Dosar penal pentru un bărbat din Târgu Jiu

611

La data de 25 aprilie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că a fost amenințată cu acte de violență de către fostul soț. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că femeia, în vârstă de 30 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce se afla pe stradă, în urma unor discuții purtate în contradictoriu cu fostul său soț, în vârstă de 45 de ani, a fost amenințată cu acte de violență de acesta, fiindu-i creată o stare de temere. În urma evaluării riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

La aceeași dată, bărbatul a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, prin aceea că s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri față de fosta sa soție. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here