De peste treizeci de ani, învăţământul românesc şi educaţia din ţara noastră, tot încearcă să obţină o notă de promovare cu indulgenţă, dar tot la coada clasamentului se află, deoarece suntem ultimii în Europa la testele PISA şi datele statistice ne situează în fruntea abandonului şcolar! Numărul elevilor care frecventează şcoala a scăzut aproape la jumătate față de anii de dinainte de 1989, când școala nu era opțională, ci obligatorie, iar, elevii învățau din manualele care se deschideau cu fotografia conducătorului preaiubit, ca să nu mai vorbim şi despre faptul că unii profesori foloseau în procesul didactic și corecțiile fizice. Totuşi, la absolvirea liceului, tinerii știau o meserie, iar după facultate, primeau repartiție pentru slujbă în funcție de notele obținute, fără să mai spunem că profesia de dascăl era respectată şi bine plătită, cu toate că învăţământul era destul de rigid şi bazat pe memorare, fără ca elevii să fie învăţaţi să aibă şi o gândire critică. În uniforme şi cu matricole pe braţ, elevii care absolveau cursurile intrau în câmpul muncii, iar, meseriile învăţate în liceu le erau folositoare, fiindcă angajaţii erau buni profesionişti, la facultate fiind admiși puţini absolvenţi din cauza locurilor reduse, iar la final, primeau repartiţii în funcţie de notele obţinute. Ştim că nu era obligatoriu să fi fost membru de partid, dar devenea esenţial, totuşi, în carieră, aşa cum se întâmplă şi azi, mai ales că şcoala nu era o opţiune, ci o obligaţie, iar severitatea constituia un cuvânt de ordine, lucru care aproape a fost şters din realitatea statului eşuat!
,,Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi”! (John Dewey)
A devenit foarte evident faptul că toată această construcţie bazată pe reguli clare s-a demolat în 1989, iar românii şi-au luat libertatea de a privi şcoala ca pe o opţiune (??!!)în care tupeul desfiinţează regula. Fără uniforme, fără reguli clare, fără examene de treaptă, deci, noul învăţământ plin de greşeli manageriale, de incertitudini, cu lecţii neînvăţate şi, mai ales, cu o lipsă de viziune au devenit reguli precise! În anul 1997 are loc prima încercare de a se realiza o reformă adevărată a educaţiei, când Ministrul Învăţământului de atunci, prof. univ. dr. Andrei Marga, anunţa că schimbă totul: examene, programă, directori, inspectori, structura anului şcolar, însă, ceea ce se dorea a fi o intenţie bună s-a transformat într-un lung şir de neajunsuri, ezitări şi improvizaţii din partea celor care au trebuit să pună în aplicare proiectul, pentru că sistemul nu era pregătit să înveţe lecţia schimbării! Un an mai târziu, notele au fost înlocuite cu calificative în ciclul primar, iar bacalaureatul se susţinea din şase probe, deci, a fost pentru prima dată când n-au mai promovat 99% dintre elevi, ci doar 70 de procente! Acesta era momentul în care mulţi au ales ca să plece din sistem, unii părăsind România ca să muncească în străinătate, chiar şi în meserii necalificate, aşa cum s-a încetăţenit şi la noi meseria de…gunoier. Cei rămaşi în sistem erau consideraţi profesorii de modă veche, unii dintre ei ajunşi în sălile de clasă, pentru că nu găsiseră altceva de lucru. Marea decădere a siatemului de învăţământ a început atunci când profesorii picaţi la examenul de titularizare cu note de 1,00 ajunseseră să le predea copiilor lecţii la clasă. În anul 2002, 70% dintre profesori căzuseră examenul de titularizare, aproape 10.000 luând note între 1 şi 5, iar, la începutul anilor 2000 apăruseră schimbări şi la admiterea în liceu. Treapta era înlocuită cu examenul de capacitate, haosul se instala rapid la admiterea în liceu, când sute