste antigen ce au fost distribuite în unitățile de învățământ din județ au fost utilizate 54, 14 pentru angajați din școli și 40 pentru elevi.
Rămâne însă o problemă numărul mic al cabinetelor școlare medicale, deși în unele localități au fost încheiate protocoale cu medicii de familie pentru a avea cine face aceste teste atunci când este nevoie. ,,Aceste teste sunt folosite la nevoie, atunci când un copil are anumite simptome. Având în vedere faptul că există doar 36 de cabinete școlare medicale, un număr prea mic comparativ cu cel al școlilor din județ, există localități care au semnat un protocol cu medicii de familie din localitățile respective și dumnealor vor merge să aplice aceste teste. În regulamentul de aplicare a testelor rapide (…) se precizează faptul că aceste teste pot să fie aplicate și de către asistenții medicali, nu numai de către medici”, a mai precizat Dana Constantinescu.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here