Bâlciul deşertăciunilor

552

Asistăm în această perioadă preelectorală la un capitol aparte, constând în “cazul Mircea Băsescu”, care este mai degrabă “cazul Traian Băsescu”. Spun aceasta, deoarece Mircea Băsescu este legat, aproape ombilical de fratele său, Traian, încă din perioada comunistă, legătură care a continuat şi s-a amplificat după 1989.
Odată venit la putere, Băsescu a căutat să subordoneze toate puterile statului, învrăjbind în acelaşi timp clasele sociale, ca el să apară salvator al naţiunii! Fratele lui, Mircea Băsescu a profitat de poziţia socială înaltă a lui Traian, şi şi-a organizat viaţa lui în Dobrogea, unde locuieşte.  Dar nu se putea ca acest bâlci la care asistăm să aibă loc, fără ca preşedintele să nu cunoască afacerile lui necurate.
De altfel, în urmă cu ceva ani, i s-a atras atenţia să iasă din învălmăşeala în care a intrat, învălmăşală în care –fie vorba între noi- a fost ademenit chiar de Traian Băsescu, în cinstea căruia rromii organizau serbări şi petreceri, urmând să profite de noile alianţe datorită botezării unor copii ai clanului lui Bercea Mondialul.
Desigur, Traian Băsescu neagă orice legătură, spunând că nu ştia de afacerile lui Mircea Băsescu.
În această situaţie, singur premierul i-a cerut demisia lui Traian Băsescu, restul fruntaşilor politici băgând “capul în nisip ca struţul”.
În prezent, Mircea Băsescu va fi transferat la închisoarea Jilava, pentru tratament medical, asteptând hotărârea recursului depus de avocaţii săi, cu destulă îngrijorare.
Acest episod marchează încă o dată corupţia care există în sistemul judiciar, pe care-l apără Traian Băsescu.
Noi românii, aşteptăm încheierea acestui episod din lunga vară fierbinte ce ne asteaptă, sperând ca cei în drept să tragă concluziile necesare.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here