18.8 C
Târgu Jiu
marți, iulie 30, 2024

Artiştii Salonului „Arte Mici”, la festivităţile IPJ

De Ziua Poliţiei Române, participanţii la concursul Salonul Naţional de Pictură „Arte Mici” au fost prezenţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), unde au...

Întreprinderea Energetică Oltenia, umbrelă pentru complexuri şi SNLO

Complexurile energetice din Oltenia, adică cel de la Turceni, Rovinari şi Craiova, dar şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO) ar putea să îşi dea...

Naşul soţilor Surupăceanu, audiat de DNA pentru mită

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu a fost audiat ieri seară la sediul DNA. Se vehiculează că el a fost prins în flagrant în timp...

Vintilescu, schimbată de Burlan

Pedelista Elena Vintilescu, directoarea de la SC Minprest Serv SA Rovinari, nu va mai face prea mulţi pui în fruntea societăţii comerciale pe care...

Acţiuni pentru curăţarea pădurii

La acţiunea desfăşurată la inițiativa Asociației ,,Drumeții Montane” din Târgu Jiu, au participat 30 de elevi din Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, coordonați de...

De Ziua Poliţiei, Salonul Naţional de Pictură îşi premiază câştigătorii

Salonul Naţional de Pictură „Arte Mici” şi-a desemnat deja câştigătorii. Astăzi, cu ocazia Zilei Poliţiei Române se desfăşoară festivitatea de premiere. Evenimentul se desfăşoară...

LACRIMA LUI HADES (1)

Râurile Gorjului aparţin unui singur bazin colector Jiul care adună apele de pe o suprafaţă însumând 10469 km2. Hidrografie complexă De la izvoare şi până la...

Viceprimarul Nicolae Nicolcioiu, de neînlocuit? – Şedinţa Consiliului Local Peştişani, amânată iarăşi

De mai multă vreme, viceprimarului comunei Peştişani, Nicolae Nicolcioiu, i s-a pus gând rău. Mai ales după crearea Uniunii Social-Liberale, subiectul s-a pus iarăşi...

Bartolomeu Săvoiu a rămas şef la Masonerie

Generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu a anunţat ieri că instanţa a decis definitiv şi irevocabil în privinţa grupului de masoni care îi contesta...

Şefilor de la deconcentrate şi “portocaliilor” din CA-uri li se fac analizele

Temperatură ridicată în deconcentratele şi Consiliile de Administraţie(CA) din Gorj, ocupate de “portocaliii” instalaţi pe funcţii de Ionel Manţog. Şi asta deoarece noua conducere...

Explozie urmată de un incendiu la CE Turceni

Incidentele din Japonia au alertat şi reprezentanţii Complexului Energetic(CE) Turceni care au deschis porţile unităţii, în urmă cu câteva zile, în vederea organizării aici...

“Limuzinele” pedeliştilor Manţog şi Chircu, redistribuite altor şefi

Maşinile de serviciu de la Complexul Energetic(CE) Turceni, deţinute până nu demult de directorii Ionel Manţog, Sorin Chircu şi adjunctul de la “Reparaţii”, Octavian...

Eurojob a intervenit la ITM Gorj pentru minerii din Prigoria

Conducerea Asociaţiei Eurojob a solicitat în scris conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj să intervină pentru a clarifica situaţia minerilor de la Prigoria,...

Razie printre ţiganii din Budieni

Surprize-surprize ieri dimineaţă pentru ţiganii dintr-un sat gorjean, mascaţii mergând la câteva familii de aici pe care le suspectau de implicarea în furtul unor...

Un nou Centru de Resurse, inaugurat la Muşeteşti

Şcoala Generală Muşeteşti se alătură unităţilor de învăţământ gorjene care beneficiază de un Centru de Resurse pentru Activităţi Extracuriculare de Promovare a Cetăţeniei Active....

Ziua Francofoniei, sărbătorită la Universitatea „Titu Maiorescu”

Ziua Internaţională a Francofoniei a fost marcată, în cursul zilei de ieri şi la Facultatea de drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” din Târgu-Jiu....

