Întreprinderea Energetică Oltenia, umbrelă pentru complexuri şi SNLO

288

DeschidereComplexurile energetice din Oltenia, adică cel de la Turceni, Rovinari şi Craiova, dar şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO) ar putea să îşi dea mâna pentru formarea unei noi structuri regionale care să înlocuiască compania Electra, deja fără sorţi de izbândă. Noua structură despre care se vorbeşte sub titulatura, mai mult sau mai puţin, de ,,Întreprinderea Energetică Oltenia”, se bucură deja de susţinerea liderului PDL, Ion Ruşeţ, dar şi de cea a directorilor generali de la unităţile vizate.

Constantin Bălăşoiu, cel care trebuia să conducă, conform planurilor iniţiale, Electra, este şi el de acord cu unirea complexurilor energetice, susţin surse din energia gorjeană, el nerefuzând alipirea aici şi a SNLO.

A murit Electra, trăiască Înteprinderea Energetică Oltenia! Cam aşa se manifestă, în această perioadă, responsabilii din mineritul şi energia gorjeană, la care li se adaugă ,,generalul” Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, dar şi preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ. Energeticienii mizează pe o nouă structură energetică, dar de data aceasta pe una care să unească mineritul şi energia din Oltenia. Proiectul, deşi futurist la prima vedere, pare că nu a stârnit reacţii negative la nivelul Ministerului Economiei, care a recomandat, deja, o înţelegere prealabilă cu Fondul Proprietatea. Şi sindicatele sunt de acord cu această soluţie regională, liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, neprotestând până acum în legătură cu acest proiect aflat, deocamdată, în fază de discuţie.

Ruşeţ susţine ,,Înteprinderea” dar anunţă tergiversări

Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, susţine noua structură gândită la nivel regional şi chiar menţionează că la nivelul ţării dar şi al Europei se va schimba strategia energetică în următoarea perioadă. “În următoarele 6-8 luni, la nivel european dar şi naţional se va face o nouă strategie energetică după incidentul <<Japonia>>. România trebuie să-şi regândească strategia energetică”, a declarat Ruşeţ.

Şeful PDL Gorj avertizează însă că noua structură nu se va realiza cât ai bate din palme, deoarece s-a dovedit că Fondul Proprietatea are un cuvânt de spus şi, totodată, Hotărârea de Guvern care a înfiinţat cele două companii, Electra şi Hidroenergetica, încă există. Dacă Hotărârea de Guvern nu va mai exista abia atunci se va face un prim pas pentru implementarea noii soluţii de salvarea a mineritului şi energiei gorjene. “Există o discuţie legată de această Întreprindere la Ministerul Economiei dar este un prim pas”, a declarat Ruşeţ.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here