Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Natura nu ne cere să fim geniali, doar să fim raţionali”

981

Mediul înconjurător sau ecosistemul este un ansamblu de condiții și elemente ale Terrei, în care putem include: apa, aerul, solul și subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii, sistemele naturale privite în interacțiunea lor, inclusiv ceea ce numim valorile materiale și spirituale, mai ales că din punct de vedere geografic, mediul include trei seturi de componente de bază: abiotice (substrat, aer și apă), biotice (plante și animale) și antropice (tot ceea ce înseamnă rezultate ale activităților umane). Dar, pentru că natura nu ne cere să fim geniali, doar să fim raționali, protecţia mediului constituie o prioritate a vieții noastre și are ca scop obţinerea unui ambient curat şi sănătos care să nu afecteze dezvoltarea generaţiilor viitoare!

O adevărată «Lecție de Viață» înseamnă «alfabetizarea întru mediu»
Protecţia mediului înconjurător şi conservarea resurselor naturale, în concordanţă cu cerinţele unei dezvoltări economice şi sociale durabile, precum şi creşterea nivelului de educaţie şi conştientizare a populaţiei privind realizarea acestor obiective, reprezintă o adevărată «Lecție de Viață» din care putem învăța că pentru o eficienţă concretă a protecţiei mediului sunt necesare activităţi şi acţiuni judicios corelate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi sănătate a populaţiei, ceea ce implică dezvoltarea unei mentalităţi adecvate a comunităţii, evaluarea cu luciditate și realism a problemelor de mediu, stabilirea priorităţilor şi elaborarea strategiilor corespunzătoare de rezolvare a acestora, chiar schimbarea atitudinii şi comportamentului faţă de mediul înconjurător, pentru o mai accentuată responsabilizarea civică, tocmai pentru a lăsa moștenire generaţiilor viitoare un mediu curat şi sănătos, prin respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, ecologică şi socială. Unul dintre scopurile de bază ale Educaţiei pentru mediu, la jumătatea celui de-al doilea deceniu al mileniului al treilea creștin îl constituie, «alfabetizarea» întru mediu (environmental literacy) (ROTH, C. E., 1992), iar o evidențiere a unui asemenea tip de «alfabetizare» ar putea fi postulată astfel: «Alfabetizarea întru mediu este în principal capacitatea de a percepe şi a interpreta sănătatea relativă a sistemelor din mediul înconjurător, de a întreprinde acţiuni adecvate pentru menţinerea, restaurarea sau ameliorarea sănătăţii acestor sisteme. Alfabetizarea în şi pentru mediu trebuie să fie definită în termeni de comportamente observabile. Persoanele trebuie, deci, să fie capabile să probeze faptul că stăpânesc conceptele cheie, abilităţile, atitudinile referitoare la mediul înconjurător»! Putem spune că în România, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluărilor locale, produse în principal în sectoarele exploatărilor petroliere şi de minerit, în industriile de prelucrare a minereurilor şi petrolului, termoenergetică, industria chimică, de prelucrare a lemnului şi celulozei, metalurgie, siderurgie, industria electrotehnică şi a construcţiilor de maşini, industrie, transporturi, gospodăria comunală şi agricultură.

