În fiecare an, dacă vine 1 Iunie, străfulgerarea gândului și a minții noastre se îndreaptă spre copii, acești «îngeri» în care ne regăsim cu frenezia ineluctabilă a clipelor neatinse de curgerea imperceptibilă a efemerității și în care se plămădește îndumnezeirea ființei ca un miracol în devenire, fie și numai pentru a descoperi, a nu știu câta oară, plăsmuirea visului dătător de viață și încrederea în ceea ce înseamnă clepsidra curgerii timpului, ca o bucurie regăsită a perpetuării existenței vieții și a emoției pe care o trăim!
Când vei deschide cartea copilăriei la pagina despre «Lecția de viață»…
Copilul care râde este cel mai dulce zâmbet și cel mai tainic gând, poate cea mai dulce floare din grădina raiului visat de omenire, dar copilul care plânge înseamnă întristătoarea zvârcolire a lumii acesteia, în actul cel dintâi al trezirii sale la realitate și poate în ultimul act al dramei existenței sale dincolo de limitele realității! De aceea, copile, încearcă să fii ca un fluture zglobiu care zboară mereu, iar acum, aşează-te pe prima floare a purităţii, stai o clipă aşa, cu zâmbetul transfigurat, mai rămâi bucurându-te un ceas mai devreme, mai stai o zi lângă seninul cerului, ca să te regăsești pentru o viaţă în perpetuarea fulgurantă a clipei! Atunci, vei realiza că ai vrea să fii doar copil și ai vrea să locuiești mereu în acest ţinut fermecat al copilăriei! Să știi că peste câţiva ani, cuvântul acesta mirific pe care îl numim «copilărie» minunată îşi va închide porţile, dar când îl vei rosti, la vârsta maturității, o lacrimă îți va arde obrazul, pentru că nici nu știi că anii trec, se duc, se duc mereu, dar clipele copilăriei rămân pure ca mirul dintr-un sfânt altar, ca un zbor legănat care te face să zâmbeşti, chiar dacă sufletul îţi plânge! Când vei creşte mare şi vei deschide cartea copilăriei la pagina despre «Lecția de viață», vei spune că aceasta este cea mai frumoasă carte citită din viaţa ta, mai ales că unii copii ca tine, nu îşi permit sau nu li se oferă o copilărie fericită, datorită greutăţilor zilnice, mai ales când acest cuvânt numit «fericire» devine străin, nu pentru cei care nu îl cunosc, ci pentru că viaţa lor e grea, e dificilă, plină de probleme. E mai bine să rămâi un copil inocent, care crede tot ceea ce i se spune şi care visează la multe momente sublime! Copilăria pentru tine este cel mai frumos dar al vieții, iar odată ce înaintezi în viaţă, petalele florii din sufletul tău se vor desprinde pe aripile vântului, doar pentru a admira frumuseţile începutului de anotimp, în acea nostalgică mereu căutare a «împărăţiei tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte», când glasul bunicilor îți revărsa duios poveştile pline de haz şi de veselie, copleșite de minunăţiile zânelor, de glasul prinţilor şi al prinţeselor, al vrăjitoarelor disperate de înavuţire! Copile blând și visător, încearcă să-i privești cu mult respect pe cei care te-au ajutat să înțelegi rosturile lumii acesteia! Copilăria se regăsește mereu prin jocuri, prin zâmbete de sărbătoare şi prin mult soare, iar acest lucru te ajută să trăiești în fiecare zi un nou univers al copilăriei, prin dragostea maternă, prin mângâierea şi vorba caldă a bunicii, prin sfaturile delicate ale tatălui. Dar, trebuie să treacă o vreme ca să înțelegi că acestea sunt cele mai de preţ sentimente care rămân în inima şi în memoria unui copil, a tânărului vlăstar care crește și se formează prin anumite modele de viață!
