-Rep. Domnule ministru, LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI, multă SĂNĂTATE şi viaţă îndelungată, cu multe şi mari împliniri în activitatea dumneavoastră impresionantă şi unică în «corola de minuni» a spiritualităţii româneşti şi universale!
– A.M. Domnule profesor, vă mulţumesc din suflet şi vă transmit la rândul meu, un sincer LA MULŢI ANI, iar, anul 2022, să vă fie izvor de inspiraţie în tot ceea ce scrieţi!
-Rep.Îmi face mare plăcere şi mă onorează să port un dialog cu o personalitate deosebită a României, un adevărat ambasador al culturii româneşti în Europa și în întreaga lume. Iar, ca să le dovedim gorjenilor şi tuturor oltenilor că sunteţi omul deschiderilor filosofice şi intelectuale, v-aş ruga să ne spuneţi, ce a însemnat pentru dumneavoastră viața de student?
-A.M. Viața de student a mea și a generației mele, se înțelege, a fost oarecum legată de împrejurarea că a avut loc în perioada așa-numitei mici liberalizări a economiei, a României și a economiei, dar, o mică liberalizare, nu mare! Desigur, eram în 1966, după ce România a făcut o cotitură în politica sa externă și internă, și, cum să zic, toate stimulentele erau pentru așa-numita gândire creativă, că așa se spunea atunci!
-Rep. Aşadar, aţi pornit pe drumul abstract, dar ispititor al filosofiei, aşa cum am pornit şi eu, tot spre filosofie, atunci când am luat trenul spre Bucureşti!
– A.M. Mai ales pentru filosofie era importantă acea liberalizare despre care vorbeam, pentru că, oricum, generația mea, nu a mai cunoscut materialismul dogmatic al perioadei anterioare, dar, mă rog, pe de altă parte, am fost, cum să zic eu, fericit că am trecut peste o admitere dificilă. De ce? Având 10 la bacalaureat, am intrat fără admitere, pentru că în acel an, așa s-a reglementat situația. Oricum, pot spune că m-am străduit în continuare și trebuie să spun, ca un alt avantaj, că am fost o generație care a citit foarte mult, practic se făcea filosofia în cinci ani, iar, la filosofie erau șaisprezece locuri! Aşadar, am intrat și eram, cum să zic, opt dintre noi care erau șefi de promotie în liceele de unde veneau, deci a fost o competiție! Am avut avantajul unei competiții foarte susținute ca student, pentru că în mod cert, erau avantaje, dar și privațiuni!
-Rep. Doamne, cât de repede au trecut anii «pe aripile vântului», ca un vis!
– A.M. Un timp limitat la tinerețe, și mai ales la studenție, acestea le treci mai ușor! Oricum, au fost perioade în care am citit mult, nu numai eu, ci și colegii mei, generația mea, în general, citeam mult mai mult decât astăzi, dacă e să comparăm. Astăzi, desigur, sunt și alte mijloace de informare, dar, atunci se citea mult și acesta a fost un avantaj!
-Rep. Ce înseamnă pentru dumeavoastră, domnule ministru, universitatea românească din ultimii cincizeci de ani?
– A.M. Universitatea românească, aşa, ca să spunem direct, era pe la începutul secolului trecut, aşa cum erau universitățile din România, din nefericire puține, dar, câte erau, erau la nivel internațional, pentru că nu se separase încă, atât de tare, nivelul occidental de nivelul din alte țări ale Europei. Ei, bine, după ultimii cincizeci de ani, să zicem, chiar după 1950, desigur, a fost reforma din 1948, care din nefericire, i-a eliminat pe mulți profesori de prima mână, multe valori, iar, acest fapt s-a resimțit foarte tare! Practic, multe școli au suferit: de la matematică, fizică, chimie, la celelalte, dar trebuie să spun că încet-încet, lucrurile s-au refăcut, mai cu seamă, aşa cum spuneam, în așa-numita perioadă de mică liberalizare a României, însă, mai era încă mult de lucru!
,,Trebuie să revenim la centralitatea profesorului, care rămâne «cheia» educației”!
-Rep. Aş dori să legaţi aceste aspecte şi de procesul complex al devenirii dumneavoastră ca intelectual dedicat studiului şi creaţiei!
– A.M. Sigur, eu am plecat, ca să spun, să dau și experiențe personale, eu am plecat în 1975 cu o bursă pentru a pregăti doctoratul în Germania şi pot spune două lucruri în acest sens: unul, că n-am avut deloc sentimentul că cei din alte țări, cu care eram acolo la burse în Germania, erau mai bine pregătiți ca mine! Nu, eram pregătit clar, din România, la nivelul de atunci! În cel de-al doilea rând, sigur, era problema, atunci, pentru mine, dar, cred că pentru oricine, să parcurgi, să asimilezi ceea ce este nou!
