Gorj: Șapte aziluri, controlate. Multe nereguli și amenzi – Nicio demitere

2267

* Bătrânii de la Țicleni, pierduți de autorități

Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a comunicat rezultatele controalelor făcute în ultimele două zile, la centrele sociale din județ. S-au găsit nereguli ale modului în care azilele păstrau hrana bătrânilor, în privința unor persoane care lucrau fără forme legale. De asemenea, unele dintre centre nu aveau avizul de funcționare, nu aveau registre specifice și nici regulamente de funcționare. Pe de altă parte, neregulile constatate în asemenea centre dar și existența unui centru clandestin, adică fără licență, ar fi trebuit să ducă cel puțin la o demitere în rândul șefilor de instituții direct responsabili de această situație. Numai că, în continuare ,,se pune” că aceștia ,,își fac treaba”.

Rezultatele controalelor efectuate de echipele de control constituite în baza Ordinului prefectului nr. 165/10.07.2023 pentru constituirea comisiilor mixte de verificarea a centrelor de stat sau particulare, cu domeniul de activitate în asistență pentru copii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități din județul Gorj: ,,În data de 10.07.2023, cele două comisii mixte formate din reprezentanții AJEPIS, DSP, ITM, DSVSA, OPC, IPJ și ISU au verificat șapte centre rezidențiale de îngrijire și asistență socială pentru persoane vârstnice, cinci ale unor asociații și fundații și două ale operatorilor economici (SRL).
Au fost identificate următoarele deficiențe:
– transport hrană cu mijloc de transport neautorizat și fără respectarea cerințelor de igienă;
– funcționare fără autorizație de securitate la incendiu, instalații de semnalizare, detectare și alarmare nefuncționale, instalație de detecție la incendiu aferentă construcției a fost dezafectată, nerespectându-se cerințele care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu și a normelor tehnice în vigoare;
– lipsa elementelor de identificare la produse alimentare și a probelor de alimente;
– depozitare alimente în condiții necorespunzătoare;
– etichetare incompletă a materiilor prime;
– lipsa autorizației de sănătate și securitate în muncă, nerespectarea periodicității instruirilor specifice;
– primirea la locul de muncă a persoanelor fără încheiere în formă scrisă a contractului de muncă;
– lipsa regulamentelor de ordine interioară, a registrelor specifice.
A fost aplicat un număr total de 38 de sancțiuni, din care 21 amenzi contravenționale în cuantum total de 160.500 lei și 17 avertismente.
La una dintre locațiile verificate, în orașul Țicleni, s-a constat că acesta funcționa fără licență. S-au aplicat amenzi în cuantum de 32.000 lei, fiind întocmit și un dosar penal pentru încălcarea art.9, alin.1, lit.a din legea 241/2005. În acest centru au fost identificate 7 persoane care ulterior au fost relocate (6 dintre aceștia în locuință proprietate personală sau ale aparținătorilor, iar 1 a fost preluat de către asistenții sociali din localitatea de domiciliu – Bălănești, urmând să fie găsită o soluție de relocare într-un centru specializat). Din discuțiile purtate atât cu persoanele în cauză, cât și cu aparținătorii acestora, beneficiarii erau bine îngrijiți, iar până în acest moment nu a fost semnalat vreun abuz asupra acestora sau indicii că aceștia ar fi avut de suferit”, arată comunicatul prefecturii.

Pierduseră bătrânii
Șefa AJPIS, Natalia Moreanu, pierduse practic o parte dintre bătrânii care fuseseră cazați la azilul clandestin de la Țicleni. Ea n-a reușit să spună presei unde ar fi aceștia.
În după-amiaza zilei de ieri, autoritățile au aflat în final unde erau bătrânii adăpostiți la centrul ,,fantomă”: trei erau încă în centrul fără licență, iar patru fuseseră luați în sânul familiei.
Ulterior, datele s-au schimbat, astfel că, așa cum arată comunicatul prefecturii, șase dintre bătrâni au mers la familiile lor iar unul va fi preluat de un alt centru.
De reținut este faptul că timp de mai multe ore, autoritățile gorjene nu știau unde ajunseseră bătrânii.

Dosar penal pentru patroana azilului
Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat, luni, din oficiu, cu privire la faptul că o femeie de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în calitate de președinte al unei asociații, în perioada 1 ianuarie – 10 iulie a.c., ar fi obținut venituri din prestarea de servicii sociale, precum cazare, masă, asistență socială și psihologică către diverse persoane vârstnice, pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale. Activitățile menționate erau prestate la un imobil din orașul Țicleni, aflat în proprietatea femeii. Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Centrul de bătrâni a fost închis.
M.C.H.

2 COMENTARII

  1. Oare Moreanu mai are sustinerea PSD.Oare dece a secretizat controalele facute?Demisia si domiciliul pe V ALexandri pentru cate chinuri a produs batranilor cu complicitatea ei.Dmnule Cosmin Popescu ce masuri luati cu aceasta individa ca doamna nu o pot numi.

  2. Câtă vrăjeală aruncă ăștia, nu spun nimic de modul cum erau îngrijiți bătrânii din centre, cum erau tratați medical, ce alimentație primeau. Aruncă praf in ochii opiniei publice că nu aveau autorizație de la protecția muncii, că alimentele nu erau etichetate, că mașinile ce transportau marfa nu erau corespunzătoare. Vrajeli marca psd. După modul în care se comunică, cum se acoperă numele celor implicați,este lucru cert că în spatele acestor orori sunt nesătuii de politicieni, care pentru bani sunt in stare să-și ducă și proprii părinți în astfel de azile ale ororilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here