18.9 C
Târgu Jiu
miercuri, august 28, 2024

Consumuri record de energie! CEO, al doilea producător din piață, după Hidroelectrica!

Statul român și-a luat angajamente în fața organismelor europene, în privința decarbonării, în contextul Pactului Verde European (Green Deal), adică a renunțării la energia...

Iluminat public modern de 5 milioane de lei, la Motru

Primăria municipiului Motru a depus cerere de finanțare, pentru modernizarea sistemului de iluminat public în întreaga localitate, la Agenția Fondului de Mediu. Cererea de finanțare...

Corpul de Control al primului ministru, în carierele CEO

Așa cum a cerut premierul Ciucă, în mineritul din Gorj s-au realizat mai multe controale în ultimele zile. Corpul de Control al premierului a...

Secretara viceprimarului Aurel Popescu, afectată de un dezinfectant folosit în primărie

O angajată a Primăriei Târgu-Jiu este afectată de un dezinfectant utilizat în instituția publică. Salariata, care este chiar secretara viceprimarului Aurel Popescu, este chiar...

1500 de proprietari din Fărcășești, somați să-și achite apa nepotabilă consumată în perioada 2014-2016!...

Peste 1500 de proprietari din comuna Fărcășești au primit acasă, prin poștă, în ultimele zile, somații de plată, prin care primăria îi anunță că...

Șefii CEO nu respectă decizia ICCJ. Cum prejudiciază ei statul și compania!

Șefii CE Oltenia întârzie să-l repună în drepturi, mai exact, în funcția de director al SE Rovinari, pe Laurențiu Ciurel, deși acesta ar fi...

Procurorul Moța vrea să rămână la DNA

Procurorul gorjean Gheorghe Emil Moța s-a înscris la concursul pentru ocuparea unor funcții de execuție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Procuror la Parchetul de...

Criminal lăsat în libertate de magistrații gorjeni

Asasinul celui mai cunoscut și temut interlop din Craiova este la un pas să redevină liber după ce judecătorii gorjeni au admis o solicitare...

Salariații CEO cer în stradă: Pensionări, nu disponibilizări!

Angajații CEO au continuat protestul ieri, în fața Prefecturii Gorj, protest prin care cer Guvernului României să oprească abuzul la care sunt supuși angajații...

Bătută și șantajată cu pierderea custodiei fetiței!

Doi gorjeni care în urmă cu vreo trei ani încercau să întemeieze o familie au ajuns la un pas de crimă, femeia fiind cea...

,,Floarea florilor”, lucrarea care a obținut marele premiu la concursul ,,Mama mea, Minunea mea”,...

Zeci de lucrări de desen ale copiilor din mai multe județe, cu vârste cuprinse între 3 și 15ani, au fost trimise, luna trecută, la...

Sală de sport de 8 milioane de lei într-un sat din Gorj

Compania Națională de Investiții va construi o sală de sport modernă, cu 180 de locuri, în comuna gorjeană Crasna. Investiția se va realiza în...

Marian Negrescu, iar inculpat pentru abuz în serviciu și concurență neloială!

Neregulile continuă în Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu" din Târgu-Jiu și conducerea actualului manager, Cosmin Brehuță. De altfel, fostul manager, în prezent lider de sindicat,...

VIDEO: Pe drumul comunal din Câlnic Deal s-a semănat grâu! Artera e impracticabilă, plină...

Urmare a ploii de miercuri seara, continuată joi, drumul care duce spre satul Câlnic Deal a devenit impracticabil pentru localnicii, puși în imposibilitatea de...

Morega, critic la adresa unei noi mutări în Directorat: ,,Șmenarul” Pită-roiu, sătul de oase,...

Fostul parlamentar Dan Morega pune tunurile pe fostul consilier personal al lui Sorin Boza, mai exact pe liberalul Daniel Pităroiu, vehiculat viitor membru al...

Noile cabinete medicale din incinta Liceului Tehnologic Peștișani, la dispoziția școlarilor și preșcolarilor...

Preșcolarii din 14 de grădinițe, elevii din 11 școli primare și gimnaziale, dar și două licee și dintr-o școală profesională, însumând aproximativ 1400 de...