Elementele mediului înconjurător se află într-o evoluţie continuă
educatieÎn mare măsură, putem spune că modalităţile de anticipare, chiar dacă se bazează pe fapte consemnate în mod obiectiv, prezintă elemente de incertitudine care nu favorizează imaginarea unei singure situaţii noi, mai ales că din momentul diagnozei teritoriale, orice evoluţie viitoare este posibilă pe baza unor modele de simulare care trebuie să cuprindă variante plauzibile ale acestei evoluţii. Oricum, supravegherea sistematică a calităţii aerului, prin laboratoarele Reţelei Naţionale de Supraveghere a Calităţii Aerului, relevă faptul ca nivelul de poluare a atmosferei se menţine ridicat în mai multe zone de pe teritoriul ţării, depăşindu-se concentraţia maximă admisibilă pentru multe dintre noxele evacuate în mediu. Cele mai semnificative depăşiri sunt înregistrate la pulberile în suspensie şi pulberile sedimentabile, dar şi la multe noxe periculoase cum sunt: dioxidul de sulf, oxizii de azot, metalele grele, fenolii, acidul clorhidric şi altele. Metodele de analiză pot avea un caracter general, dar acesta se nuanţează foarte mult în raport cu tipul de problematică şi domeniul abordat, mai ales că fiecare domeniu de activitate este interesat de utilizarea unei varietăţi cât mai mari de metode, astfel încât investigarea situațiilor concrete să poată avea un caracter mai complex. Datele cercetărilor întreprinse demonstrează că valorile cele mai ridicate ale pulberilor în suspensie se înregistrează la Arad, Rm. Vâlcea, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Ploieşti şi Zalău, dar au fost situaţii când frecvenţa de depăşire a limitei maxime admisibile a fost de aproape 40%. Pulberile sedimentabile au depăşit concentraţia maxim admisibilă în multe localităţi din ţară, așa cum s-a întâmplat la: Galaţi, Brăila, Zlatna, Hunedoara, Braşov, Ploieşti, Rovinari, Fieni, Comarnic, Bârseşti, chiar dacă unele dintre cele mai înalte valori au fost observate la Hunedoara, unde s-a determinat o concentraţie de circa 670 g/mp./lună. De asemenea, concentraţii crescute ale pulberilor de plumb şi cadmiu au fost înregistrate la Baia Mare şi Copşa Mică, unde frecvenţele de depăşire a limitelor maxime admisibile au peste 85% la Baia Mare, respectiv peste 69% la Copşa Mică. De multe ori, pare ușor de observat că elementele mediului înconjurător se află într-o evoluţie continuă, deoarece nu pot fi analizate toate momentele, cu toate că e util să identificăm anumite aspecte semnificative ce pot favoriza interpretări de natură cronologică sau cauzală.

Calitatea apelor din România și Sistemul Naţional de Supraveghere
La rândul său, vorbind și despre apă, cu atenție putem aprecia că aceasta reprezintă un factor determinant al vieții noastre, dar și al dezvoltării economice, având utilizări din ce în ce mai diverse: materie primă, agent termic, mediu de reacţie agent de spălare. Deşi 70% din suprafaţa globului este acoperită de ape, numai 3% din imensa cantitate de apă reprezintă apa dulce, din păcate 2% fiind blocată în calotele polare. Desigur, calitatea apelor din România este urmărită conform structurii şi principiilor metodologice ale Sistemului Naţional de Supraveghere a Calităţii Apelor, care cuprinde 5 subsisteme, dintre care primele 4 se referă la sursele naturale de apă (apele curgătoare de suprafaţă, lacuri naturale şi de acumulare, ape subterane şi ape marine litorale), iar ultimul, la sursele de poluare a apelor şi la apele uzate. Să reamintim că din lungimea totală a principalelor râuri investigate în ultimii ani, 12.862 km (circa 57,5%) s-au încadrat în categoria I-a de calitate, 6.104 km (circa 30%) în categoria a II-a, 1.252 km (circa 6%) în categoria a III-a şi 1.879 km (circa 8,6%) în categoria apelor degradate, iar situaţiile cele mai defavorabile s-au înregistrat în bazinele hidrografice: Ialomiţa – cu circa 45% ape degradate, Prut – cu circa 21% ape degradate. Starea calităţii apelor Fluviului Dunărea a evidenţiat că din cei 1.371 kilometri investigaţi, 830 km ( circa 60,5% ) s-au încadrat în categoria I de calitate şi 541 km ( circa 39,5% ) în categoria II. În ceea ce priveşte calitatea apei de pe litoral, din lungimea investigată de circa 245 km litoral, 86 km (circa 35%) s-a încadrat în categoria I-a de calitate şi 159 km (circa 65%) în categoria a II-a de calitate. Oricum, în funcţie de factorii care produc poluarea apei subterane, din analizarea datelor existente la nivelul fiecărui bazin hidrografic se constată următoarele categorii de poluare mai importante: poluarea cu produse petroliere şi compuşi fenolici ai acviferului freatic din conul aluvionar Prahova-Teleajen, pe o suprafaţă de circa 70 kmp, datorită rafinăriilor, poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare şi combaterea dăunătorilor în agricultură (compuşi cu azot, compuşi cu fosfor, pesticide etc.), poluarea cu produse rezultate din procesele industriale, în care sunt cuprinşi o gamă variată de poluanţi, a zonelor din jurul marilor platforme industriale, poluarea cu produse menajere şi produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice, compuşi azotici, bacterii etc.) a apelor subterane din zona unor mari oraşe (Piteşti, Oradea, Bucureşti, Cluj, Suceava etc.) şi din zona marilor complexe zootehnice. Nu încape îndoială că de cele mai multe ori, modificările diferitelor elemente (hidrografie, relief, vegetaţie, aşezări) pot fi percepute la scara unor experienţe zilnice, a mai multor ani sau a unui interval mai mare de timp, iar toate acestea pot fi consemnate pe hărţi sau în documente, pentru a fi înscrise într-o  succesiune de imagini realizată în timp. De aici, prin extensie, se poate trage concluzia că omenirea se află într-o criză acută de apă dulce. Consumul de apă pe cap de locuitor este un indicator al nivelului de dezvoltare a unei ţări, iar țara noastră consumă 1750 m3/locuitor – an, faţă de media europeană de 4800 m3/locuitor – an. Dar, există ţări pe glob unde consumul de apă pe locuitor – an atinge abia 40 m3, iar acest lucru demonstrează că se impune o gospodărirea raţională a resurselor de apă, deoarece consumatorii de apă sunt foarte variaţi: centre populate, unităţi de producţie, sisteme hidrotehnice şi de irigaţii, piscicultură, amenajări de agrement etc.

