31.5 C
Târgu Jiu
vineri, august 2, 2024

Rânca e pregătită să-şi primească turiştii

Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi la Rânca, în acest sfârşit de săptămână. Peisajele de vis ce pot fi admirate din staţiune şi de pe Transalpina...

Tabăra de cercetare etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la final

În perioada 1 – 10 iulie, o echipă de cercetare, formată din reprezentanţi ai CJCPCT Gorj şi ai Palatului Copiilor Târgu-Jiu, a străbătut 53...

Omenirea este atât de aproape de un cataclism nuclear

La scară planetară,  LUMEA  este complexă  dar  mai cu seamă complicată şi ciudată. Şi cum  de-a lungul istoriei cârmuitorii marilor seminţii, mânaţi  de orgolii, ...

Program de vară la Transloc

În perioada 7 iulie – 15 septembrie, mijloacele de transport în comun vor circula după un program de vară. Reprezentanţii Transloc Târgu-Jiu au stabilit noul...

800.000 de lei aproape imposibil de recuperat de la romi

Municipalitatea are de recuperat 500.000 lei de la cetăţenii din cartierul Meteor şi alţi 300.000 lei de la cei din Obreja. Potrivit conducerii Direcţiei...

Zonele periculoase de pe Drumul Regelui, marcate corespunzător

După isteria iscată în ultima perioadă privind circulaţia pe Drumul Regelui (Transalpina), zonele periculoase au fost marcate corespunzător. Astfel, şoferii sunt avertizaţi unde există...

Activităţi estivale, la Centrul Maternal din Târgu-Jiu

Şapte mame cu 9 copii sunt găzduite, la Centrul Maternal, în această perioadă, iar la Centrul de Zi sunt alţi 24 de copii. Pentru...

Strada 14 Octombrie, în plin şantier pentru realizarea canalizării

Pe strada 14 Octombrie din municipiul Târgu-Jiu se lucrează intens, municipalitatea confirmând că proiectul se derulează în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu şi...

Primăria a pregătit terenul pentru modernizarea Stadionului Municipal

Municipiul Târgu-Jiu va avea un stadion modern, care va corespunde cerinţelor UEFA. Lucrările de modernizare sunt la un pas de a fi demarate. Şi...

Fructul oprit

NU! Nu este vorba de mărul acela de la Geneză… Nu este vorba de “fructul oprit” de care s-au lăsat ispitiţi Adam şi Eva…...

Vacanţa în Europa

A trecut solstiţiul de vară şi cei mai mulţi dintre noi îşi fac planuri de vacanţă. Pentru ca vacanţa dumneavoastră să fie una dintre...

„O şansă la sănătate pentru toţi gorjenii”, la bilanţ

Asociaţia Inimi de Gorjeni şi-a propus ca prin intermediul proiectului „O şansă la sănătate pentru toţi gorjenii”, să realizeze o serie de activităţi şi...

Aniversări

Pe 4 iulie se împlinesc 238 de ani de la proclamarea Independenţei Statelor Unite ale Americii, stat care are în prezent 50 de state...

Vacanţa la cort, o plăcere cu riscuri asumate

O mică escapadă cu cortul în natură, macar preţ de un weekend, este mereu binevenită. Ca o soluţie de criză, ori din pură plăcere,...

Bugetul local pe 2014, rectificat

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local, bugetul pe anul 2014 a fost rectificat. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, rectificarea s-a impus şi datorită încasării unor...

Sindicalistul Măruţă cere facilităţi pentru toţi angajaţii SJU

Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj a transmis o adresă conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu prin care cere acordarea de facilităţi privind...

Municipalitatea caută soluţii pentru angajări în cabinetele medicale şcolare

Pe raza municipiului Târgu-Jiu funcţionează 51 de unităţi de învăţământ frecventate de peste 23.000 de elevi şi preşcolari. Asistenţa medicală a acestora este acordată...

UCB a lansat proiectul „Acum facem practică”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a lansat, miercuri, 2 iulie 2014, proiectul „Acum facem practică”, proiect  cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul...

Crin Antonescu a trădat impardonabil

Există dovezi peremptorii şi irefutabile că dezorientatul Crin Antonescu, vestitul Căcărău, nu are nimic comun cu virtuţi precum loialitatea, cinstea, lealitatea, corectitudinea ori sinceritatea....

Mai puţine farmacii în relaţie cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj

La cea mai recentă sesiune de contractare organizată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj s-a înregistrat o scădere a numărului de farmacii...