,,Dorel” de la Vladimir a dat cu buldocupa în fața bibliotecii de a...

*Internet și telefonie, neam în cătunele Plușc și Mărăști Localnicii din două cătune ale comunei Vladimir au rămas fără internet și telefonie, după ce un...

Un picher din Slivilești și-a înjunghiat mama și și-a agresat nepotul minor! A fost...

În Gorj, prima dată ești bătut, agresat, înjunghiat, chiar omorât, și abia apoi ajungi să ți se facă dreptate, la instanță. Cel puțin asta...

Doar cinci pacienți, internați în Spitalul Motru! Echipamentul de protecție, sub cheie, încă nu...

O parte a medicilor din Spitalul Motru au reclamat la Gorjeanul că nu au echipament de protecție, ei primind patru măști în urmă cu...

Apa pentru localnicii din Gornăcel și Sâmbotin, reclamată la DSP! Stația de tratare, doar...

Apa care alimentează două sate din comuna Schela este tratată doar pe hârtie, susține un cetățean care a reclamat calitatea acesteia la DSP Gorj....

Sprijin pentru CE Oltenia. „A fost vorba de prostie și necunoaștere”

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a vorbit despre problema certificatelor de CO2 de la Complexul Energetic Oltenia, dar și despre...

COVID-19: Profesioniștii din Gorj, sprijiniți financiar cu peste 400.000 de lei

Peste 120 de gorjeni care desfășoară activități ca profesioniști, respectiv categoriile de comerciant, întreprinzător sau operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să...

VIDEO: Un drum din satul Pinoasa, reparat pe ultima sută de metri din campania...

Din dorința de a câștiga voturi într-o localitate cu 200 de suflete, afectată grav la partea de infrastructură, administrația liberală din comuna Cîlnic s-a...

Centru de zi pentru copii, la Turceni

Autoritățile locale din Turceni au scos din nou la licitație proiectul privind „Înființare și dotare Centru de zi pentru copii în Orașul Turceni”. Acesta se...

Miza debranșărilor de la Peștișani – 40.000 de lei!

Patru familii cu zece copii minori au fost debranșate de la rețeaua de electricitate de către autoritățile locale pentru că stau în locuințe sociale...

Incident ciudat: Un angajat al JUPSAL SALUBRIS Jupânești a căzut din mașina de gunoi!...

Poliția și chiar un echipaj SMURD a ajuns, miercuri, la Polaris Mediu din Târgu-Jiu, mai exact la groapa de gunoi a municipiului, după ce...

Sandokan și-a aflat pedeapsa! Are de executat!

Magistrații Tribunalului Gorj au reușit după mai multe amânări să pronunțe o primă sentință în dosarul care îl are ca inculpat principal pe Marinică...

Muja candidează pentru șefia Consiliului Județean Gorj

Ninel Muja, președintele interimar al ALDE Gorj, va fi candidatul partidului pentru președinția Consiliului Județean Gorj. Candidatura sa a fost validată de Biroul Politic...

Tren de zi pe ruta București-Târgu-Jiu-Simeria

CFR Călători informează că, începând cu data de 15 decembrie 2019, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor, care va fi valabil până...

Incident feroviar la CEO! Trei vagoane ale CFR Marfă, avariate la Turceni

Un incident feroviar a avut loc la Secția CFU Turceni, aparținând de ELCFU Motru, în dimineața zilei de 10 mai, în jurul orei 3.00....

Merge la pușcărie după ce a furat un telefon!

Un individ care mai are o condamnare în cazier, pentru implicarea într-un furt calificat, are toate șansele să ajungă în spatele gratiilor, după ce...

Morega tună și fulgeră la adresa delăsării autorităților din Padeș! Monumentul lui Tudor Vladimirescu,...

Profesorul universitar doctor Dan Morega a luat o poziție vehementă împotriva celor care se fac vinovați de distrugerea monumentului de la Padeș, din Câmpia...

Zeci de elevi din alte județe s-au înscris la liceu în Gorj

Aproape 70 de elevi din alte județe vor urma din toamnă cursurile liceale în Gorj. Majoritatea tinerilor provin de la școli din Mehedinți și...

