Dosarul ,,Ydail II”, pe punctul de a fi retrimis la Parchet!

2428

Dosarul în care patru oameni de afaceri, administratori și asociați în firmele care fac parte din grupul de interese economice Ydail, au fost trimiși în judecată, la începutul acestei luni, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, poate fi restituit procurorului. Cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Gorj în urmă cu aproape două luni, fiind trimiși în judecată directorul Ydail Construct SRL, Doru Ștefan Șandru, doi dintre asociații firmei, Mircea Vărzaru și Dumitru Ștefan Cauc, și unul dintre inginerii societății, Cosmin Ungureanu Cîndea, după trei ani de cercetări, numai că traseul în instanță se poate opri în camera preliminară, în cazul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj nu va remedia neregularitățile constatate de judecători.

Tribunalul Gorj a admis, marți, o parte din excepțiile formulate de inculpații Mircea Vărzaru, Ştefan Doru Șandru, Ştefan Dumitru Cauc şi Cosmin Ungureanu Cândea, cu privire la actul de sesizare al instanței. Judecătorii au constatat ,,neregularitatea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în ceea ce privește descrierea faptelor (indicarea numărului actelor materiale a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, sub forma autoratului şi complicității)” și au stabilit un termen de 5 zile în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj să remedieze neregularitățile constatate şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea dosarului. Magistrații Tribunalului Gorj au respins cererea celor patru oameni de afaceri, privind excluderea declarațiilor martorilor audiaţi în cauză. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de procurori. Reamintim că, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj i-a trimis în judecată, pe 1 aprilie a.c., pe afaceriștii din grupul de firme Ydail Construct SRL, după ce, în luna septembrie a anului trecut, Doru Ștefan Șandru, directorul societății a contestat, în instanță, durata cercetărilor în acest dosar deschis în 2018. În acest dosar au calitate de ,,învinuit” senatorul Ion Iordache și soția acestuia, numai că, având în vedere noua calitate, cea de parlamentar, procurorii au decis disjungerea cauzei și trimiterea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a finaliza urmărirea penală.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.