Cum gestionăm eliminarea și revalorificarea deșeurilor?
La tot pasul se constată faptul că ne confruntăm cu ceea ce am putea subînțelege a reprezenta capacităţile insuficiente pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere, cele care au determinat și determină mereu apariţia de zone urbane sau preurbane în care se stochează deşeuri uriașe, punând în pericol sănătatea populaţiei şi calitatea mediului, dar afectând în mod negativ peisajul, mai ales că deşeurile solide menajere din zonele urbane variază între 0,5 – 0,9 kg/locuitor zi, rezultând o cantitate medie de 8.700 t/zi, care în prezent sunt incinerate în proporţie de 5%, restul fiind depozitate la rampe de gunoi care nu sunt prevăzute cu sisteme de protecţie a mediului. Putem evalua că până în prezent au fost inventariate 951 depozite industriale (83 depozite de deşeuri periculoase) şi 303 depozite urbane care împreună ocupă o suprafaţă totală de 13.222 ha, constituind zone periculoase, insalubre, cu pericol de impurificare a apelor subterane şi de suprafaţă. Studiile arată că deşeurile rurale diferă de cele urbane, prin compoziţie şi cantitate, iar cele din rural nu au făcut până acum obiectul statisticii deşeurilor în România, deoarece sunt greu de urmărit în condiţiile inexistenței în comune şi sate a serviciilor publice de salubritate, motiv pentru care cantităţile de deşeuri rurale nu pot fi decât evaluate şi aproximate. Din studiile efectuate rezultă că în ţara noastră aceste obiective de un nivel de generalitate înalt, specifice Educaţiei pentru mediu, se pot concretiza într-un set de obiective derivate care au, cu cât ne apropiem de unităţi concrete de învăţare, un caracter puternic și accentuat comportamental. Spațiul tipărit, după cum se poate observa, nu ne permite să abordăm complexitatea problemelor protecției mediului înconjurător, dar de Ziua Internațională a Mediului, așa cum se obișnuiește, să reținem că în practica educaţională, câmpurile de investigație cuprind obiective care, desigur, se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc. Oricum, intenţia de a realiza o investigaţie asupra mediului înconjurător presupune un nivel de cunoştinţe aprofundat, o metodologie cât mai complexă, o intenţie personală de a aborda această problemă, o serie de abilităţi şi deprinderi individuale, absolut necesare lucrului în grup, deoarece, privită secvențial, dar și la nivel global, realitatea demonstrează că este vorba despre o activitate cu un înalt grad de complexitate și de eforturi comune care se regăsesc în cadrul unui obiectiv integrat!
Prof. Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here