de copii cu note mari au ajuns în licee slabe pentru că părinţii nu înţeleseră noile reguli de înscriere. În acelaşi an, învăţământul privat, apărut în primii ani după 1989, cade primul exament de seriozitate şi rigoare, iar, prima universitate, cea Ecologică, deschisă în 1993, intra în vizorul anchetatorilor pentru practici ilegale. O alta, la Iaşi, e acuzată că a transformat 63 de studenţi italieni în stomatologi, fără ca aceştia să fi mers la şcoală, iar, ca urmare, 19 universităţi erau închise şi pentru prima dată intrau controalele în aceste instituţii de livrat diplome. În anul 2000, Ministerul Educaţiei anunţa că toţi elevii vor învăţa după manuale alternative, ceea ce trasnforma tipărirea şi elaborarea lor într-o uriaşă afacere, motiv pentru care un an mai târziu, numărul lor era redus printr-o hotărâre a guvernului Năstase, dovedindu-se încă o dată că învăţământul ajunsese să înveţe pe de rost cuvintele haos şi dezordine, iar, drept consecinţă, profesorii erau debusolaţi, copiii, la fel. Pe acest fond, ministrul loveşte iar: admiterea se face computerizat şi părinţii nu înţelegeau că trebuie să completeze cât mai multe opţiuni, aşa că, din nou, scandal de procedură! Ecaterina Andronescu ajunge ministru al Educaţiei şi lansează o reformă la reforma domnului Marga, când impune prima schimbare: învăţământul obligatoriu de nouă ani şi introduce clasa pregătitoare. Astfel, noua lege a educaţiei impune amenzi de până la 200 de lei pentru cei care abandonează scoala, dar nimeni nu o ia în seamă, având în vedere că şi azi 300.000 de copii nu merg la şcoală din cauza sărăciei. În satele româneşti existau încă 1.500 de şcoli cu toaleta în curte, iar 150.000 mergeau la şcoală flămânzi! Doamna Andronescu era hotărâtă să rămână în istoria învăţământului românesc şi a mai provocat un haos în anul 2009, când a decis să taie cifra de şcolarizare la clasa a IX-a pentru şcolile de arte şi meserii, elevii fiind repartizaţi la liceele tehnologice. Din cele patru mandate de ministru, Ecaterina Andronescu a ajuns ca în ultimul mandate să provoace 10 modficari în şase luni, ceea ce însemna un «record» în materie de reformă! Iată, în anul 2010, ministrul Daniel Funeriu anunţa introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă la bacalaureat şi declara toleranță zero fraudelor la examen, declarând ritos: „A venit momentul pentru tinerii noștri, să le oferim șansa să nu le mai fie furat startul în viață” (sic??), iar, drept consecinţă, de teamă că vor fi prinşi la furtişag, doar 44,47% au promovat examenul, aproape la jumătate față de anul precedent, arătându-se prin cifre edificatoare, pentru prima dată, imaginea reală a dezastrului din învăţământul românesc. Pe acest fond al controverselor decizionale, apar şcolile private care se întrec în oferte privind invățămâtul de tip finlandez, când 700 de şcoli atrag părinţii şi elevii, promițând un învățământ altfel, în care elevul să fie ajutat să-și atingă potențialul maxim! Inspiraţi de aceste poveşti de la Polul nord, în sălile de clasă de la stat apar primii profesori care se considerau a fi altfel, făcându.se în acest fel unii paşi timizi spre un învăţământ adaptat noilor vremi, în dorinţa neostoită de a se obţine imediat rezultate! Poate că ar fi bines ă facem unele referiri şi la rolul domnului ministru Mircea Miclea în reformarea învăţământului din ţara noastră, dar, despre cel care a urmat după o vreme la conducerea ministerului de specialitate, după domnul Andrei Marga, poate vom vorbi cu alt prilej, pentru că Mircea Miclea este un psiholog de mare valoare şi un gânditor îndreptăţit al reformării învăţământului românesc!