La Ora Pământului, Primăria Târgu-Jiu stinge luminile

Ora Pământului este sărbătorită la Târgu-Jiu pe 26 martie prin stingerea luminilor în trei locaţii. Astfel, timp de o oră vor fi stinse...

În farmaciile gorjene, criză de iodură de potasiu

Gorjenii nu s-au panicat şi nu au căutat pastile de iodură de potasiu, la fel cum au făcut-o locuitorii din alte judeţe, în urma...

,,Economii” de miliarde! – Parcul auto al CE Turceni, în revizie tehnică

După ce directorul general al Complexului Energetic(CE) Turceni, Octavian Graure, a preluat maşinile directorilor unităţii energetice, şefii în cauză fiind retrogradaţi din funcţii ca...

Gânduri nostalgice despre Tismana (I)

În adâncul fiinţei mele port unele imagini de locuri şi întâmplări din îndepărtata şi fericita mea copilărie, care, din când în când, poate şi...

Judecător de la Tribunalul Gorj acuzat de nerespectarea legii

Magistraţii Tribunalului Gorj sunt acuzaţi de un cetăţean din Târgu-Jiu, care are un proces de partaj aflat pe rolul instanţei de şapte ani de...

Bugetul Serviciului de Ambulanţă Gorj, mai mare cu 7%

Videoconferinţa coordonată de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, la care au participat reprezentanţi ai Prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru...

Gorjenii cu SIDA au fonduri pentru tot anul

Cei 23 de bolnavi de SIDA din judeţul nostru care se află la ora actuală în tratament şi sunt în evidenţele Spitalului Judeţean Târgu-Jiu...

Urmaşii lui Păun şi Livezeanu – Interlopi din Târgu-Jiu, membrii grupului infracţional al lui...

Faptele “de vitejie” ale interlopilor Coco Păun şi Gelu Livezeanu în Gorj s-au stins de ceva vreme în judeţ dar alte persoane certate cu...

Şeful de post de la Muşeteşti: “M-am autosesizat după licitaţie şi mi-am prezentat suspiciunile...

Boboc Petre, şeful Postului de Poliţie Muşeteşti, a declarat ieri că licitaţia organizată pe 5 ianuarie de către preşedintele Obştei Grui-Arşeni, Dumitru Bărbuţi, privind...

Situaţia şcolară a elevilor din Mătăsari, reconstituită în câteva zile

Cei nouă elevi ai unei clase a XII-a din cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari nu au stat prea mult timp fără situaţia şcolară refăcută în...

Gorj Team, locul III între 17 organizaţii

Organizaţiile Gorjene “Club Montan Wite Wolf” Baia de Fier şi Asociaţia “Drumeţii Montane” Târgu-Jiu, au concurat sub denumirea Gorj Team la etapa a II-a...

Sub nasul organelor de ordine, Mafia Pădurilor taie lemn masiv în Valea Sadului

O firmă care îi are drept asociaţi pe şeful Ocolului Silvic Parângul Mic din Bumbeşti Jiu, Dumitrescu Marcel, şi pe şeful Fondului Forestier din...

Telenovelă în mahalaua Târgu-Jiului! – Familia unei minore rrome ameninţă că îşi face dreptate...

Părinţii şi bunicii unei tinere în vârstă de doar 15 ani au făcut plângere, săptămâna trecută, la Poliţia Municipală Târgu-Jiu dar şi la Parchetul...

Salarii de ordinul zecilor de mii, la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu

Veniturile nete ale angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au înregistrat o mică scădere faţă de jumătatea anului trecut, când cel mai mare salariu...

Ziua Francofoniei, marcată de Universitatea „Constantin Brâncuşi”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a sărbătorit Ziua Francofoniei pe 18 martie. Activităţile din cadrul evenimentului au debutat la ora 17:00 şi s-au derulat...

PDL-ul pune batista pe ţambal, începe hora la PC

De sâmbătă, după alegerile din organizaţia ,,portocalie” lucrurile în PDL Gorj se vor calma. Scandalul nu va mai bate la uşa PDL Gorj, se...

