Și-a bătut iubita până i-a rupt splina. Condamnat cu executare!

2258

Un bărbat din Rovinari a fost condamnat, în primă instanță, la 2 ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru violență în familie. După o ceartă mai aprinsă, tânărul şi-a bătut atât de rău iubita, încât femeia a ajuns la spital cu ruptură de splină. A intrat de urgență în operație.

Agresiunea a avut loc în primăvara acestui an. Potrivit anchetatorilor, „inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată puternic cu pumnul drept în zona intercostală lateral stânga, după care a tras-o de păr în timp ce îi adresa amenințări și injurii, iar apoi a sărit cu genunchiul pe corpul acesteia, cauzându-i leziuni traumatice, care conform certificatului medico-legal au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în pericol viața acesteia”.
După loviturile încasate, femeia s-a simțit rău și a ajuns la spital. A intrat de urgență în operație.
„Persoana vătămată a suferit o intervenție chirurgicală de urgență, în urma căreia i-a fost extirpată splina, ca urmare a faptului că acest organ fusese perforat în doi timpi, astfel cum rezultă din scrisoarea medicală (…)”, potrivit anchetatorilor.
Agresată și-n spital
Pe perioada internării, între cei doi au existat conflicte verbale, atât telefonic, cât și cu ocazia vizitelor bărbatului la spital. Rămasă singură în salon, femeia a fost agresată de fostul concubin, care a strâns-o cu mâinile de gât, după o dispută legată de bani.
Cei doi au împreună o fetiță. Bărbatul a amenințat în dese rânduri că o va lăsa fără copilă, dacă se va despărți de el.
După externare, femeia a apelat la poliție și a povestit cele întâmplate. Bărbatul de 29 de ani a fost arestat și ulterior trimis în judecată. Și-a recunoscut fapta, dar pentru că a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, bărbatul s-a ales cu o condamnare cu executare.
„Astfel, se constată că inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune după considerarea ca executată a pedepsei de 1 an, 6 luni și 20 de zile închisoare, dar înainte de împlinirea termenului de reabilitare de drept”, a precizat instanța.
Bărbatul se află în arest încă de la începutul lunii iunie. El va trebui să achite Spitalului Județean peste 15 mii de lei, în fapt cheltuielile efectuate cu asistența medicală a victimei. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here