14 școli din Târgu-Jiu, monitorizate de Poliția Locală

2328

Poliţia Locală Târgu-Jiu va monitoriza, în noul an școlar, 14 unităţi de învăţământ. Pentru a evita apariţia unor evenimente nedorite, Poliţia Locală Târgu-Jiu a decis luarea unor măsuri ferme în apropierea unităţilor de învăţământ, pe linie de ordine publică, siguranţă rutieră, protecția mediului şi control comercial.
În acest sens, la nivelul Poliției Locale Târgu-Jiu s-a stabilit includerea unităţilor de învăţământ şcolar şi preuniversitar arondate pe itinerariile de patrulare ale poliţiştilor locali și readaptarea dispozitivelor de ordine, siguranţă publică şi rutieră, în vederea asigurării unei prezenţe active în zona unităţilor şcolare şi pe traseele adiacente, în intervalele orare în care elevii se îndreaptă către instituţiile de învăţământ sau către domiciliu, precum şi în pauzele dintre ore.
De asemenea, polițiștii locali au în vedere identificarea şi destructurarea grupurilor de cartier care frecventează zona din jurul unităţilor de învăţământ, identificarea locurilor frecventate de elevii care absentează de la cursuri, în vederea prevenirii acestui fenomen și verificarea societăţilor comerciale amplasate în zona unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.
„Dragi copii, polițiștii locali pot fi cei mai buni prieteni ai voștri! Nu ezitați să discutați cu noi despre problemele pe care le întâmpinați la școală sau pe stradă. Vă oferim câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont pentru a vă proteja de pericole: aveţi grijă la grupul de prieteni. Spuneți „NU” dacă aceștia vă propun să faceți lucruri care vă pot afecta negativ pe voi sau pe alții din jurul vostru; păstrați-vă mereu în buzunarul interior banii sau telefonul mobil; evitaţi frecventarea locurilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool sau se practică jocuri de noroc; nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii; circulaţi numai pe trotuare; nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; traversaţi numai pe trecerea de pietoni şi numai la culoarea verde a semaforului electric și nu vă urcaţi cu ghiozdanele în spate în autobuz, deoarece puteţi fi prinşi între uşi!”, estre mesajul Poliției Locale Târgu-Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here