Preşedintele CJAS: „Punem accent pe spitalizarea de zi”

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj precizează că odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru, se pune accent pe spitalizarea...

S-a schimbat programul restricţiilor rutiere pe Defileul Jiului

De la 1 iulie a intrat în vigoare un nou program de restricţii pe sectorul de drum ce face legătura între oraşele Bumbeşti-Jiu şi...

A început distribuţia cardurilor de sănătate

Începând de ieri se distribuie primele carduri de sănătate asiguraţilor gorjeni. La Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj au ajuns 206 carduri, ele...

Idei de afaceri – recondiţionare mobilier rustic

În cele mai multe cazuri, în cele mai multe familii, copiii de astăzi reprezintă prima generaţie de orăşeni. Părinţii lor, intr-o mai mică măsură,...

Buget mai mare pentru sănătatea gorjeană

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a organizat, luni, o conferinţă de presă pe tema bugetului alocat sănătăţii în acest an....

Spitalul Turceni angajează pediatru şi neonatolog

Conducerea Spitalului Orăşenesc Turceni face demersuri pentru completarea echipei de cadre medicale a unităţii. Astfel, în perioada următoare vor fi scoase la concurs două...

CJAS prezintă bugetul pe 2014

În cursul acestei zile, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj organizează o conferinţă de presă pe tema bugetului pe anul 2014. Săptămâna...

Colegiul Auto „Traian Vuia” Tg Jiu – acreditat de A.R.A.C.I.P

Este lăudabilă iniţiativa unor inimoşi reprezentanţi ai Colegiului Auto Tg Jiu de a organiza acreditare unor clase auto. Aşa se face că în perioada 19.06.2014...

Idei de afaceri – Ceainărie

„Mi-e dor să mai merg la un ceai”, spune Victor Socaciu şi, împreună cu el, mulţi colegi ai generaţiei sale, cu nostalgie şi preţuire...

Bâlciul deşertăciunilor

Asistăm în această perioadă preelectorală la un capitol aparte, constând în “cazul Mircea Băsescu”, care este mai degrabă “cazul Traian Băsescu”. Spun aceasta, deoarece...

Liberalismul nu trebuie să moară în România

Adevăratul  om politic  este cel care  are puternice  convingeri doctrinare, le respectă şi militează necondiţionat  în orice împrejurare şi confruntare de idei şi proiecte...

SANITAS implementează proiectul „Şanse egale pentru acces în carieră”

Federaţia SANITAS din România, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu o societate comercială şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din...

Acţiuni de colectare la Stoina şi Ţicleni

Pe data de 26 iunie, la Stoina şi pe 28 iunie, la Ţicleni, se vor desfăşura acţiuni de colectare a  deşeurilor electrice, electronice şi...

Luna iunie: date istorice privind războaiele

Pe 22 iunie 1941, România a intrat în al Doilea Război Mondial pentru a-şi recupera teritoriile pierdute în urma ultimatului din 1940 al URSS...

PNL, încotro?

Un alt episod fierbinte al acestei veri este limpezirea apelor în PNL prin Congresul lor extraordinar de la sfârşitul lunii iunie. Să sperăm, că...

Se aşteaptă startul pentru vaccinarea antipoliomielitică

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj aşteaptă să se dea startul la nivel naţional pentru demararea vaccinării antipoliomielitice. La ora actuală există dozele necesare...

Recomandările DSP pentru gorjeni, pe perioada caniculară

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj transmite populaţiei o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor de temperaturi extreme. După câteva zile...

Sindicaliştii SANITAS s-au întâlnit cu oficialii MS

Conducerea Ministerului Sănătăţii a purtat luni, 23 iunie 2014, noi discuţii cu reprezentanţii Biroului Operativ al Federaţiei SANTAS, după ce săptămâna trecută au existat...

A început Evaluarea Naţională

Elevii care au finalizat clasa a VIII-a au intrat ieri în focurile primului examen important din viaţa lor – Evaluarea Naţională. Examenul a debutat...

Peste o mie de elevi gorjeni, experimentaţi la competenţe digitale

Absolvenţii de clasa a XII-a din judeţul Gorj, atât cei din promoţia 2014, cât şi cei din promoţiile anterioare, au susţinut săptămâna trecută proba...

Fără nereguli la ştrandurile din Gorj

Vara şi-a intrat în drepturi în judeţul nostru. Meteorologii anunţă temperaturi destul de mari în următoarele zile. În aceste condiţii, cu siguranţă gorjenii vor...