La invitația Tinerilor Democrați Americani, Gorjeanca Oana Văcaru, prezentă la campanile electorale din două...

Oana Văcaru, unul dintre liderii organizației TSD din Sectorul 3 al Capitalei, a fost invitată în America, alături de alți tineri sociali-democrați, pentru a...

Verdictul în dosarul de evaziune al oamenilor senatorului Iordache!

Tribunalul Gorj a pronunțat, la sfârșitul lunii trecute, sentința în dosarul de evaziune fiscală ce vizează trei șefi ai firmei Ydail Construct, toți fiind...

Vîlceanu (PNL): Ne-am realizat targetul. Avem doi deputați și un senator

La două zile de la parlamentare, Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, a ieșit public și a anunțat că partidul și-a îndeplinit target-ul în alegeri,...

Consilierul USR din Aninoasa, reținut după un scandal în bar! Șoferul de pe microbuzul...

Daniel Sârbu, consilier local USR la Aninoasa, a ajuns luni după gratii, pentru 24 de ore, după un scandal provocat la un bar din...

Conducerea SE Turceni, paralizată de COVID! Directorul sucursalei CEO, spitalizat

Mai mulți angajați TESA ai SE Turceni sunt izolați la domiciliu, după ce însuși directorul sucursalei, Constantin Păduraru, a fost depistat pozitiv cu coronavirus....

A luat cel mai mare punctaj „la scris”, dar a picat la interviu

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a scos la concurs șapte posturi de asistent medical debutant, însă doar trei au fost ocupate. Zeci de...

Săptămână plină de emoție la Spitalul Rovinari! Medicii tineri și aparatura performantă și-au spus...

Cooptarea unei echipe de cadre medicale tinere, însă foarte bine pregătite, dar și investiția în aparatură și îmbunătățirea condițiilor, au făcut ca Spitalul Orășenesc...

Actuali și foști angajați ai CEO mor pe capete! Legea 197 este o urgență!

Situație tragică pentru familia unui fost salariat al CE Oltenia. Acesta a murit ieri dimineață, în urma unui infarct. Este vorba despre un fost...

Secretarul de stat Constantin Ștefan (PSD), ținut în continuare fără atribuții la Ministerul Energiei

În luna ianuarie a acestui an, deputatul Claudiu Manta a anunțat că Virgil Popescu i-a retras atribuțiile secretarului de stat Constantin Ștefan. „Avem secretar...

Casă nouă pentru copilul din Jupânești rămas fără locuință!

Mobilizare exemplară a autorităților și a localnicilor pentru a construi la Jupânești, până în iarnă, o casă în care să poată locui băiatul de...

Un singur director CEO la negocierile cu sindicatele. Divergențe între șefii companiei

Deși liderii de sindicat au fost convocați ieri pentru o nouă etapă de negocieri în vederea încheierea noului contract colectiv de muncă, doar directorul...

Judecătoria Târgu-Jiu, program de vacanță

Pe perioada vacanței judecătorești, 18 iulie-26 august, compartimentele de relații cu publicul ale Judecătoriei Târgu-Jiu vor avea un nou program de funcționare. Astfel, Compartimentul...

Băcița Mărioara – cu bunătățile de pe Transalpina în curtea Ministerului Agirculturii!

Timp de trei zile, băcița Mărioara Băbu va fi prezentă la București, la un mare târg pe care Ministerul Agriculturii îl organizează chiar în...

Ședința de CL, joi, la Motru! PUZ-ul ce vizează o noua investiție privată, pe...

Consiliul Local Motru se întrunește joi în ședința ordinară cu începere de la ora 16.00. Aici, alături de mai multe proiecte ce vor fi...

Mașinile Primăriei Bărbătești, fără polițe RCA! Primarul e la mare

Trei autoturisme Logan și toate aflate în posesia Primăriei Bărbătești nu au, la această oră, plătită taxa de drum. Mașinile sunt însă folosite frecvent,...

Morega nu mai poate conduce 6 luni! El zice că doar o lună!

„Pacientul” Dan Ilie Morega a fost externat ieri de la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce a fost evaluat...

Și-a bătut iubita până i-a rupt splina. Condamnat cu executare!

Un bărbat din Rovinari a fost condamnat, în primă instanță, la 2 ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru violență în familie....