În Motru, Restricţii la apa de băut

După intrarea municipiului Motru în componenţa operatorului judeţean de furnizare a apei potabile, SC APAREGIO SA, preţul apei potabile şi al canalizării în această...

Membrii fostei CODA, avantajaţi în lupta pentru vicepreşedinţii PDL

După competiţia electorală aprinsă care se prefigurează între cei trei contracandidaţi înscrişi la funcţiile de prim-vicepreşedinţi, o luptă importantă se va da sâmbătă între...

Au furat de la Ocolul Silvic Turceni

Patru tineri din oraşul Turceni sunt suspecţi că au furat din incinta Ocolului Silvic din localitate un motor electric în valoare de 4.000 lei....

Răuţ: “Un Manţog decuplat de la PDL, nu mai reprezintă nimic”

După alegerile din PDL Gorj, Ionel Manţog, fostul lider al filialei, nu va avea niciun cuvânt de spus în organizaţie. Aceasta este opinia lui...

Parcul din Târgu-Jiu stinge lumina pe 26 martie

Oraşele României se vor alătura şi în acest an evenimentului internaţional Ora Pământului, desfăşurat anual de patru ani încoace la finele lunii martie. Şi...

Carstul Gorjean (2)

Acesta începând de la firișoarele colectate în pârâuri până la forța năvalnică a torentelor, dizlocă solul şi roade rocile, adâncește şi lărgeşte văile provocând...

Cu jalba-n băţ la Gârjoabă! – Manţog, alergic la funcţia de consilier de la...

Desfiinţarea Direcţiei Economice din cadrul Complexului Energetic(CE) Turceni, şi concomitent a celei de director al acesteia, nu i-a picat prea bine ocupantului funcţiei în...

“Pugilistul” Voica s-a împăcat la instanţă cu Jurebie

După ce l-a lovit în luna mai pe consilierul local PRM, Florin Jurebie, primarul comunei Săcelu, Ion Voica, a ajuns la instanţă cu victima...

Peremiştii cer validarea unui nou consilier la Cărbuneşti

În urma trecerii deloc surprinzătoare a lui Ion Fugaru la PDL de la PRM şi a semnării de către acesta a adeziunii de culoare...

Minerii de la Prigoria, în proces cu Bălăşoiu

Paisprezece dintre salariaţii Sucursalei Miniere(SM) Prigoria au iniţiat acţiuni în instanţă împotriva Complexului Energetic Craiova pentru că, începând din 24 februarie, li s-a interzis...

Badea, secretarul de stat la Ministerul Educaţiei, în Gorj

Oana Badea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, este aşteptată astăzi în judeţul Gorj, pentru a participa în municipiul Motru la lansarea campaniei...

Descinderi în Complexul Parâng

Zeci de poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Gorj, Garda Financiară şi Vama Târgu-Jiu au continuat acţiunile pentru protejarea mediului de...

SGA Gorj a dat startul lucrărilor de primăvară

Lucrătorii din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj au început să desfăşoare diverse acţiuni de verificare a stării tehnice şi funcţionale a...

La poarta amintirii – Sabin Popescu

Acum 16 ani, pe 17 martie, pleca pe drumul veşniciei o personalitate emblematică a spiritului zonei Novacilor, profesorul şi omul de teatru Sabin Popescu....

Bebeluşii gorjeni, lăsaţi de criză fără lapte praf

Bebeluşii din judeţul nostru, beneficiari de lapte praf gratuit au rămas fără cutiile ce le reveneau din cauza lipsei banilor. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate...

Hoară cel făr’ de adeziune, candidatură nevalidată în PDL Gorj

Bucureşteanul Marcel Hoară, cel puţin dacă ne luăm după domiciliul politicianului, nu a fost lăsat, iniţial, să candideze la funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL...

Alunecări de teren la Negomir

Nu mai puţin de 10 gospodării din Negomir sunt în pericol de a fi distruse de o alunecare de teren care s-a reactivat...