Alte 15 cadre didactice din Gorj vor să intre în CNEME

15 cadre didactice din judeţul Gorj, între care şi trei directori de unităţi de învăţământ, au trecut de prima etapă a concursului pentru constituirea...

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba orală la o limbă străină

Absolvenţii de liceu din judeţul Gorj vor susţine în perioada 23-27 iunie proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională din...

Apariție editorială: „Rogvaiv”. Andreea Denisa Vlădulescu și plăcerea de a scrie poezie

De curând, tânăra poetă Andreea Denisa Vlădulescu a lansat cel de-al treilea volum de versuri, intitulat „Rogvaiv”. Noua carte reconfirmă talentul literar pe care...

Cinci studenţi ai UCB participă la Şcoala de Vară în Slovenia

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Universitatea din Maribor, Slovenia, Universitatea din Ljubljana, Slovenia, Universitatea Comenius, Bratislava şi Universitatea Jaen, Spania organizează...

Vizită de studiu în Peştera Muierii şi Peştera Polovragi

La sfârşitul săptămânii trecute, studenţi şi cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au participat la o vizită de studiu în aria...

Creşte numărul solicitărilor pentru cardurile europene

Odată cu instalarea sezonului estival au început să apară mai multe solicitări din partea gorjenilor pentru cardurile europene. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de...

UCB a mai lansat un proiect cofinanţat prin POSDRU

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a lansat un nou proiect cofinanţat prin POSDRU. Conferinţa de lansare a avut loc joi, 19 iunie 2014, în...

UCB a organizat „Ziua Absolventului 2014”

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, în colaborare cu Liga Studenţilor din UCB şi Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a organizat miercuri,...

Sindicalistul Popa, fidel staţiunii Saturn

Valentin Popa, preşedinte al Sindicatului Sanitas Gorj şi al CNSLR-Frăţia Gorj s-a îndrăgostit de staţiunea Saturn în urmă cu aproape două decenii şi a...

Deputatul Liliana Mincă, astăzi în oraşul lui Brâncuşi

Deputatului Liliana Mincă, cea care i-a promis poetului Laurian Stănchescu că va face nenumărate demersuri pentru reparaţia morală a marelui sculptor Constantin Brâncuşi ajunge,...

Criza economică a ultimilor cinci ani a lăsat în urmă o Europă inechitabilă...

Despre mult lăudatul proiect european (UE) putem să constatăm astăzi doar un trist adevăr, după ce  ultimii cinci ani de criză  au lăsat  în...

Super oferte de vacanţă pentru membrii Sanitas

În urma unor negocieri directe cu hotelierii şi agenţiile de turism, conducerea Sindicatului SANITAS Gorj a reuşit să pregătească pentru membrii săi câteva oferte...

Elevi gorjeni, premiaţi de Consiliul Judeţean Gorj

Conducerea Consiliului Judeţean Gorj a acordat ieri 36 de premii elevilor şi echipajelor implicate în cadrul concursului “Fructele, izvor de sănătate”. Fiecare echipă formată...

Monstruoasa coaliţie – Dar-cu calul-ce a avut?

Motto: ”Când nădejdiile noastre de abia înmugurite sunt nimicite de un vânt hain, fără putinţa de a învia, suntem parcă mai porniţi să ne...

Simpozion judeţean la CJRAE Gorj

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Gorj organizează în data de 19 iunie simpozionul judeţean „CJRAE, resursă semnificativă a sistemului educaţional”, simpozion...

Micii cercetaşi au depus jurământul la Baia de Fier

După ce “au spart gheaţa” cercetaşii mari, în februarie 2013, prin depunerea jurământului în zona Baia de Fier, acum a venit rândul celor mici...

29 de locuri în taberele studenţeşti, pentru cursanţii UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor, pentru vara anului 2014, un număr de 29 de locuri gratuite în taberele studenţeşti, în...

„Creşterea calităţii programelor universitare de licenţă şi masterat în energetică”, la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu la lansat proiectul „Creşterea calităţii programelor universitare de licenţă şi masterat în energetică”. Partenerul de proiect al UCB este...

Se strică vremea, Schimbările atmosferice ne pot îmbolnăvi

Meteorologii anunţă câteva zile cu o vreme destul de capricioasă pentru această perioadă a anului. Specialiştii în sănătate publică spun că schimbările bruşte ale...

Concurs “Monumentele istorice – între uitare şi promovare”

Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului - septembrie 2014, partenerii proiectului “EDUCAŢIE PRO PATRIMONIU” - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru...

