România, într-o profundă criză morală şi de atitudine civică

345

În România vremurilor noastre se simte  tot mai pregnant  o criză de  moralitate,  competenţă,  comportament  civic  şi social. Vedem ce balamuc se petrece astăzi pe scena politicii româneşti, iar de aici,  haosul, deruta  şi conflictele  interumane  domină toate sectoarele  societăţii româneşti. Şi băgăm de seamă cum „bolile” răului au afectat  în primul rând  mentalul  oamenilor, lăsându-se cu urmări nefaste  ce frânează  mersul României  spre o democraţie  adevărată, spre normalitate, dezvoltare  şi progres, aşa cum se  întâmplă în orice  ţară din lumea civilizată.

Pluteşte deasupra  noastră şi s-a infiltrat deja  în comportamentul multora  dintre  confraţi  o stare  şi un spirit de gaşcă, de mojicie şi şmen, extrem de nocive, însumând  deopotrivă  parvenitismul, lăcomia şi egoismul, invidia  şi ura, inconştienţa , dezbinarea şi răzbunarea  dusă  adesea până  la extrem. Şi toate la un loc fac  atât de mult  rău,  încât asistăm  până şi la secarea  ultimelor  rezerve  native  din ceea ce a însemnat  dintotdeauna  la înaintaşii  noştri, şi anume  bunul simţ, bunătatea  şi întrajutorarea, cinstea, adevărul şi dreapta judecată. Or, dintr-o astfel  de situaţie este extrem de greu de ieşit, dacă nu  imposibil  de recuperat  din calităţile  de odinioară  ale neamului românesc, sau măcar a diminua  cât de cât din viruşii periculoşi ce macină zilnic  habitatul uman din societatea noastră. Pentru  că, aceştia sunt precum otrava, care în toţi   aceşti ani  incerţi, de falsă democraţie, s-a strecurat încet dar sigur în sufletul oamenilor, în mintea şi trupul lor şi  după cum se vede, acţionează parşiv  sub acoperire, scufundându-i  în negativ cu efecte distrugătoare mai ales asupra  lucidităţii şi  înţelepciunii noastre ca popor în această parte de lume.
Mai exact, invidia, ura, egoismul, răzbunarea sau cum se mai spune  în popor  că-i arma  prostului, sunt   de fapt  precum  o pâclă  neagră  pentru  aviz-purtătorii unor astfel de sechele, ce îi împing la tot  ce este mai rău. Dar, dincolo  de astfel de vicii meschine, josnice şi urâte mai iese la iveală şi un complex  de inferioaritate şi  suferinţă  a celor în cauză, împingându-i nu de puţine ori la autodistrugere. Altfel spus, sechelele cu pricina te împing  să  minţi, să furi, să înşeli, să fii nedrept  şi grosolan, insensibil şi agresiv, în schimb, dincolo de  ilicitele  şi efemerele  beneficii, se declanşează  acele mecanisme autodistructive  ce îl transformă  pe individ  nu doar  într-un monstru nenorocit ci şi  propria-i fiinţă  în temniţa sufletului său. Iar dacă individul contaminat este atât  de ascuns şi periculos, acesta devine şi virusul  ce se răspândeşte, infestând societatea  în întregul ei.  Până la urmă,  este vorba  despre un feed back, de vreme ce instituţiile statului şi societatea  în întregul ei sunt destructurate  de atâte patimi şi interese  meschine, unele  chiar de tip mafiot. Bunăoară, reaua-credinţă şi inconştienţa bolnăvicioasă ce au bântuit viaţa politică din România, a determinat distrugerea  intelectualităţii adevărate, a elitei  româneşti, imediat  după instaurarea  regimului  comunist. Astăzi, la adăpostul incompetenţei liderilor noştri politici, în special a celor ce au condus  destinele României  după decembrie 1989, au făcut posibil ca nonvaloarea să ia locul  valorii şi competenţei, în timp ce specialiştii de mare prestigiu  sunt marginalizaţi şi chiar umiliţi, funcţionând de minune  la noi ca la nimeni  alţii, pila, şpaga, nepotismul, telefonul stăpânului  cu putere de decizie, etc. Aşa se întâmplă  şi cu tinerii, care în ciuda rezultatelor adesea strălucite la absolvirea  studiilor, sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara, plecând  cât văd cu ochii spre alte  zări mai luminoase, în căutarea  unor locuri de muncă.
În altă ordine de  idei, dar legat de disoluţia  instituţiilor statului român, constatăm  cu îngrijorare că legea  nu mai e lege, justiţia nu mai este justiţie, mass- media nu face  nici ea excepţie, implicându-se în derularea  unor stări emoţionale partizan –negative, după cum şi familia, implicată în varii preocupări cotidiene, a renunţat în bună parte la educaţia copiilor, de unde şi lipsa  celor 7 ani de acasă. Cât despre politichie, unde se înjură de mama focului unii pe alţii, externalizându-se cu rea-intenţie  interesele României, am putea să ne întrebăm  de ce atâtea  jegoşenii şi antimodele  pentru cei predispuşi la tot felul de rele  în societatea românească. Şi astfel  nimic nu ne mai este de mirare, câtă vreme  avem argumente de rea-conduită chiar la vârful societăţii, unde se vede treaba  că înşişi  «actorii» ce dirijează  soarta României,  fac aproape imposibilă regăsirea  căii României către normalitate. De unde  şi întrebarea  firească  dacă această ţară  se va putea vindeca  de bolile  răului, induse, provocate  şi de ce nu, adesea ori  importate. Cu atât mai vârtos  cu cât sunt, din păcate, toate  condiţiile ca  microbii cei răi  de care niciodată nu am fi avut  parte, să destabilizeze  moral, psihic  pe termen  lung şi imprevizibil, neamul românesc.
Ceea ce nu este deloc  de dorit, ci dimpotrivă trebuie  găsit  urgent  antidotul pentru refacerea  sistemului nostru  imunitar, atât printr-un act  educaţional benefic şi profund, cât şi prin  «deratizarea«  ţării de  lichele, indiferent de regimul  social şi politic din care provin,  Şi zău, că se poate  dacă avem  dorinţa şi voinţa de a ne respecta  şi a fi respectaţi  oriunde  în lume,  fie ca simplu cetăţean  român, fie ca entitate statală, cu o definire bine conturată,  de-a lungul   propriei  sale istorii.
Prof. Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here