Sărbătoarea Căpşunilor, duminică la Polovragi

675

Sărbătoarea Căpşunilor are loc la sfârşitul acestei săptămâni, în comuna Polovragi. Astfel, organizatorii principali, primăria Polovragi, Consiliul Judeţean şi Camera Agricolă Gorj, au pregătit pentru duminică o expoziţie cu vânzare a renumitelor soiuri de căpşuni de Polovragi, o expoziţie cu vânzare de miere de albine, fructe de pădure şi produse derivate din căpşuni, dulceţuri, siropuri şi compoturi. De asemenea, vor avea loc o serie de concursuri culinare.

Primăria comunei Polovragi organizează duminică, 8 iunie, Sărbătoarea Căpşunilor, un eveniment dedicat locuitorilor din această zonă care se ocupă de cultivarea acestor fructe.
În program, organizatorii precizează că pe lângă expoziţia cu vânzare a delicioaselor fructe va fi organizat şi concursul “Cea mai gustoasă căpşună de Polovragi” De asemenea, tot cu ocazia Sărbătorii Căpşunilor de la Polovragi se va desfăşura şi un concurs culinar “Frumoasa tartă de căpşuni cu miere de albine”, cu premii oferite din partea Pensiunii Castania.
capsuneLa Polovragi, organizatorii au mai pregătit un spectacol de muzică şi dansuri populare oferit de ansamblul folcloric “Cheile Olteţului”. Bineînţeles, de la această sărbătoare câmpenească nu vor lipsi micii, fripturi, berea şi vinul local. La evenimentele prilejuite de această sărbătoare câmpenească au fost invitaţi şi opt primari din Republica Moldova, aflaţi în vizită la Horezu, judeţul Vâlcea. Primarul de la Polovragi i-a invitat, duminică, pe aceştia la Sărbătoarea Căpşunilor, acolo unde sunt aşteptate şi autorităţile judeţene din Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here