Este superfluu să încercăm hermeneutizarea acestor truisme, formulate persuasiv de eminentul om politic şi diplomat român- Nicolae Titulescu. Ele îşi dovedesc actualitatea dacă avem în vedere ura exteriorizată de Rusia împotriva Ucrainei. Şi totuşi, mass-media occidentală „vorbeşte” de „biata Rusie”, de legitimitatea acţiunilor Rusiei. Ziarele occidentale- El Pais, Le Figaro, New York Times- atrag atenţia că se urmăreşte supunerea şi umilirea Rusiei.
În consecinţă se scrie, negru pe alb, că acţiunile Rusiei sunt un răspuns legitim şi reţinut la constantele înjosiri şi umilinţe suferite de această ţară, de când a decis în anul 1991 să abandoneze comunismul, iar după ce eternul său rival ideologic a depus armele, Occidentul a fost sigur de supremaţia sa economică militară şi geostrategică. Ca urmare, El Pais subliniază că Occidentul a avut grijă să supună şi să umilească Rusia, astfel încât să nu-şi mai poată reveni vreodată.
Acest viclean plan a fost pus în practică printr-o dublă acţiune; în primul rând prin instrumente economice, precum diminuarea ori sistarea investiţiilor în sectoare cheie ale economiei ruse(materii prime şi hidrocarburi) dar, mai substanţial şi mai nociv, prin impunerea de FMI a unui program de privatizări menit să distrugă statul social rus, subminând perspectivele unei democraţii reale şi creând o clasă de magnaţi şi oligarhi corupţi şi lipsiţi de principii, fără scrupule şi impardonabili, în afară de propria îmbogăţire şi de servilismul faţă de Wall-Street City-ul londonez.
În paralel cu această îngenunchiere şi umilire economică, Occidentul a urmărit o lentă, dar inexorabilă, politică de sugrumare şi izolare geopolitică a Rusiei. În loc să desfiinţeze NATO, cum ar fi fost logic, având în vedere dizolvarea Tratatului de la Varşovia, Occidentul a acţionat cu înverşunare până când toţi foştii parteneri ai URSS, de la Estonia şi până la România, au aderat la NATO. Dorinţa impetuoasă a UE nu a fost mai prejos, având în vedere că, după căderea Zidului de la Berlin, a integrat nu mai puţin de 16 ţări, din care multe aliate istorice ale Rusiei, precum Bulgaria, ori tradiţional neutre, ca Austria sau Finlanda, creând o piaţă internă de 500 milioane de locuitori, devenind uluitor de puternică şi impunând norme şi standarde, delimitări şi încorsetări pe care ţara lui Vl. Putin trebuie să le respecte şi să le îndeplinească, dacă vrea să participe la economia mondială. Orgoliul şi trufia ruşilor au fost luate în derâdere.
Pentru a-şi blinda şi mai abitir victoria, Occidentul nu numai că a strivit singurul aliat rus în regiune, Serbia, ci a şi impulsionat o serie de „revoluţii ale culorilor” în tot spaţiul fost sovietic, din Ucraina până în Kârgâstan şi Gruzia(Georgia), cu scopul de a strânge câţi mai mulţi aliaţi la cauza sa de a menţine Rusia încercuită, supusă şi umilită.
Ceea ce are loc în Ucraina în ultimele luni nu sunt decât triste obiectivări ale acestei strategii perverse şi jigniri păguboase. Nu rămâne decât unirea printr-o linie dreaptă a celor trei puncte care constituie oferta europeană a unui acord comercial pentru Ucraina, ridicarea la rangul de eroi a liderilor naţionalişti ai Maidanului şi înşelăciunea pusă la cale de miniştrii de externe ai UE, care în faţă i-au promis lui Ianukovici un proces de tranziţie, iar prin spate îi urzeau îndepărtarea.
Nu este întâmplător că Putin a spus gata! De ce suntem surprinşi? Ştim prea bine că şi alte popoare ale lumii îşi cer propriul drept la demnitate, la libertate şi prosperitate. Poate că demnitatea şi libertatea brăzdează ca lumina solară firea popoarelor. Solicit, ca urmare, să memorăm convingerea lui A. S. Puşkin: „Cât libertatea o visăm
Şi-onoarea-n inimi ne trăieşte,
Prieteni, ţării să-nchinăm
Speranţa care-n suflet creşte!”
Mulţi vor socoti aceste opinii neconforme cu realitatea şi excentrice ori bântuite de falsităţi şi prejudecăţi politice. Precar este că prin acest mod perfid de a gândi nu se va putea promova niciodată o politică coerentă, coezivă şi stabilă faţă de Rusia.
Superfluu să mai subliniem că NATO are ca scop liniştirea aliaţilor care se simt vulnerabili în faţa ameninţărilor ruseşti după intervenţia în forţă a Moscovei în Ucraina. Şi totuşi, membrii est-europeni ai Alianţei Nord-Atlantice sunt tot mai neliniştiţi din cauza Rusiei şi evidenţi îngrijoraţi de capacitatea ori disponibilitatea NATO de a o contracara. Însăşi Alianţa recunoaşte complexitatea stărilor de lucruri apărute. Ucraina „ne-a făcut să reactualizăm misiunea pentru care am fost creaţi”, a declarat generalul maior Andrew M. Mueller, care comandă cea de-a 17 flotă de avioane de monitorizare a NATO. Cu toate acestea, NATO se află în avanpostul replicilor în faţa tensiunilor crescânde cu Rusia, dar reticenţele SUA şi a aliaţilor occidentali de a se mobiliza şi acţiona mai mult reflectă o ambivalenţă şi o prudenţă privind perspectiva unei confruntări directe cu Rusia, fie pe cale militară, fie prin intermediul unor sancţiuni economice mai dure. Ezitarea este accentuată în multe state membre precum Italia, Franţa, Spania şi Germania, care dezvoltă legături comerciale importante cu Federaţia Rusă. Aceste ţări şi-ar dori o revenire la status quo-ul de dinainte de izbucnirea crizei.
Până acum, administraţia Obama a respins sugestiile, venite uneori chiar şi din partea unor înalţi reprezentanţi oficiali din interiorul Departamentului de Stat, de a mări substanţial prezenţa de trupe americane sau NATO ori de a spori numărul echipamentelor militare din ţările vecine cu Rusia. Casa Albă nu vrea ca NATO să toarne gaz pe foc, a recunoscut un oficial, cu toate că recent a aprobat trimiterea de trupe americane pentru exerciţii temporare în Polonia şi ţările baltice, aşa după cum trupe speciale staţionează în Italia şi chiar în România. Preşedintele estonian, Toomas Hendrik Iives opinează că Statele baltice, Polonia şi România au nevoie de apărare aeriană, nu doar de o misiune de monitorizare. Am, totuşi, ferma convingere că războiul nu va putea însemna rezolvarea unor conflicte. Războiul nu are nimic în comun cu dreptatea şi libertatea, cu demnitatea şi onoarea, cu progresul şi idealurile umaniste.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