Stoc de antiviperin asigurat la SJU Târgu-Jiu

De la începutul acestui an şi până în prezent, la nivelul judeţului nostru nu s-a înregistrat niciun caz de persoană muşcată de viperă. Cu...

Conflictul dintre generaţii – o falsă problemă?

Reaminteam  cu ceva timp  în urmă câteva dintre  motivele ce  au împins România  într-o  profundă criză morală  şi de atitudine, având fără îndoială consecinţe...

Ediţie de debut a competiţiei „MINICROS Defileul Jiului”

La sfârşitul acestei săptămâni are loc prima ediţie a concursului „MINICROS Defileul Jiului”. La acţiune participă elevi de la două unităţi şcolare, una fiind...

Occidentul urmăreşte să supună şi să umilească Rusia

Este superfluu să încercăm hermeneutizarea acestor truisme, formulate persuasiv de eminentul om politic şi diplomat român- Nicolae Titulescu. Ele îşi dovedesc actualitatea dacă avem...

Elevii din Târgu-Jiu, pe podium

Șase săptămâni de concurs și 168 de tone de deșeuri reciclabile. Atât au strâns copiii implicați în concursul “Școala Zero Waste”, care și-a desemnat...

Tătaru, mulţumit de noii directori ai SJU

După o săptămână de activitate în funcţii de conducere, noii directori adjuncţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au reuşit să se ridice la...

Gorjencele pot beneficia de programul gratuit de depistare precoce a cancerului de col uterin

Veşti bune pentru femei. Ministerul Sănătăţii va derula şi în acest an Programul Naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin,...

Fiul lui Sabin Cornoiu, arhitect la expoziţie

Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu au găzduit săptămâna trecută expoziţia de arhitectură a unor studenţi gorjeni care studiază de facultăţi de profil din...

Două premii importante, aduse la Târgu-Jiu de elevii Şcolii Populare de Artă

Trupa de dans Galactic Crew a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, coordonată de doamna Camelia Costea, a obţinut locul I la Concursul Internațional de...

Piţian, DSP: „Nu este focar de varicelă!”

Una dintre cele mai cunoscute boli ale copilăriei, varicela, afectează şi micuţii din judeţul nostru. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că...

Liceul Tehnologic Bustuchin şi Şcoala Nr.1 Motru, în finala Patrulei de Reciclare

Agenții Patrulei de Reciclare au ajuns la momentul bilanțului: pe 5 iunie, de Ziua Mediului și a Învățătorului, au fost premiate Patrulele locale din...

O suită de manifestări de prestigiu la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu

Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu a organizat în ziua de vineri, 6 iunie 2014 o suită de manifestări de prestigiu, care merită a fi...

A început sezonul bolilor diareice

Odată cu venirea verii şi apariţia fructelor şi legumelor de sezon, încep să apară şi cazurile de boală diareică. Medicii atrag atenţia gorjenilor asupra...

Universitatea „Constantin Brâncuşi”, pregătită de admitere

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează admitere în anul academic 2014-2015 pentru 20 de programe de studii universitare de licenţă şi 13 programe de...

Giratoriu în faţa mall-ului din Târgu-Jiu

Un nou sens giratoriu se realizează, în această perioadă, în municipiul Târgu-Jiu. Acesta este amplasat chiar în faţa mall-ului şi va fi terminat la...

Despre clepsidră

Poate exista o clepsidră a timpului meu?, se poate întreba oricare dintre noi pământenii, de azi şi de mâine. Sau poate că unii  dintre noi,...

România, într-o profundă criză morală şi de atitudine civică

În România vremurilor noastre se simte  tot mai pregnant  o criză de  moralitate,  competenţă,  comportament  civic  şi social. Vedem ce balamuc se petrece astăzi...

Sindicalistul Măruţă: „Tichetele de vacanţă sunt foarte binevenite!”

Bugetarii vor primi tichete de vacanţă în valoare de maxim 5.100 de lei, după cum a decis, marţi, Camera Deputaţilor. Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Natura nu ne cere să fim geniali, doar să...

Mediul înconjurător sau ecosistemul este un ansamblu de condiții și elemente ale Terrei, în care putem include: apa, aerul, solul și subsolul, toate straturile...

Modificările noului pachet de bază au intrat în vigoare

Pachetul de servicii medicale de bază care a intrat în vigoare începând cu 1 iunie aduce numeroase modificări, după cum confirmă şi Tiberiu Tătaru,...