-Rep. Numai că acest nou, care trebuia asimilat…
– A.M. România începea, din nefericire, în anii ‘70, izolarea de nou şi de ceea ce se petrecea pe plan internațional Aceste sentimente le-am trăit și sigur, am căutat să le fac față cu succes! Cu siguranţă, acum era clar că societatea românească, instituțiile românești trebuiau reformate, era clar că și educația, și sigur, am fost foarte mândru să pot participa la aceste reforme în calitate de decan, de prorector, apoi rector, de ministru și am participat efectiv, iar în 1997, fiind chemat să preiau Ministerul Educației, am și spus din prima zi: «Reforma acum!», și am trecut la reformă!
-Rep. Ce s-a realizat pe acest plan, domnule ministru?
-A.M. Din nefericire, după acea reformă care putem spune că a normalizat situația din România, adică, România a devenit sincronizată cu ceea ce se petrecea în alte țări din Europa, totul s-a cam încheiat! După ce am plecat, deci, cam din 2004 încoace, România din nou rămâne în urmă! Astfel, sistemul universitar are probleme grave, aș putea spune, poate aveți cândva timp să le discutăm, și sigur, aceste probleme grevează asupra, cum să zic, anvergurii educației universitare din România!
-Rep. Tocmai în acest sens, domnule ministru, societatea românească vă păstrează în memoria sa vie ca pe un mare reformator al învățământului românesc. Ne puteţi spune, care au fost liniile directoare pe care le-ați avut în vedere și la care v-ați gândit atunci când ați preconizat o adevărată reformă a învățământului românesc?
-A.M. Domnule profesor, am lansat în 1997 un proiect de reforme, pe câteva capitole mari. Sigur, primul capitol era, bineînțeles, reforma curriculară, pentru că ea induce schimbări în școli, mai ales în licee și universități. Legat de aceasta, sigur era vorba de a converti un sistem de învățământ bazat pe memorare, într-un sistem bazat pe rezolvarea de probleme sau, cum se spune tehnic, bazat pe problematizare! Mai departe, problema a fost, mai ales în universități, prin relansarea cercetării științifice, o temă care și astăzi e actuală, mai alea că în ultimul timp s-a agravat situația cercetării din România!
-Rep. Activitatea de cercetare presupune să ai specialişti bine pregătiţi, domnule ministru, iar acest lucru se realizează în timp şi printr-un buget care să cuprindă o serie de capitole importante ale acestei activităţi ce face, mai întotdeauna, trimitere către ceea ce se întâmplă mai departe!
– A.M. Mai departe, sigur, problema este de a crea o nouă interacțiune între școli, licee, universități, pe de o parte, și mediul inconjurător, social-economic şi cultural, în ultimă instanţă! Tot, mai departe, o altă problemă era aceea de a normaliza infrastructura. Am și lansat după aceea, multe proiecte de infrastructură, s-a și construit mult. Mai departe, problema era electronizarea şi de fapt, pe atunci a început ceea ce azi numim digitalizarea învățământului.
-Rep. În exprimarea dumneavostră, domnule ministru, apare mereu acest «mai departe» care mă pune pe gânduri şi mă frământă!
– A.M. Da, pentru că…mai departe, mai era şi problema schimbării managementului, adică, recunoașterea autonomiei funcționale a școlilor, liceelor și a universităților. Și în sfârșit, un alt capitol de mare importanţă era cel al găsirii unor noi forme de relaţii internaționale din care România să profite. Deci, pe aceste capitol, am lucrat în calitate de ministru al Educaţiei! Pe fiecare, trebuie să spun, s-a putut inova, s-a inovat mult, astfel încât, dincolo de abaterile şi deteriorările care au avut loc între timp, într-un sens, putem spune că se trăiește din ele și astăzi!
,,Dacă nu se reformează învățământul universitar din România, atunci atractivitatea lui va scădea în continuare”!
-Rep. Cum apreciați desfășurarea vieții universitare în actualele condiții mai dificile de criză sanitară din țara noastră?
-A.M. Chiar înainte de a interveni criza sanitară, trebuie spus că în viața universitară s-au acumulat probleme grele, și ele, după părerea mea, se datorează, în primul rând, legii din 2011, ca să dau numai câteva exemple!
-Rep. Chiar vă rog să amintiţi aceste exemple!
