Ziua Francofoniei, marcată de Universitatea „Constantin Brâncuşi”

403

ziua francofonieUniversitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a sărbătorit Ziua Francofoniei pe 18 martie. Activităţile din cadrul evenimentului au debutat la ora 17:00 şi s-au derulat pe parcursul mai multor zeci de minute.

Ziua Internaţională a Francofoniei, zi dedicată limbii şi culturii franceze precum şi cooperării între statele francofone, a fost sărbătorită şi la Târgu-Jiu. Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) a fost gazda manifestărilor care au marcat Ziua Francofoniei în municipiul nostru. Astfel, vineri, 18 martie, începând cu ora 17:00, într-unul din amfiteatrele UCB s-a dat startul activităţilor cu specific francofon. A fost Ziua Francofoniei, dar şi Seara Filmului Francez la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târg-Jiu. „Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu sărbătoreşte astăzi (n.r.: vineri) Ziua Internaţională a Francofoniei. Începând cu anul 1990, Ziua Internaţională a Francofoniei a fost sărbătorită pe toate continentele, dar şi în România pe 20 martie. Noi ne-am hotărât să o sărbătorim astăzi (18 martie). Prin organizarea acestui eveniment UCB îşi propune întărirea obictivului declarat, acela de vizibilitate la nivel internaţional, dar şi întărirea relaţiilor şi aderarea spre spaţiul francofon. În acest sens, UCB a realizat deja două parteneriate importante. Astăzi din programul de manifestări fac parte prezentarea unei studente cu aspecte legate de francofonie, lansarea cărţii „La Francophonie et l’Évolution de la Langue Française”, autor Tufan Mirabela, dar şi Seara Filmului Francez, Mauvaise Fois”, a declarat Mirabela Tufan, purtătoarea de cuvânt a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Filmul proiectat la UCB cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei a fost special ales, fiind vorba despre „Mauvais Fois”, regizat de Roschdy Zem, distribuţie Roschdy Zem Cécile de France, Pascal Elbé. Evenimentul organizat de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în cinstea Zilei Internaţionale a Francofoniei s-a dorit a fi unul cu caracter cultural, artistic şi educaţional, exact aşa cum a şi fost, de altfel.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here