SNLO ţepuită cu 10 miliarde de o firmă din Caraş-Severin

274

DeschidereO firmă din Caraş-Severin a încercat să dea o ţeapă Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO) achiziţionând de la subunitatea sa, Baza de Aprovizionare Rovinari, o cantitate mare de motorină.

Reprezentanţii firmei au încheiat contractul, au luat o parte din combustibil dar când au fost să plătească au realizat că sunt insolvabili. Ei şi-au acoperit însă spatele dând în schimbul banilor trei file cec fără acoperire. Înşelăciunea a fost însă depistată de reprezentanţii Bazei de Aprovizionare iar directorul acesteia, Iustin Moţa, a făcut demersurile necesare pentru a da firma în judecată, în vederea recuperării prejudiciului. Administratorul firmei riscă dosar penal pentru înşelăciune. Dosarul se judecă la Tribunalul Caraş-Severin.

Baza de Aprovizionare Rovinari, condusă de pedelistul Iustin Moţa, a fost ţinta unei infracţiuni. Fapta s-a petrecut în urmă cu trei-patru luni, în momentul în care firma din Caraş-Severin a încheiat un contract cu subunitatea SNLO pentru achiziţionarea unei cantităţi mari de motorină. Contractul obliga firma SC Licater SRL să achite în schimbul combustibilului suma de 15 miliarde de lei vechi. Când s-a ridicat prima parte din marfă, cumpărătorul era obligat să achite în 30 de zile ce a achiziţionat. Firma oferă însă Bazei de Aprovizionare trei bilete la ordin, la trei bănci diferite. În momentul în care unitatea a încercat să recupereze banii a sesizat că poate retrage doar parţial suma, firma fiind fără bani în cont.

Recuperarea banilor, în instanţă

După ce reprezentanţii Bazei de Aprovizionare au încercat să ia legătura cu firma au constatat că acesta intrase în reorganizare, între timp şi-a schimbat administratorul şi şi-a recunoscut soldul pe care îl datorează SNLO.

,,Este vorba despre o sumă de un milion de lei, adică zece miliarde de lei vechi. Firma a recunoscut însă că ne datorează banii dar i-am dat deja în judecată pentru recuperarea sumei. Administratorul a susţinut că a făcut şi el la fel cu alţi furnizori, deoarece din cauza crizei ar fi ajuns în situaţia asta. Firma din Severin avea ca obiect de activitatea construcţiile”, a declarat Iustin Moţa, directorul Bazei de Aprovizionare Rovinari.

Dosarul litigiului dintre SNLO-Baza de Aprovizionare Rovinari şi SC Licater SRL, prin administratorul Ciprian Eugen Tătar, s-a înregistrat pe data de 10 martie 2011 la Tribunalul Caraş-Severin. Primul termen va avea loc pe 4 aprilie.

Alarmă la Burlan

Cert este însă că vestea ,,ţepei” nu i-a picat prea bine ,,generalului” SNLO, Daniel Burlan care ar fi ţipat, săptămâna trecută, când a auzit că trebuie să aştepte decizia instanţei pentru a recupera banii şi a impune asupra firmei executarea silită.

Cert este că administratorul firmei nu va scăpa foarte uşor de biletele de ordin buclucaşe. Asta deoarece emiterea unui bilet de ordin fără acoperire, înseamnă înşelăciune.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here