Micii cercetaşi au depus jurământul la Baia de Fier

970

După ce “au spart gheaţa” cercetaşii mari, în februarie 2013, prin depunerea jurământului în zona Baia de Fier, acum a venit rândul celor mici să-şi consfinţească apartenenţa la această organizaţie. Ţinând cont de faptul că ritualul depunerii jurământului este unul deosebit  de important în viaţa fiecărui cercetaş, liderii Organizaţiei Judeţene “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu au dorit ca ziua de 15 iunie 2014 să fie una aparte.

Faţa de alegerile altor organizaţii – case memoriale, monumente istorice, mausolee, sediile centrale, etc. – gorjenii s-au reîntors la Mama Natură. Astfel, a fost organizată o excursie tematică la Baia de Fier unde, susţinuţi de Montan cercetasi baia de fier (1)Club White Wolf şi părinţi, copiii şi tinerii s-au putut bucura de momente unice. „Depunerea jurământului de onoare a noilor membri şi avansarea în grad a celor mai merituoşi dintre cei vechi s-a făcut “la înălţime”, în Peştera cercetasi baia de fier (2)Corbului. Peştera aflată la 750 metri faţă de nivelul mării şi 150 metri faţă de restul zonei, oferă o perspectivă deosebită asupra Cheilor Galbenului şi a extremităţii estice a masivului Parâng”, confirmă Dan Chiriac, preşedintele Clubului Montan White Wolf Baia de Fier. Marcaţi de semnificaţia momentului, participanţii au făcut abstracţie de cercetasi baia de fier (3)diferenţele de nivel şi au depăşit fără dificultate obstacolele întâlnite în cale. Traseul montan a fost parcurs fără evenimente şi cu numeroase învăţăminte, astfel încât, pentru fiecare participant, ziua a fost scrisă în cartea vieţii cu litere de aur.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here