Zeci de șefi din CEO își vor pierde funcțiile!

Complexul Energetic Oltenia (CEO) se confruntă cu o restructurare majoră, în conformitate cu prevederile Legii 296/2023, cunoscută sub numele de ,,Legea trenuleț”. Această lege...

Nouă consilieri locali din Fărcășești, cu dosar penal pentru abuz în serviciu! Dosarul, în...

Nouă dintre cei treisprezece aleși locali din comuna Fărcășești sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu, deoarece în ultima săptămână din aprilie, când s-a...

Primul proiect de oraș pentru Târgu-Jiu, prezentat public de un candidat la primărie!

Luminița Georgeta Popescu, candidat Pro România la Primăria Târgu-Jiu, își prezintă acum, în cadrul unui eveniment public la care participă și europarlamentarul Corina Crețu,...

Dan Plaveti (CEO) prezintă Planul de restructurare a companiei în Comisia de Dialog Social

Consiliul Județean Gorj a convocat, în data de 27 aprilie 2023, Comisia de Dialog Social, ocazie cu care reprezentanții Complexului Energetic Oltenia au fost...

Troleibuzul din Târgu Jiu pentru care s-au strâns bani spre a fi expus ca...

Troleibuzul istoric ROCAR 217E ce făcea parte din flota mijloacelor de transport public din Târgu Jiu a ajuns, la finele săptămânii trecute, la Muzeul...

Audit de la Ministerul Educației, la Inspectoratul Școlar Județean Gorj! Activitatea lui Ișfan, la...

Membrii din echipa Serviciului Public de Audit Intern a Ministerului Educației se află, începând de luni, la Inspectoratul Școlar Județean Gorj pentru a verifica...

Actele de deces ale CEO

Unul dintre parlamentarii de Gorj arată cum a fost îngropată energia pe cărbune,   semnătura politicienilor. Deputatul Radu Miruță enumeră și ,,actele de deces” care...

Primarul Tăloi a executat silit un localnic de 92 de ani din Ciuperceni! I-a...

Victor Albulescu, în vârstă de 92 de ani, a avut un litigiu cu Primăria Ciuperceni în urmă cu 12 ani pentru o pădure și...

CE Oltenia, în topul angajatorilor din Gorj care au solicitat șomaj tehnic! Artego, pe...

Sume astronomice au fost plătite de la bugetul de stat pentru șomajul tehnic al firmelor din Gorj, atât pe perioada stării de urgență, cât...

Managementul lui Corcoață frizează penalul! Organele judiciare pot investiga comisioanele și contractele de...

Uzina de termoficare de la Motru, UATAA SA, aproape că și-a egalat pierderile pe 2018, cu cele pe care le-a avut în urmă cu...

Rădoi, singurul gorjean care a avut curajul să scrie, asumat, la Europa Liberă, în...

Un disident (din latină dissidens, prin franceză dissident) este o persoană care își face publice părerile, opiniile sau convingerile, inclusiv politice sau doctrinare, deosebite...

Polițe de asigurare pentru profesorii gorjeni. „Despăgubirile sunt consistente”

Nu mai puțin de 1.600 de profesori și angajați din învățământul gorjean beneficiază de polițe de asigurare de grup, plătite de către sindicat. Poliția...

Sentință desființată pentru fosta șefă a Oncologiei de la SJU Târgu Jiu și soțul...

După ce în luna decembrie a anului trecut, medicul Mariana Găvănescu, fosta șefă a secției de Oncologie a Spitalului Județean Târgu Jiu, și soțul...

Romanescu – „Messi” de Oltenia!

Toată Oltenia este roșie în urma votului exprimat, duminică, de alegătorii din regiune, un singur punct rămânând galben pe această hartă. Excepția o reprezintă...

Condamnată pentru că avea ilegal pistol acasă

O femeie din Târgu-Jiu s-a ales cu o condamnare din partea instanțelor de judecată, după ce polițiștii au descoperit în locuința ei un pistol...

Dosarul ,,Ydail II”, pe punctul de a fi retrimis la Parchet!

Dosarul în care patru oameni de afaceri, administratori și asociați în firmele care fac parte din grupul de interese economice Ydail, au fost trimiși...

