Parcul din Târgu-Jiu stinge lumina pe 26 martie

374

Pict-0016Oraşele României se vor alătura şi în acest an evenimentului internaţional Ora Pământului, desfăşurat anual de patru ani încoace la finele lunii martie. Şi municipiul Târgu-Jiu va repeta acţiunea de anul trecut şi se alătură evenimentului menit să ajute mediul înconjurător, de Ziua Pământului..

 

“Şi de această dată vom sprijini această acţiune în semn civic, la fel ca locuitorii de pe întreg Globul. Pentru o oră vom stinge luminile în Parcul Central Constantin Brâncuşi şi în cel de la Coloana Infinitului”, a declarat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

Evenimentul Ora Pământului a debutat în anul 2007, când autorităţile şi locuitorii oraşului Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă pentru planeta noastră încălzirea globală. Evenimentul s-a numit Earth Hour şi a constituit un mesaj puternic privind nevoia de acţiune conjugată a oamenilor în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie, avându-se în vedere că 35% din energia electrică este produsă de termocentrale, unii dintre cei mai mari poluatori. Gorjenii sunt îndemnaţi ca în data de 26 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30 să stingă luminile şi să lase Pământul să respire măcar pentru o oră. În România participarea din 2010 a fost una record în ceea ce priveşte numărul de oraşe şi de parteneri. Instituţii, organizaţii, companii sau persoane fizice s-au alăturat Campaniei care a culminat cu evenimentul de pe 27 Martie.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here