Sărbătoarea Căpşunilor, duminică la Polovragi

Sărbătoarea Căpşunilor are loc la sfârşitul acestei săptămâni, în comuna Polovragi. Astfel, organizatorii principali, primăria Polovragi, Consiliul Judeţean şi Camera Agricolă Gorj, au pregătit...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu angajează medici

Tiberiu Tătaru, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu dovedeşte că îşi ţine promisiunile. Cunoscând foarte bine problemele legate de deficitul de personal...

Scârbă

Istoria omenirii a cunoscut de-a lungul ei numeroase accidente nebăgate în seamă la început, precum a fost venirea lui Hitler la putere pe cale...

UCB derulează un nou proiect pe fonduri europene

Începând cu luna mai 2014, Universitatea Politehnica din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”....

DGASPC Gorj a marcat Ziua Naţională pentru Adopţie

În perioada 27.05.-02.06.2014, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a organizat „Ziua Naţională pentru Adopţie”, campanie ce a avut drept scop...

La Motru şi Turceni, trei zile de muzică de calitate şi voie bună

În acest an “Zilele Municipiului Motru” au coincis cu “Zilele Oraşului Turceni”. În ambele localităţi, edilii au făcut tot ce le-a stat în putinţă...

Ziua Mondială Fără Tutun, marcată de CPECA Gorj

În  fiecare an la data de 31 mai, Organizaţia  Mondială a Sănătăţii marchează ,,Ziua  Mondială Fără Tutun”, pentru a sublinia riscurile de sănătate asociate...

La Târgu-Jiu, Ziua Internaţională a Copilului, marcată printr-un regal de activităţi

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a organizat, vineri, 30 mai 2014, o serie de manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Ca de fiecare dată, micuţilor li...

2 IUNIE – ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU ADOPŢIE – Monitorizarea post-adopţie şi urmările adopţiei

De îndată ce sentinţa civilă de încuviinţare a adopţiei interne a rămas definitivă, familia adoptatoare se poate adresa serviciului de stare civilă competent, pentru...

Concurs

Invit cititorii Gorjeanului să precizeze numele autorului fragmentului de mai jos, pe adresa /ion_m_ungureanu@yahoo.com/, până la data de 5 iunie 2014. Primii trei câştigători...

2 IUNIE – ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU ADOPŢIE – Etapele adopţiei – Încuviinţarea adopţiei interne

Persoanele care pot adopta trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să nu aibă boli psihice şi handicap mintal, să fie cu cel puţin...

Ani de liceu încheiaţi la CNET Târgu-Jiu

Cei peste 200 de elevi de clasa a XII-a ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (CNET) din Târgu-Jiu au participat, joi, 29 mai 2014, la...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist....

În fiecare an, dacă vine 1 Iunie, străfulgerarea gândului și a minții noastre se îndreaptă spre copii, acești «îngeri» în care ne regăsim cu...

Depersonalizarea României

Motto: “Oare mai avem stat?” (O.Paler) Depersonalizarea României a început de mult. Ea s-a hotărât în cancelariile marilor puteri de-a lungul întregului mileniu II şi continuă...

2 IUNIE – ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU ADOPŢIE – Selectarea persoanei/familiei adoptatoare şi încredinţarea copilului...

Familia reprezintă ansamblul condiţiilor necesare creşterii şi dobândirii deprinderilor, precum şi locul prin care copilul se integrează în viaţa umană şi în societate, fiind...

O greşeală repetată mereu poate fi indusă în conştient ca un adevăr – Cu...

Marele om de stat, Alexandru Ioan Cuza, cel care a unit sub sceptrul său cele două state româneşti-Moldova şi Muntenia(Ţara Românească) a rămas în...

Norvegienii sprijină creşterea calităţii vieţii romilor din Gorj

Prin intermediul proiectului „Together we are stronger”, implementat de Asociaţia pentru Incluziune şi Dezvoltare Socială Gorj  şi Rotary Club din Norvegia, s-au căutat modalităţi ...

2 IUNIE – ZIUA NAŢIONALĂ PENTRU ADOPŢIE – Etapele procedurii adopţiei interne – ...

În episodul anterior am prezentat cum, în conformitate cu prevederile Legii 273/2004 (R2) privind procedura adopţiei, o persoană sau o familie poate să devină...

Municipiul Târgu-Jiu poate fi „Oraşul reciclării 2014”

Târgu-Jiul participă la campania de reciclare selectivă “Oraşul Reciclării 2014”, alături de alte peste treizeci de municipii din ţară. Cetăţenii sunt rugaţi să sprijine...