Bilanţul activităţii din 2010 a Ligii Pensionarilor din Gorj

Potrivit prevederilor Legii 502/2004 privind asociaţiile de pensionari, la începutul lunii în care ne aflăm, a avut loc conferinţa Ligii în cadrul căreia a...

DADR Gorj a plătit 10 miliarde pentru recensământul agricol

La circa o lună de la finalizarea recensământului agricol, cei care au muncit la strângerea datelor din localităţile judeţului nostru, au fost răsplătiţi de...

Cinci mii de intervenţii ale angajaţilor operatorului de apă Aparegio

La Aparegio Gorj s-au primit pe parcursul anului trecut mai multe sute de reclamaţii de la diferiţi abonaţi din municipiul Târgu-Jiu. Sesizările au venit...

Cărbunele de la Lupoaia, transportat în vagoanele ex-KGB-istului Iavorski

În jur de 80.000 de tone de cărbune de la Cariera Lupoaia au fost transportate, în lunile ianuarie şi februarie, de la unitatea minieră...

Poliţistul Rădună, condamnat la trei ani de închisoare pentru accident

Un fost poliţist din Gorj a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel Craiova la trei ani de închisoare cu executare pentru ucidere...

Avram, trimis în judecată pentru omorul pus în cârca lui Ţundrea

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a adevăratului autor pentru care gorjeanul, Marcel Ţundrea,...

Cariera Roşia se extinde, în ciuda refuzului localnicilor din Roşia Jiu

O comisie formată din doi reprezentanţi ai Guvernului, un reprezentant al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia dar şi oficiali ai Carierei Roşia şi ai...

Spitalul Cărbuneşti, restanţier la achitarea facturilor către Aparegio

Aparegio Gorj, societatea care asigură alimentarea cu apă potabilă şi servicii de canalizare în municipiile Târgu-Jiu, Motru, precum şi în oraşele Bumbeşti-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti,...

Ferdinand I la Târgu Jiu, Principesa Ileana la Tismana

S-a născut la 12/24 august 1865 în Germania, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern şi al Antoniei (sora regelui Portugaliei) şi...

SNLO ţepuită cu 10 miliarde de o firmă din Caraş-Severin

O firmă din Caraş-Severin a încercat să dea o ţeapă Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO) achiziţionând de la subunitatea sa, Baza de Aprovizionare Rovinari,...

Competiţie pentru funcţiile de conducere în PDL Gorj

Alegerile pentru conducerea PDL Gorj care se vor desfăşura pe data de 19 martie nu mai creează surprize la capitolul preşedinte dar arată o...

Manţog trage sforile să devină şef la Patromin

La Complexul Energetic Turceni, lui Ionel Manţog îi expiră astăzi concediul de odihnă. El a solicitat, imediat ce a fost demis din funcţia de...

În această săptămână, Filocalia şi “Cântec din Ţara Jiului de Sus”

Săptămâna care tocmai a început este încărcată de manifestări şi evenimente organizate de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. Astfel, în următoarele trei zile, la...

Arabii de la Avi Instant, la judecată cu Direcţia lui Tomescu

Scandalul izbucnit anul trecut, la jumătatea lunii noiembrie, între Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală(DADR) Gorj, condusă de Aurel Tomescu, şi unica fabrică de...

Popescu, singurul avizat de PDL pentru şefia DADR

Ion Popescu este singurul salariat al Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală(DADR) Gorj care a primit avizul PDL Gorj pentru a participa la concursul...

Protocolul USL decimează viceprimarii “portocalii”

Semnarea protocolului USL Gorj astăzi va duce la schimbări semnificative în rândul primăriilor cu viceprimari PDL. Asta deoarece protocolul în cauză va fi pus...

Carstul gorjean (I)

Din punct de vedere al potenţialului turistic, caracteristica unui peisaj este dată de relief şi vegetaţie, iar relieful la rândul său de natura rocii...

Judecătorii Tribunalului Gorj, învinşi de colegii lor de instanţă

Magistraţii Tribunalului Gorj, peste 40 la număr, au ripostat şi ei în instanţă la fel ca şi alţi bugetari din judeţul nostru, pentru recuperarea...

