După isteria iscată în ultima perioadă privind circulaţia pe Drumul Regelui (Transalpina), zonele periculoase au fost marcate corespunzător. Astfel, şoferii sunt avertizaţi unde există zone riscante, însă, dacă circulă cu prudenţă, respectând recomandările de pe panourile informative care au fost montare, ei se pot bucura de acest traseu fără probleme.
Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ carpatic, atingând înălţimea de 2145 metri în Pasul Urdele. Este situat în Carpaţii Meridionali şi traversează Munţii Parâng de la N la S. Drumul merge în paralel cu Valea Oltului şi Valea Jiului şi leagă localitatea Saliştea din Sibiu de localitatea Novaci din judeţul Gorj. Anunţul conform căruia sectorul de drum de pe şoseaua Transalpina cuprins între Obârşia Lotrului şi Rânca este închis circulaţiei a stârnit mari nemulţumiri şi a provocat mai multe luări de poziţie din partea proprietarilor de pensiuni şi hoteluri din staţiunile montane din judeţele prin care trece Transalpina.
Drumul Regelui, magnet pentru turişti
Între timp, datorită faptului că Drumul Regelui atrage turiştii ca un magnet, fiind o zonă extraordinar de frumoasă, au fost luate măsuri pentru crearea unor condiţii minime de desfăşurare a circulaţiei rutiere. Astfel, zonele periculoase au fost semnalizate corespunzător, fiind montate panouri mari pe care se arată că este drum în lucru, se circulă cu maxim 40 de kilometri la oră şi, de asemenea, este drum cu denivelări. Au fost montate şi balize în zona Păpuşa şi s-a trasat o linie galbenă pentru a delimita porţiunea unde s-a surpat drumul. Mai mult decât atât, s-au pus şi indicatoare de prioritate în zonele Lespezi şi Păpuşa.
Lăudabil este gestul unor cabanieri din staţiunea Rânca, care din proprie iniţiativă au curăţat drumul.
Din declaraţiile directorului CNADNR, Narcis Neaga, Drumul Regelui este o prioritate, el fiind informat zilnic cu privire la situaţia de pe această şosea.
Minodora Sucea