Mai puţine farmacii în relaţie cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj

565

La cea mai recentă sesiune de contractare organizată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj s-a înregistrat o scădere a numărului de farmacii întrate în relaţie contractuală cu Casa. Potrivit preşedintelului Daniel Bondoc, 3 furnizori nu au mai dorit încheiere de contract, astfel că, la ora actuală, la nivelul judeţului nostru sunt 78 de farmacii în relaţie cu CJAS.

În perioada 4-10 iunie, Casa de Asigurări de Sănătate Gorj a organizat perioada de contractare pentru anii 2014-2015 cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu. Contractele s-au încheiat până la data de 30 iunie. Potrivit conducerii CJAS Gorj, s-a înregistrat o scădere a numărului farmaciilor intrate în relaţie contractuală cu Casa. „Ca şi număr de contracte, faţă de anul trecut am avut un număr de 425 de furnizori, iar anul acesta avem 462 de furnizori. Este o diferenţă care provine de la asistenţa medicală dentară – un număr de 35 de furnizori; de asemenea, a fost un număr de şase furnizori care nu au mai încheiat contract cu noi la paraclinice. La farmacii sunt 3 furnizori care nu au mai dorit încheiere de contract cu noi şi de la 81 de farmacii au rămas 78”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here