Răuţ: “Semnătura lui Ruşeţ pe adiţional ar putea fi falsificată”

Reprezentanţii Asociaţiei Eurojob au cerut ieri sindicatelor şi administraţiei de la Complexul Energetic(CE) Turceni să retragă actual adiţional cu numărul 6, la contractul colectiv...

Martorii în procesul lui Surupăceanu, citaţi cu mandat de aducere

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au amânat, ieri, pentru luna aprilie, procesul deputatului Mugurel Surupăceanu, trimis în judecată pentru fapte de...

Dosarul “mafia imobiliară”, strămutat din Bănie

Dosarul în care fostul subprefect de Gorj, Lelioara Deaconu se judecă, alături de alte persoane din conducerea judeţului pentru fapte de corupţie, a fost...

Afacerea “energie pentru sârbi”, neinteresantă pentru procurori

Sunt aproape şapte luni de când fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a încheiat fără licitaţie, un contract de vânzare a 500 de MW...

Trotea îşi schimbă echipa din CA-ul Complexului Rovinari

Nu numai directorul Octavian Graure, managerul general al Complexului Energetic(CE) Turceni îşi schimbă echipa din Consiliul de Administraţie(CA), după vizita făcută la ministrul Economiei,...

Pedelistul Panduru, profesor de sport fără concurs

La şcoala primară din Baia de Fier disciplina sport, la clasele I-IV se predă, din luna noiembrie a acestui an, de către profesorul Ovidiu...

Directorii lui Manţog tremură! – Şefii deconcentratelor din Gorj dau examen la PDL

Au fost puşi pe funcţii în vremurile de glorie ale liderului ,,din umbră” al PDL Gorj, Ionel Manţog, şi din acest motiv toate greşelile...

Polina Tipsie, înapoi la muncă alături de aproape 100 de colegi

Femeia din Turceni care a şocat în momentul în care a anunţat că vrea să primească un glonţ de la şeful statului, sătulă de...

Festivalul folcloric de la Stoina, la a V-a ediţie

Închinată sărbătoririi începutului primăverii şi în egală măsură Zilei Femeii, evenimentul de la Stoina, intitulat sugestiv “Mărţişoare folclorice”, reprezintă, în agenda culturală a judeţului...

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii

Ziua de 8 martie a intrat în conștiința femeilor de pretutindeni, inclusiv în România, ca fiind marea sărbătoare care să le aducă liniște căminelor...

Gânduri pentru Doamna Învăţătoare

Anotimpurile copilăriei sunt anotimpurile de dor ale sufletelor noastre în care ni se rostuiesc primele vise, prima speranţă şi din care ne luăm puterea...

Bălăşoiu a demisionat! – Ariton numeşte astăzi preşedinţii Consiliilor de Administraţie la Turceni şi...

Constantin Bălăşoiu a demisionat vineri din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic(CE) Turceni dar şi din funcţia similară deţinută la...

Graure: „Ştiu persoana care se face vinovată de frauda informatică”

Directorul general al CE Turceni, Octavian Graure, a declarat duminică că ştie sigur care este persoana care se face vinovată de intrarea neautorizată în...

Manţog, „zburat” din funcţia de director economic

Ionel Manţog nu va mai fi director economic la Complexul Energetic Turceni, începând din 7 martie anul acesta. Ministerul Economiei a aprobat noua organigramă...

Primarul de la Fărcăşeşti, arestat pentru o mită de 350.000 de euro

Primarul comunei Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie din Craiova, joi seara. Acesta este acuzat că ar fi primit mită în...

Dosarul „mita lui Mischie” se rejudecă la Timişoara

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, ieri, rejudecarea dosarului în care Nicolae Mischie este acuzat de luare de mită şi trafic...

Spiritul muntelui

Cei ce doresc să petreacă fie în cadrul unei expediţii în toată regula ori numai câteva ore în decorul montan gorjean au...

Schimbarea lui Manţog de la CE Turceni, la o decizie distanţă

Democrat-liberalul Ionel Manţog, poreclit şi „baronul kilowatt”, îşi va pierde totuşi funcţia de director economic pe care o ocupă la Complexul Energetic(CE) Turceni, asta...

