UCB a organizat „Ziua Absolventului 2014”

605

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, în colaborare cu Liga Studenţilor din UCB şi Asociaţia Absolvenţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a organizat miercuri, 18.06.2014, „Ziua Absolventului” 2014. Cu această ocazie s-a predat şi „Cheia Succesului”, aflată în grija unui student al specializării Drept, absolvent 2014, către un viitor absolvent al Facultăţii de Inginerie.

Zi emoţionantă pentru studenţii din anii terminali de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Miercuri, 18 iunie, ei au participat la „Ziua Absolventului”, în cadrul momentului festiv făcându-se şi predarea „Cheii Succesului”. Absolventa care a deţinut-o a declarat că i-a purtat noroc şi este convinsă că o va motiva şi pe tânăra care a preluat-o. „Pe mine m-a motivat această „cheie a succesului” pe care am ţinut-o un an. Sper ca fetei căreia îi voi înmâna eu cheia să îi ajute şi să o motiveze să aibă rezultate cât mai bune”, a declarat Maria-Cristina Nănescu, absolventă a Facultăţii de Drept.

Cadrele didactice sunt mândre de absolvenţii UCB
absolventi ucb (1)Sute de absolvenţi au fost prezenţi în Aula Facultăţii de Inginerie. Alături de ei au fost şi profesorii, care au declarat că se mândresc cu absolvenţii din această promoţie. „Noi ne bucurăm să fim organizatori ai acestei manifestări, împreună cu studenţii noştri. Este un moment unic pentru că studenţii sunt alţii de fiecare dată şi noi ne bucurăm de fiecare dată cu ei pentru că finalizează un ciclu de studii din pregătirea lor, nu şi ultimul, pentru că noi îi invităm ca de fiecare dată să parcurgă şi programele de master. Avem programe de master aproape la toate programele de licenţă pe care le organizăm, astfel că toţi studenţii pot să aibă ciclul I şi II în cadrul universităţii. Îi aşteptăm şi cu laboratoare de cercetare foarte bine dotate; îi aşteptăm să lucreze şi în cercetare şi să rămână alături de noi. Toţi studenţii noştri sunt buni; pe toţi îi tratăm egal. Ceea ce ne surprinde este faptul că tot mai mulţi aleg să rămână alături de noi pentru că sunt tineri foarte buni”, a confirmat Luminiţa Popescu, decanul Facultăţii de Inginerie din cadrul UCB Târgu-Jiu.

Emoţii pentru absolvenţi
absolventi ucb (2)Festivitatea de premiere a absolvenţilor a fost organizată la sediile facultăţilor, începând cu ora 16:00. Au fost înmânate diplome, insigne, eşarfe personalizate, prilej cu care decanii facultăţilor U.C.B. Târgu-Jiu au  transmis mesajul Universităţii proaspeţilor absolvenţi.
Reprezentanţii universităţii pregătiseră şi un spectacol folcloric în cinstea absolvenţilor, însă condiţiile meteorologice nefavorabile au impus anularea acestuia. „Programul manifestării includea şi un spectacol susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, în onoarea absolvenţilor UCB, promoţia 2014, care trebuia să se desfăşoare în Amfiteatrul din Zona centrală, dar din cauza condiţiilor meteo nefavorabile acesta a fost anulat”, a menţionat Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here