Sute de elevi din ciclul primar și gimnazial, cu situația neîncheiată pe primul semestru

2292

377 de elevi din învățământul primar și gimnazial din județ au situația școlară neîncheiată pe primul semestru al acestui an școlar, arată datele centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Este vorba despre elevi care nu au participat la cursurile online, deși au avut conexiune la internet și dispozitive.

Cele mai multe astfel de situații se întâlnesc la gimnaziu, în special în rândul elevilor de clasa a VIII-a. ,,La nivelul județului Gorj avem 377 de elevi cu situația neîncheiată care au avut conexiune la internet și dispozitive. Din ciclul primar avem 24 de elevi de clasa I, 16 elevi de clasa a II-a, 14 elevi de clasa a III-a și 29 de elevi de clasa a IV-a. La gimnaziu, în aceeași situație se regăsesc 62 de elevi de clasa a V-a, 77 de elevi de clasa a VI-a, 74 de elevi de clasa a VII-a și 81 de elevi de clasa a VIII-a”, a declarat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Reamintim că, potrivit Ordinului ME 3.108/2021, în acest an școlar, numărul de calificative/note acordate semestrial fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, poate fi de minimum două, indiferent de numărul de ore alocat disciplinei prin planurile-cadru, iar situația școlară a elevilor declarați amânați pe semestrul I poate fi încheiată în primele opt săptămâni de la revenirea la școală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here