21 de miliarde de lei pentru motorina CE Turceni

Complexul Energetic(CE) Turceni a achiziţionat recent, prin licitaţie publică, motorină euro 5 în valoare de peste 21 de miliarde de lei vechi. Combustibilul va...

Sarcină dă pâine după gratii

Deţinuţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Târgu-Jiu primesc pâine de la firma afaceristului Nicolae Sarcină. Asta ca urmare a unei licitaţii câştigate recent de SC...

Teorii, ipoteze şi explorări pentru descifrarea unui curios fenomen al carstului gorjean – Inelul...

Aflat pe partea stângă a Cheilor Sohodolului, acest fenomen încântă privirile vizitatorilor şi în acelaşi timp stârneşte curiozitatea lor. Locul şi forma...

La CE Rovinari – Afacerea certificatelor verzi miroase a ciprioţi “portocalii”

Complexul Energetic(CE) Rovinari va plăti peste 5 miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea unor certificate verzi, necesare ca urmare a faptului că aruncă în...

Ancheta dispariţiei celor 2,5 milioane de tone de cărbune stă în expertiza contabilă

De aproape doi ani, anchetatorii încearcă să descurce iţele dispariţiei celor 2,5 milioane de tone de cărbune din depozitele unor exploatări ce aparţin Societăţii...

Ameninţări de la ministrul Ariton pentru directorul CE Turceni

Şedinţa de Consiliu de Administraţie(CA) a Complexului Energetic(CE) Turceni, organizată ieri la Craiova a fost foarte tensionată. Asta deoarece pe ordinea de zi figurase...

Canadianul din Săcelu ameninţă cu greva foamei

Un cetăţean al comunei Săcelu, care susţine că are dublă cetăţenie româno-canadiană, intenţionează să intre în greva foamei, nemulţumit că primarul localităţii, Ion Voica,...

Manţog, eliminat din lupta electorală pentru PDL Gorj

Termenul nou dat vineri de magistraţii Tribunalului Sibiu în procesul de corupţie al lui Ionel Manţog, pentru data de 14 martie, l-a scos de...

Monica Iacob-Ridzi s-a autosuspendat, Manţog nu

Deputatul PDL, Monica Iacob-Ridzi, a transmis sâmbătă Biroului Permanent o cerere de autosuspendare din partid. Preşedintele PDL, Emil Boc, a menţionat, la sfârşitul săptămânii,...

Vasile Râbu: “Militaru îl va susţine pe Ruşeţ pentru a candida”

Motreanul Vasile Râbu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a declarat la finalul săptămânii trecute că lupta în PDL Gorj nu va fi atât de...

Manţog după gratii?! – Strămutatul de lux Albulescu, condamnat la 5 ani de închisoare

Magistraţii Judecătoriei Braşov l-au condamnat, la sfârşitul lunii ianuarie, la 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe unul dintre primii gorjeni cercetaţi...

Protecţia Civilă – componenta esenţială a Sistemului Naţional de Apărare

Puţine zile ne mai despart de cea de-a 78 a aniversare a protecţiei civile din România. La Tg-Jiu evenimentul va fi sărbătorit printr-un complex...

Banii nu au culoare politică! – Afaceri vicioase, între primarul liberal Iordache şi edilul...

Uniunea Social Liberală(USL) interzice ca un primar liberal să aibă ceva de împărţit cu unul democrat-liberal, pedeliştii trebuind să întindă mâna doar social-democraţilor.       În oraşul...

Secretara şi şoferul prefectului, 100 de milioane dintr-un foc

Alegerile prezidenţiale din 2009 au umplut buzunarele unora dintre membrii Cancelariei prefectului Liviu Andrei. Cei mai avantajaţi au fost însă, în mod ciudat, doi...

Specializată în meseria de amantă – Subalterna lui Hoară, promovată de şef în PDL...

Şeful Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale(ARDDZI), Marcel Hoară, şi-a promovat, până acum, subalterna, adică pe Iulia Geanina Furfurica, care ocupă funcţia...