Fără mici și bere la Festivalul Sarmalelor și Piftiilor, dar cu mii de participanți!

Mii de oameni au venit în week-end la Festivalul Sarmalelor și Piftiilor organizat la Peștișani pentru prima dată în zăvoiul Nucet, acolo unde vara...

Comitetul Director al SJU Târgu-Jiu, întrunit în noua formulă! Cu dr.Huzu, director medical, în...

Consiliul Județean Gorj a aprobat, ieri, o schimbare în Consiliul Director al SJU Târgu-Jiu. Este vorba despre numirea dr. Maddy Huzu, șefa UPU, care...

Parlamentar de Gorj, în izolare

Deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu, se află în autoizolare, la București. Parlamentarul a fost testat pentru coronavirus, iar rezultatul este negativ. Vîlceanu a...

Poliția Gorj scoate la concurs trei posturi de șefi

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru ocuparea a trei funcții de conducere. Sunt vizate posturile de poliție din Albeni și Bărbătești, precum...

Avocatul Cuculis încearcă să strămute dosarul CEO din ,,viermuiala” de la Gorj: Dosarul CE...

,,Statul de drept” din Gorj, reprezentat de procurorul Sică Constantin Costescu în dosarul privind moartea celor trei mineri de la cariera Jilț Sud, unitate...

Șoferul de la Primăria Bustuchin, acuzat de agresiune sexuală a revenit la serviciu

Aurel Gheorghe, șoferul Primăriei Bustuchin, a revenit, joi, la serviciu, după ce a intrat în concediu de odihnă, timp de cinci zile, imediat după...

SCRISOARE DESCHISĂ a protestatarilor din CEO către toate federațiile sindicale!

Salariații CEO care protestează de patru luni în faţa Prefecturii Gorj fac apel la unitate. Aceştia au semnat o scrisoare deschisă către toate sindicatele...

Excavator făcut praf în cariera Alunu

Un utilaj de mare tonaj, care costă milioane de euro, a fost, ieri, făcut praf, după ce s-a prăbușit în cariera Alunu, aflată pe...

Decizie în CSM pentru doi șefi de parchete din Gorj

Mandate prelungite pentru doi șefi de parchete din Gorj. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării în funcția de...

Ca să evite o incompatibilitate – Secretarul general al MTS și-a transferat soția la...

Nevasta secretarului general al Ministerului Tineretului și Sportului(MTS), Ion Cristinel Rujan, este din luna ianuarie salariată cu acte-n regulă a Consiliului Județean(CJ) Gorj. Angajarea...

Sute de repoziționări la Motru: Alei, trotuare, parcări, străzi, școli și alte construcții corectate...

Cartea Funciară a Municipiului Motru va avea înscrise, de marți, 202 repoziționări de alei, școli, străzi și parcări care apăreau greșit în hărțile cadastrale...

Închisoare și daune de 70.000 de euro pentru cei care au înjunghiat o tânără,...

Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat luni, 5 februarie, o primă sentință pentru un bărbat și o femeie care în toamna anului 2022 au atacat...

VIDEO: Morega, unicul Comandor al Ordinului Militar din România din regiunea Olteniei

Eveniment unic, la finalul săptămânii trecute, în județul Gorj, dar și în Oltenia! Fostul prefect și ex-deputat, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice...

Un nou val de contestații împotriva deciziilor de pensionare, depuse de angajații CEO

Casa de Pensii acordă doar reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare, nu și celelalte beneficii prevăzute de Legea nr.197, care ar duce...

Târgu-Jiu, pe roșu! Restricțiile impuse de autorități

Din păcate, în ultimele zile județul nostru s-a confruntat cu o creștere a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2. Ieri, municipiul Târgu-Jiu a depășit...

Protestatarii s-au întâlnit cu europarlamentarul Rareș Bogdan

La ora 10.00, patru dintre protestatarii de la Târgu Jiu s-au întâlnit la sediul PNL București cu europarlamentarul Rareș Bogdan, pentru a obține ajutorul...

Registrator medical de la UPU Târgu Jiu, abonat la dosare penale. Condamnat după ce...