«Rugămintea lui Abraham Lincoln către profesorii fiului său»
Vom vedea, în continuare, cum se prezintă o scrisoare a lui Abraham Lincoln către profesorii școlii unde învăţa fiul său, un document emblematic în care îi ruga pe aceștia să îi dea cea mai aleasă învățătură pe care o poate dobândi, lucru care a inspirat mulți părinți și profesori, iar rugămințile sale sunt cât se poate de actuale, deși au fost scrise cu peste un veac și jumătate în urmă. Iată ce spune Abraham Lincoln: “Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti. Dar, învăţaţi-l, dacă puteţi, minunăţia cărţilor. Și totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp. În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze. Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşală. Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma. Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l, de asemenea, să selecteze ceea ce a auzit printr-o proiecție a adevărului şi să păstreze doar ce e bun. Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist. Învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge. Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori. Învăţaţi-l să-şi «vândă» creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui. Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav. Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece, apoi, va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţă mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”. Să nu trecem prea ușor peste faptul că Abraham Lincoln rămâne una dintre cele mai importante figuri ale istoriei și ale politicii americane, deoarece, în pofida faptului că a fost asasinat, cel de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite le-a lăsat americanilor multe învățături folositoare. A avut patru fii, dar dintre aceștia, numai unul a reușit să supraviețuiască bolilor secolului al 19-lea și să ajungă la maturitate. Abraham și soția sa au fost profund îndurerați de decesul celor trei fii și și-au concentrat toată atenția asupra lui Robert, unicul copil care a supraviețuit!
“Învăţaţi-l să-şi «vândă» creierul celor care dau mai mult”
Dacă vom privi cu multă atenție cele spuse de Abraham Lincoln, vom constata că aici se află cu adevărat expresia pilduitoare a unei «Lecții de viață», aducând în fața cititorului nostru ceea ce vom vedea că mulți dintre copiii de astăzi nu mai au ceea ce numim cu adevărat o copilărie fericită! În atmosfera confuză și derutantă a societății post-moderne, creierul copilului de azi e conectat la internet, copiii de azi trăiesc în spaţii închise, limitate aproape tot timpul, în faţa ecranului luminos al calculatorului, vorbind zi şi, mai ales noaptea cu prieteni de peste mări şi ţări, dar neştiind să bată la uşa vecinului şi să-l invite pe fiul acestuia la o plimbare cu bicicleta sau la o excursie prin pădurile din apropiere. Copiii noştri trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monştri imaginari, filme de groază, muzică grea, joasă, care nu reuşeşte să atingă nici o coardă a sufletului lor, cercei sfredeliţi şi implantaţi în cele mai ciudate părţi ale corpului. De aceea, credem că este de datoria noastră să le arătăm și să-i convingem că se poate şi altfel, că există şi un alt mod de a-ţi trăi copilăria, mai puţin confortabil şi automatizat, ce-i drept, dar mai aproape de sensul vieții decente și chiar al credinței în Dumnezeu. Este de datoria noastră să le spunem poveşti, să le aşezăm cartea în mână şi să-i îndemnăm să citească, să le vorbim despre frumos şi despre bine, despre păsări şi fluturi, despre un sătuc uitat pe coclauri neumblate, iar dacă nu avem timp, nu putem sau chiar nu ştim, indubitabil, e de datoria noastă de a-i aduce mai aproape de sufletul nostru şi de a retrăi alături de ei magia basmului la un spectacol de teatru. Copilul este «un produs de marcă» prin splendoarea perfecțiunii sale sufletești, iar «un produs de marcă» de acest fel poate fi definit prin educație! Aceasta înseamnă, implicit, că un copil este limitat la neajunsurile actului educațional, că are anumite caracteristici sesizabile, un anumit termen de valabilitate, spre deosebire de calculator sau un robot, care se prezintă mai curând ca un univers misterios, pe când copilul este ceva tainic, inepuizabil în cunoaştere, surprinzător ca valoare, cu termen de valabilitate în perspectiva veşniciei. Aşadar, tocmai aici există diferenţa de percepţie dintre noi, oamenii: unicitatea omului versus tiparul obiectului «produs de marcă», pentru că ne-am obişnuit cu faptul că produsele sunt cuantificabile şi au aceleaşi trăsături, iar noi aplicăm aceste criterii de evaluare şi în dreptul oamenilor, uitând că pruncul este o fiinţă dinamică, în permanentă mişcare lăuntrică, o mlădiță care creşte chiar şi atunci când pare sau este fragil. De aceea, un om nu poate fi apreciat după un şablon, conform unor standarde universale, imuabile, prestabilite.
“Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti”
În timpul școlii, Abraham Lincoln și-a dorit pentru fiul său cea mai bună educație, așa că ținea mereu legătura cu profesorii lui Robert, pentru ca fiul președintelui să fie tratat cât mai bine!
Credem că merită să asociem aceste exigențe educaționale, cu ceea ce filosoful Constantin Noica articula în «Scrisoare către Rafail», pentru a ilustra un adevăr care se poate elverifica, oricând, oriunde și de către oricine, privitor la faptul că: “Nu te poţi bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaştere, dacă nu ai deschidere în lumină (…), dacă nu vibrezi de toată bogăţia lumii tale”! Aşadar, bucuria este consecinţa cunoaşterii, iar cunoaşterea se naşte şi se aprofundează prin iubire trăită. Pentru mulți dintre noi, iubirea pentru copii și iubirea din partea copiilor poate reprezenta o altă provocare pe care suntem invitaţi să o probăm cu fiecare clipă, cu fiecare privire sau respiraţie, de-a lungul vieţii. Părintele Dumitru Stăniloae arăta cu multă simplitate puterea revelatoare a dragostei care parcă te îndeamnă să o accesezi numai atunci când cineva iubeşte pe alt-cineva (nu pentru sine, ci ca depăşire de sine, deci nu se referă la o iubire egoistă!), deoarece poate distinge în cel iubit o taină extraordinar de uluitoare, frumuseţea latentă şi virtualităţi nebănuite pentru o privire de ansamblu. Pentru că acela care care iubeşte copiii, cu cât înaintează în această taină dumnezeiască și îndumnezeită, cu atât descoperă mai mult calea spre viața veșnică. Începem să îl simţim pe celălalt numai prin iubire, nicidecum printr-o cunoaştere stearpă. Pe de altă parte, cel iubit, simţind dragostea celuilalt, capătă încredere, o trăieşte ca pe o putere care scoate la iveală din adâncurile sale tot ce e bun, realizând contrariul a ceea ce spunea Lincoln, descoperind că oamenii, mai exact, unii dintre oameni, pot fi sincere și onești, fiindcă omul este capabil, la rândul său, să înnobileze tot ceea ce atinge prin cunoaştere, dar o cunoaştere mijlocită numai prin iubire, o cunoaştere care bucură, care inspiră şi respiră din ceea ce înseamnă oxigenul dătător de viață! Poate mult mai simplu spus, pecetea dumnezeiască se impregnează în potenţialul copilăriei mai presus de fire, mai presus de misterul pe care omul îl are sădit înlăuntrul său, o putere în stare să o manifeste prin zâmbetul și bucuria unui suflet de copil! Aşadar, Dumnezeu, prin cuvintele lui Abraham Lincoln, desigur, ne dă mărturia Sa, garanţia morală, în termeni de marketing educațional, că orice copil pe care îl avem și pe care îl educăm este minunat în unicitatea sa, însă depinde şi de noi să îl vedem sau să îl descoperim la valoarea lui reală, ca să ne putem bucura de bucuria lui! Nu încape nicio îndoială că omul adult este responsabil al bucuriei copiilor, și poate de aceea, statutul de educator al minții și al sufletului copiilor ne îndeamnă să medităm atent la cuvintele lui Abraham Lincoln!
Profesor, Vasile Gogonea
