Ancheta dispariţiei celor 2,5 milioane de tone de cărbune stă în expertiza contabilă

345

carbuni1De aproape doi ani, anchetatorii încearcă să descurce iţele dispariţiei celor 2,5 milioane de tone de cărbune din depozitele unor exploatări ce aparţin Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Acum s-au împotmolit la expertiza financiar-contabilă, după ce aproape un an a durat cea tehnică.

În acest dosar au fost deja învinuite aproape zece persoane din fosta conducere a Exploatării Miniere Motru. Este vorba despre Vasile Creţan, fost director al exploatării, adjunctul său, Ion Dobriţoiu şi alţi 8 angajaţi ca topografi şi ingineri mineri. Aceştia au fost puşi sub acuzare de Direcţia Naţională Anticorupţie din Târgu-Jiu pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals intelectual.

După ce au fost audiaţi zeci de martori, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea expertizei topografice. În urma acestei analize s-a ajuns la concluzia că raportările făcute privind cantităţile exploatate nu corespund cu evidenţele contabile ale depozitelor de cărbune. Specialiştii care s-au ocupat de expertiza tehnică au stabilit însă o cantitate mai mică decât cea de 2,5 milioane de tone de cărbune că ar lipsi din înscrisurile exploatării.

Expertiza tehnică a stabilit lipsa

La vremea respectivă, adică în vara anului trecut, procurorii DNA din Târgu-Jiu au considerat că informaţiile prezentate în raport nu sunt explicite şi au solicitat informaţii suplimentare. Abia la sfârşitul anului trecut a ajuns pe masa anchetatorilor şi suplimentul la expertiză solicitat.

Pentru conturarea prejudiciului, DNA a dispus de curând şi efectuarea expertizei contabile. Iniţial, se discuta despre o estimare de 1.410 miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă 34 de milioane de euro. Este, însă, un calcul făcut de comisarii Gărzi Financiare Gorj care au luat registrele de evidenţă de la dispeceratele de carieră şi au calculat câte ore au lucrat respectivele utilaje în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2009. Au constatat astfel un plus de producţie care nu a fost raportată şi implicit nu se regăseşte în stocuri, respectiv 2.235.000 de tone de cărbune.

Expertiza contabilă va stabili prejudiciul

Expertiza financiar-contabilă dispusă în acest dosar vine să stabilească clar care este suma la care se ridică prejudiciul dispariţiei cărbunelui. Abia după ce vor avea această analiză, procurorii anticorupţie pot dispune măsurile legale împotriva celor care sunt acuzaţi că au falsificat documentele.

Dispariţia celor 2,5 milioane de tone de cărbune a fost sesizată de poliţiştii din Gorj care veniseră să ancheteze în Exploatarea Minieră Motru o altă cauză. Aşa au aflat de dispariţia unei cantităţi de 150.000 de tone de cărbune. În urma unui raport întocmit de comisarii Gărzii Financiare Gorj, cantitatea de cărbune care dispărea din documente a fost de 2,5 milioane de tone de cărbune din Carierele Motru şi Roşiuţa.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here