,,Educaţia este o descoperire progresivă a propriei noastre ignoranţe”! (Will Durant)
Miniştrii învăţământului care s-au perindat la conducerea sistemului educaţional din România în ultimii zece ani sunt fără nici o importanţă didactică şi padegogică, ei fiind nişte «politruci» care au împodobit cu aura mediocrităţii proiectul iohannist: «România Educată», în care nu este nou decât parfumul de tristă comedie, un fel de metaforă de circumstanţă care de cinci ani de zile orbecăie în ceaţa unor căutări fără sens, iar, acest lucru confirmă pe deplin faptul că 40% dintre absolvenţi sunt analfabeţi funcţional, adică, ştiu să citească cu greu un text fără să-i înţeleagă, însă, sensul propriu-zis, pentru că în acest «cincinal» schimbările din sistem s-au făcut haotic şi fără o analiză clară, fără o privire în viitor. Nici un ministru din cei 27, poate cu o singură excepţie, cea a domnului Andrei Marga, din câţi s-au aşezat la biroul cel mai înalt al Ministerului Educaţiei, nu a mers la rădăcina problemei ca să conducă la schimbarea mentalităţii profesorilor şi să nu-i mai scape din mână pe elevii care vor altceva mai bun, când vor ca şcoala să-i provoace la dialog, la dezbateri, să nu-i mai plictisească mereu cu lecţii de mântuială! Avem două legi ale educaţiei şi fiecare a fost modificată de zeci de ori, ca şi când cei aleşi să scrie, îşi uitaseră notițele în sertarele birourilor sau acasă sub pernă. Astăzi, se pare că peste 150.000 de absolvenţi nu ştiu încotro s-o apuce după liceu, iar cei care ajung în şcoli sunt din ce în ce mai puţini! De la 5 milioane de elevi de dinainte de 1989, s-a ajuns la nici 2,9 milioane, iar, absolvenţii pleacă la studii în afara ţării! Anul trecut, 44.000 de absolvenţi, majoritatea cu medii foarte mari, au ales ca să înveţe în străinătate, iar, lor li se adaugă copiii milioanelor de români plecaţi la muncă în alte țări în care pretinsa civilizație demnă de urmat este dată şi de educaţie! Am ajuns în coada clasamentului european şi mondial, când nici măcar olimpicii premianţi nu ne mai scot din marasmul educaţional în care ne aflăm! După 33 de ani, România ar trebui să repete toate clasele şi s-o ia de la zero, să înveţe profesorii să predea după metode moderne, să atragă copiii în şcoli, să schimbe paradigma didactică, pentru că trăim vremuri în care vlăstarele ţării nu mai vor să dea raportul nimănui, ci, vor să înveţe de plăcere, să cunoască lumea în care s-au născut liberi, iar, educaţia este singura care ne mai poate salva din situaţia dezastruoasă în care s-a ajuns în clipa de faţă! Se pare, dar, nu numai că se pare, ci, e foarte sigur că abandonul școlar, în cifre alarmante constituie forma finală a eșecului în sistemul de învățământ din România! Spre exemplu, la sate, unul din patru elevi dintr-o generație de nouă ani, cât durează ciclul primar și gimnaziul, renunță la școală, iar motivele pentru care elevii renunță la școală sunt multe, dar rezultatul e același sau chiar mai scăzut, an după an. Copiii românilor sunt primii care pierd șanse de a se pregăti pentru slujbe mai bune, de a ridica mediul în care trăiesc, pierzând în acest fel ocazia de a ține pasul cu lumea în care trăim. În felul acesta, societatea pierde, pe termen lung, oameni instruiţi sau unii pseudo-instruiți, de care nu mai e atâta nevoie, ţara rămâne în urma dezvoltării globale, păstrează obiceiuri depășite, și e prea puțin pregătită în fața crizelor cu care se confruntă astăzi omenirea. Prea puţini dintre părinţi şi copii ajung să înţeleagă că din școală începe totul, iar, datele statistice sunt îngrijorătoare şi ne arată că suntem departe de a fi o țară educată. România are cel mai mare procent din Uniunea Europeană, privind abandonul școlar timpuriu, pentru că avem o rată a abandonului de 15%, în timp ce media europeană ajunge la jumătate, iar statele moderne au sub 3%, în condiţiile în care şase din zece copii din mediul rural de la noi au dificultăți de citit și de scris. Astfel, devine tot mai vulnerabil viitorul copiilor care pierd contactul cu școala şi apucă pe căile greşite ale drogurilor şi ale infracţionalităţii juvenile! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
