NU! Nu este vorba de mărul acela de la Geneză… Nu este vorba de “fructul oprit” de care s-au lăsat ispitiţi Adam şi Eva… Şi din care gustând – după cum spune legenda – am devenit muritori.
Este vorba de un stră-strămoş al mărului cu pricina din luxurianta Grădină Edenică, ale cărui seminţe, nemaifiind tabu, au străbătut mileniile şi fiind luate de vânt au umplut pământul. Şi au răsărit pe Terra înmiresmate grădini de mere cu obrajii galbeni, verzi sau roşii, împrăştiind mirosuri ispititoare şi bucurând oamenii. Mere de tot felul: domneşti, ionatane, parmen-auriu, creţeşti, şi…mere pădureţe!
Şi din a doua jumătate a secolului XIX, şi la noi în România cultura merelor s-a orientat spre producţia de piaţă, introducându-se soiuri superioare cu extensiune în mari livezi şi meri. Cum aveam şi aici, în Târgu-Jiu, pe vremea comuniştilor, producţia de mere, până în 1989 depăşea 1 milion de tone pe an, reprezentând peste 40% din totalul fructelor exportate şi peste 35% din fructele industrializate!
45% din suprafaţa pomicolă era amplasată în Subcarpaţii sudici: Argeş, Vâlcea, Gorj. Am spus era, pentru că, vorba regretatului Nea Mărin: “Fuse, sucă, fuse!” La fel ca industria, şi pomicultura se conjugă prin verbul de conjugarea a-IV-a: ”a fost”…
Nu! Nu este urmarea blestemului biblic, este urmarea blestematei politici economice post-decembriste, care face din mărul de azi, un Fruct Oprit! Care se vinde la preţuri de 2-3 ori, cât portocalele, lămâile şi alte fructe exotice! Bine că au vecinii! Trăiască importul de mere, că noi nu mai avem! Doamne! Unde-s vremurile când auzeai: Vino la tanti să-ţi dea o poală de mere!”? sau când se rupeau crengile de rod? Nu mai sunt! Bag seama, ne-a ajuns blestemul biblic!…
Gh. Rădulescu