Timp de 80 de zile, un registrator medical de la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, va trebui să presteze...

Ajutoare oferite unor bătrâni izolați pe munte

Inițiativă demnă de toată lauda a unor tineri din județul nostru care, duminică, profitând de vremea frumoasă, au mers într-un sat izolat din zona...

Schimbările de la vârful CEO nu rezolvă problemele din hăul carierelor!

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut mai multe demisii, imediat după tragicul accident de la Cariera Jilț Sud, care a avut loc pe 17...

Polițist gorjean arestat pentru un furt pe care nu l-a comis în Germania!

Situație de neimaginat pentru un agent de poliție din Târgu-Jiu, care de vineri după-amiază se află în spatele gratiilor în baza unui mandat european...

I-a luat unei femei 59.000 de lei de pe card, accesând ilegal o aplicație...

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, la începutul acestei luni, a unui bărbat, pentru săvârșirea infracţiunii de efectuarea de...

Șeful de la Șomaj a renunțat la candidatură. Ninel Muja, subprefect de Gorj

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, Ninel Muja, este nominalizarea PSD pentru postul de subprefect, a anunțat liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber. Șeful...

COvid de Putere la Primăria Târgu-Jiu! Primarul și viceprimarul, în izolare la domiciliu

DSP Gorj a extins ancheta epidemiologică de la Primăria Târgu-Jiu după ce directorul Edilitara, Alexandru Zaharia, a fost confirmat cu coronavirus. Astfel, deși primarul...

Profesori corigenți la Titularizare. Note de 1 și 2! Niciun 10!

Mai puțin de jumătate dintre profesorii gorjeni care au participat la examenul de Titularizare au reușit să ia note mai mari de 7. Și...

14 școli din Târgu-Jiu, monitorizate de Poliția Locală

Poliţia Locală Târgu-Jiu va monitoriza, în noul an școlar, 14 unităţi de învăţământ. Pentru a evita apariţia unor evenimente nedorite, Poliţia Locală Târgu-Jiu a...

Blocul este aproape gata: Mobilier și perdele în cele 30 de locuințe sociale noi...

Blocul social realizat la intrare în Motru, un proiect cu fonduri europene, început cu doi în urmă, este aproape gata. De două zile, se...

Sondaj CURS privind alegerile parlamentare. AUR, pe locul 2 în preferințele electorale

Potrivit unui sondaj CURS, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, opțiune de vot ale românilor ar arăta în felul următor: • Partidul Social...

Mihai Istrate, noul inspector general al ISJ Gorj

* Decizie a Ministerului Educației Noul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean este prof. Mihai Istrate, care a înlocuit-o pe prof. Marcel Mrejeru în această...

Ceas aniversar! – Centrul de Calcul Târgu-Jiu, la 45 de ani de activitate

O parte dintre foștii salariați dar și foști și actuali directori ai Centrului de Calcul Târgu-Jiu și-au dat întâlnire, joi după-amiaza, în fața instituției....

Antifrauda a închis șapte firme din Gorj

Inspectorii antifraudă fiscală au suspendat activitatea a șapte agenți economici din județul Gorj, pentru neutilizare sau nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale. Alți...

Liderul USR Bălești și-a anunțat candidatura la șefia partidului! Inspectorul școlar general adjunct îl...

Pe data de 25 iunie va avea loc un scrutin intern pentru alegerea structurii de conducere a USR Gorj. Primul care și-a anunțat candidatura...

Tribunalul Gorj a decis un nou termen în procesul în care firma media a...

Trophen Impex SRL, firma pe care funcționează Radio Omega din Târgu-Jiu, administrată de ginerele lui Nicolae Sarcină, și-a cerut insolvența încă din februarie 2018....

Motru: Pod afectat de inundații, între Roșiuța și Ploștina

Podul la Budescu, situat între Roșiuța și Ploștina, a fost afectat de eroziuni, apărute în urma inundațiilor. Poliția Locală Motru și reprezentantul situațiilor de...

Gorj: Șapte aziluri, controlate. Multe nereguli și amenzi – Nicio demitere

* Bătrânii de la Țicleni, pierduți de autorități Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a comunicat rezultatele controalelor făcute în ultimele două zile, la centrele sociale...