-A.M. Această lege are prevederi exagerate și greșite, de pildă, ca asistenții să fie doctori, dar, asistenții pot deveni doctori pe parcurs foarte bine, iar, asta nu e o condiție, mai ales că a eliminat, din păcate, mulți oameni talentați! Printr-un alt exemplu, să spun că în sistemul de studiu, așa cum e conceput, doctoratul, de pildă, se poate lua și fără a fi mare talent, și fără a avea o lucrare inovativă de doctorat. Se poate lua, trecând, în cele din urmă, niște examene! Ştim că nu se procedează în acest fel în nici o țară! În sfârșit, ca să închei seria exemplelor, legea prevede, ca să mă refer numai la trei fapte, dar, pot să spun mai multe, deci, legea prevede alegerea rectorilor în sistemul partidelor politice, plecând de la comunitate, dar, sistemul acesta nu se practică, pentru că nu a dat rezultate nicăieri în Europa. Cel mai bun sistem e sistemul în care Senatul alege rectorul, nu de altceva, dar, Senatul poate face o selecție profesională mai bună!
-Rep. Dar, în condiţii de pandemie, problemele sunt mai complicate, iar, exemplele dumneavoastră se mai adaptează situaţiei create?
– A.M. În pandemie, sigur, aceaste lucruri s-au cam agravat, dar, ca s-o spunem cu toată onestitatea, și înainte de pandemie și în pandemie, e o corupție cam mare în universități! Multe fapte de corupție care nu erau posibile în sistemul anterior, indiferent de ce perioadă gândim, acum nepotismul e mare în universități, plagiatele sunt mari, examenele comercializate sunt multe! Între timp, s-au creat și multe instituții care nu au forța universităților!
-Rep. Să mergem tot pe exemple, dacă sunteţi de acord!
– A.M. De pildă, România pregătește astăzi, în specializarea drept, în treizeci și patru de universități din țară, or, «micuța» Germanie, ca să dau un exemplu, are doar opt facultăți de drept! Pandemia, sigur, la noi a început cu măsuri eronate și anume, faptul că învățământul, mai ales cel universitar, nu trebuiau oprite din prima clipă, dar, s-au oprit, și acum costurile sunt mari! Vedem bine, că e al doilea sau chiar al treilea an în care studenții nu fac studii, cum să zic, exigent! Spre exemplu, Universitățile Cambridge și Harvard, spuneau simplu, că în pandemie reușesc 60% din performanța de dinainte! Ne dăm seama că în România, mai ales că sistemul online s-a pus la punct încet, performanța este și mai mică! Deci, acum, orice s-ar declara, învățământul online nu dă rezultatele celui «face-to-face», celui față în față!
-Rep. Ce bine ar fi, dacă v-ar auzi şi, mai ales, dacă v-ar asculta cu mare atenţie diriguitorii învăţământului românesc actual!
– A.M. Putem pune întrebarea, cât de multe descoperiri s-au făcut în acest interval în laboratoare, în studii individuale, în studii în incluziune, dictate de pandemie? Din păcate, nu s-a făcut mult, deci, pandemia a lovit din greu universitățile și le lovește în continuare. În România, trecem în cel de-al treilea an de sacrificii mari şi trebuie să ne intereseze depășirea pandemiei, dar, până atunci, ar trebui făcut ceva ca studenții, măcar să meargă în bibliotecă! Trebuie revenit în bibliotecă, trebuie revenit în laborator, trebuie revenit la pregătirea generală, trebuie revenit, pe cât se poate, la educația în mediul de viață! Trebuie să revenim la centralitatea profesorului, care rămâne «cheia» educației!
-Rep. În încheierea dialogului nostru, aş dori să ne spuneţi, cum vedeți în continuare evoluția învățământului universitar românesc?
– A.M. România trăiește, astăzi, două fenomene dificile, dramatice: unul priveşte cea mai mare emigrație de cetățeni într-o țară a lumii, într-o perioadă de pace, și doi, în licee, deja începe recrutarea de talente de către alte țări la nivelul claselor a X-a şi a XI-a, deci, vom avea o plecare de tineri, eu aș spune chiar mai mult, o fugă a tinerilor spre universități predominante din alte țări!
Dacă nu se reformează învățământul universitar din România, atunci, atractivitatea lui va scădea în continuare, de aceea, perspectiva poate fi pozitivă, numai dacă se face reformă! Dacă se face o reformă chibzuită, rapidă, atunci, mai putem stăvili măcar emigrația talentelor, care, altfel, va fi dramatică!
-Rep. Vă doresc, încă o dată, domnule ministru, multă, multă sănătate, viață îndelungată și cât mai multe cărți de mare prestigiu pentru cultura românească! LA MULŢI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
