Liberalismul nu trebuie să moară în România

Adevăratul  om politic  este cel care  are puternice  convingeri doctrinare, le respectă şi militează necondiţionat  în orice împrejurare şi confruntare de idei şi proiecte politico-ideologice.

Din păcate, astăzi situaţia este  cu totul  alta  în viaţa  reală  din România, altfel spus, s-au format după decembrie 1989, partide şi alianţe politice care  nu au ţinut seama  de marile concepte universale legate de doctrine, idei şi principii ideologice, ci mai degrabă  de interese oculte, de grup,  percepute şi în opinia publică  a fi doar nişte  structuri  clientelare obscure  care au făcut  mult rău ţării şi poporului  român. Bunăoară, liberalismul  în care o bună parte dintre confraţi şi-au pus mari  speranţe după 1990, ar fi trebuit  să promoveze o politică  orientată spre  o societate deschisă, unde să se pună accent pe criteriile de valoare şi performanţă, pe iniţiativă privată şi competiţie,  printre  puţinele ce garantează în timp  acumulare, nivel de civilizaţie, progres şi bunăstare României.
Numai că lucrurile,  din nefericire, nu stau  deloc  aşa,  cu atât mai mult cu  cât liberalismul  românesc  din perioada interbelică era acela care  lansa ca deviză conceptul politic  „prin noi înşine”, evident orientat  spre  dezvoltarea  şi progresul  economico-social  al ţării. Pe de altă parte PNL, cu adevărat un partid  istoric, ce şi-a legat activitatea  de numele   sonore ale Brătienilor, a  trudit fără menajamente pentru unitatea  statală a României, pentru  demnitatea  şi prosperitatea poporului  român.  Şi de aici avea să se formeze  şi coaguleze  un important electorat  liberal,  compus din  elite  şi intelectuali  rasaţi,  dar şi  o majoritate covârşitoare a întreprinzătorilor  privaţi, liber profesionişti  sau  alte categorii sociale  cu gândire şi orientare liberală,  nu în ultimul  rând poate fi vorba  de  patronatul liberal din economie  şi sectorul financiar.
De aceea, nici nu este  întâmplător  că în anul 1938,  România  atingea  vârful dezvoltării sale economice, culturale  şi spirituale  în perioada  interbelică,  şi  în acelaşi timp, creştea  rolul  şi prestigiul  ei în Europa  şi în lume. Iar în acest context  e bine  să reamintim  guvernarea,  ce l-a avut ca prim ministru  pe Gheorghe Tătărescu – gorjean de obârşie, care a avut  o contribuţie  incontestabilă,  inclusiv  la dezvoltarea  economică  şi culturală  a judeţului Gorj  şi municipiului  Tg Jiu. Din păcate lumea post comunistă  este  populată  de pseudo-politicieni, în cazul de faţă, fiind greu de crezut (vezi cazul PNŢ!) că PNL, cel mai mare  şi valoros partid istoric,  va  mai putea  supravieţui, de vreme ce a fost  decuplat cu rea intenţie  de la adevăratele sale valori doctrinare. Este şi motivul pentru care în  România de azi n-a mai rămas  aproape nimic  din liberalismul  de odinioară, acesta  devenind doar  un simplu instrument  retoric  al unor  politicieni  care  clamează liberalismul,  dar fără a-i cunoaşte conţinutul, valoarea  şi cu atât mai mult a milita decent  şi cinstit  pentru promovarea acestuia.
Păi, ce se întâmplă  acum pe scena politică  românească este  o   ruşine naţională, „actorii” schimbându-şi  regia şi decorul precum  lăutarii „cântările după ureche”, după cum le dictează stăpânii Europei sau propriile interese. Iar la PNL  avem doi liberali  de toată jena ce au ordonat partidului ca doar în câteva ore să o cotească  spre aşa-zisa  doctrinaă„populară” europeană. Ei sunt „în cuget şi-n simţiri” cu stângist- popularul Traian Băsescu care tot la îndemn străin  a  sucit şi el într-o noapte PD-ul spre dreapta  populară,  numai că  din păcate pentru  cariera sa politică, dar nu numai, avea să-şi găsească la rândul lui naşul, nesperat chiar în lumea interlopă!
După cum, astfel de personaje ce clamează  a face politică de  dreapta, se află  de 25 de ani la mila şi „în slujba”  statului  român, primind  simbrii grase şi beneficii cât pot cuprinde. În schimb, n-am dovedit cu nimic, prin curaj  şi acţiuni liberale concrete, că sunt cu adevărat  oameni politici de dreapta şi centru – dreapta, dimpotrivă  sunt tot lefegii fără să cunoască pe pielea lor  ce înseamnă iniţiativă privată  în economia reală de  piaţă.
Mai mult, urmărind  intervenţiile lor publice  din peisajul  autohton,  poţi să remarci fără mare greutate  lipsa de pregătire politică liberală,  „populară”  sau de altă culoare, indecenţa  dialogului  şi comportamentul  adeseori lipsit  de  bunul simţ. Şi asta pentru  că ei, dar şi mulţi alţii  de teapa lor, de sus până  jos la trepăduşii de partid,  nu fac altceva  decât să  îngâne  vagi  umbre de  doctrine  şi principii  de o cu totul altă  factură vizavi de  rigorile apartenenţei politice.
Adică, exact pe dos  conceptelor universale  la care  făceam referire,  altfel spus fluturând un  pachet de şmecherii şi sloganuri  în ochii credulilor  din dorinţa lor bolnăvicioasă  de  parvenire.  Cel puţin  la frământările ce  dau în clocot în această perioadă în PNL, atât Crin Antonescu, fanfaronul  şi trădătorul  liberalismului  românesc, cât şi prusac-autohtonul Klaus Iohannis,  nu fac altceva decât  să mai umple  cu penibil racla politicii noastre dâmboviţene, nepăsându-le o clipă de ceea ce a  însemnat PNL  pentru România. Iar dacă un partid nu mai reuşeşte din cauza cozilor de topor  să-şi păstreze structurile  şi principiile, atunci cineva  trebuie să preia  iniţiativa  salvării  doctrinei  liberale, fie şi prin crearea  unui alt partid cu ideologie  şi program liberal  de guvernare, pliat  fără îndoială pe interesele ţării. Şi este nevoie  de o   astfel de acţiune politică rapidă, mai ales  că pentru  România popularismul european  a însemnat până acum  o mare pacoste, alimentată  în mare măsură de voinţa dictatorială  a lui Traian Băsescu din ultimii zece ani, şi la care PPE  este parte, împovărând şi umilind laolaltă poporul român. Or,  cu siguranţă  că fără şmenarii politici am trăi poate, mai bine şi mai frumos,  mai ales că, fie cu sau fără  politică nu trebuie să uităm că viaţa  fiecăruia  este legată  de  ceilalţi, chiar  dacă credem  că  putem să eludăm asta. Nici nu putem,  dar nici nu s-ar cuveni.
Vasile Irod