13.4 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 6, 2024

Arhive Lunare: octombrie 2022

Dr.Bobircă, specializat în chirurgie oncologică: ,,Descoperirea prin palpare a unui nodul mamar trebuie să trimită pacienta, imediat, la medic”!

Începând din luna noiembrie, la Târgu-Jiu va fi prezent Dr. Florin Bobircă, medic primar chirurg, cu supraspecializare în chirurgia oncologică. Medicul de la București vrea astfel să ajute comunitatea locală în descoperirea cancerului de sân, în îndrumarea către efectuarea de analize necesare și în orientarea către cel mai potrivit tratament. Echipa condusă de către Dr. Florin Bobircă, Șef de...

LISTA primăriilor din Gorj care primesc bani pentru funcționare

Guvernul a alocat, în ședința de marți, 726,6 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale din țară. Dintre acestea, 64 de primării sunt din Gorj, suma totală alocată fiind de 14 milioane de lei. Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare, cheltuieli care necesită a fi...

Cula Glogovenilor, restaurată prin PNRR

Contracte de finanțare, în valoare de peste 20 de milioane de euro, pentru patru rute turistice și culturale din Programul „România atractivă”, au fost semnate luni, la sediul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, deoarece un important obiectiv cultural din județ va fi restaurat cu fonduri prin PNRR....

Stresul la serviciu, în atenția ITM Gorj. Ce urmăresc inspectorii de muncă!

*Inspectorii de muncă vor avea discuții cu angajatorii și angajații din județ *Hărțuirea de orice fel a angajatului, o cauză a îmbolnăvirii psihice Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj derulează pe parcursul anului 2022 acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de stresul profesional, anunță instituția într-un comunicat de presă. Obiectivele acestor acțiuni sunt: - promovarea unui mediu de muncă sigur și sănătos prin combaterea...

Manifestarea prilejuită de împlinirea celor 130 de ani de la înfiinţarea Spitalului de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, Gorj (II) – ,,Doresc domnului director, ca şi dumneavoastră, cadrelor medicale şi pacienţilor, să...

Aşa cum am subliniat anterior, sâmbătă, 22 octombrie 2022, la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti s-a desfăşurat o amplă manifestare prilejuită de împlinirea celor 130 de ani de la înfiinţarea primei unităţi spitaliceşti din judeţul Gorj. După ce am prezentat în prima parte o serie de aspect legate de organizarea manifestării şi după ce am depănat un istoric al...

Două angajări la o instituție din Gorj

Direcția Județeană de Management Integrat al Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj din cadrul Consiliului Județean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două posturi vacante la Compartimentul pentru protecția animalelor aflate în pericol. Este vorba de două posturi de inspector de specialitate, gradul profesional I. Pentru unul dintre ele se cer studii de Drept și cel...

Supermarket amendat pentru mizerie și deficiențe de depozitare

Un supermarket și un centru de colectare și prelucrare a ciupercilor din județul Gorj au fost amendate cu 10.000 de lei de către inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Gorj. Angajații DSV Gorj au aplicat trei amenzi în valoare de 21.500 lei, unor operatori și persoane fizice din Bâlteni, Motru și Rovinari, în urma controalelor efectuate săptămâna trecută. Astfel, un supermarket a fost...

Opt etape fără înfrângere pentru Dragoș Militaru: Cred că este cel mai bun moment din istoria clubului!

Fără îndoială surpriza sezonului în liga secundă este Unirea Dej, echipa condusă de antrenorul gorjean Dragoș Militaru. Weekendul trecut a adus un nou succes pentru ardeleni, care s-au impus cu 2-1 în fața echipei FC Brașov. Gabriel Fulga (`11) și Angelo Cocian (`48) au marcat pentru gazde. Tânărul tehnician și-a felicitat jucătorii pentru combativitate, dar și pentru parcursul din...

O nouă mănăstire și un Centru modern pentru tineret, în localitatea TURBUREA din județul Gorj

Localitatea TURBUREA din județul Gorj se va înscrie pe harta turistică și culturală a țării noastre, în această zonă fiind preconizate a se realiza mai multe investiții spre binele și folosul obștesc. Un punct forte în acest sens este dat de faptul că prin perimetrul localității gorjene va trece la un moment dat și drumul expres Tărgu Jiu-Craiova, iar...

Godeanul, toamna

Am parcurs de mai multe ori traseul pe Godeanu, ce străbate Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, din a cărui suprafaţă o importantă parte se află pe teritoriul gorjean, în mai toate anotimpurile plecând, fie de la Baia de Aramă, pe Obârşia Cloşani, făcând joncţiunea cu drumul ce vine de la Herculane şi merge la Cerna Sat mai departe,...

Agricultura pe înțelesul tuturor – AMBROZIA, buruiana care a speriat Europa

Ambrozia – Ambrosia artemisifolia, este o buruiană de carantină căci prin polenul său, produs în cantitate mare, provoacă omului puternică alergie respiratorie, care, în condiții extreme, se poate solda chiar cu moartea pacientului. Aparține familiei botanice Asteraceae și a pătruns în Europa, venind din cele două Americi, prin anul 1860, la aproape două decenii în urma altei „binefaceri” de aici...

Cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Național de Literatură, Umor și Caricatură ,,Ion Cănăvoiu”

2. Cristalizarea pentru Societate 2.1. Grigore Haidău și mântuirea prin artă Duminică, 23 octombrie 2022, la Sala „Florin Isuf” a avut loc vernisajul expoziției cu „Niște olteni” a graficianului (a se citi: a artistului plastic Grigore Haidău, un fel de spiritus rector și de magister ludi hesseian al Târgu-Jiului în materie de artisticitate portretistică. A moderat evenimentul Pompiliu Ciolacu, director în...

Ca la noi, la nimeni – Haos în domeniul energetic!

Motto: „Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.” - George Orwell Astăzi este o zi de mare sărbătoare ortodoxă, zi înscrisă cu cruce roșie în calendar, prăznuindu-l pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Un motiv suficient pentru a le dori celor care poartă prenumele de Dumitru, și derivatele din acesta,...

Probleme pentru Florentin Pera înainte de Campionatul European

Naționala feminină de handbal a României se pregătește pentru Campionatul European. Competiția se desfășoară în perioada 4-20 noiembrie 2022, în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. Lotul tricolor va intra în pregătirea centralizată de la Cheile Grădiștei până pe 28 octombrie. Selecțonerul naționalei, Florentin Pera, a vorbit despre problemele de lot pe care le are înainte de acest turneu...

Nistor și Baiaram au prins echipa etapei

Doi jucători de la Universitatea Craiova sunt în cel mai bun 11 al Ligii Profesioniste de Fotbal. Pentru evoluția lor din runda cu numărul 15, Dan Nistor și Ștefan Baiaram au prins echipa etapei. Primul a dat pasele decisive, iar cel de-al doilea a marcat golurile Științei în meciul câștigat de alb-albaștri pe terenul formației UTA Arad (1-2). Iată cum...

Târgu-Jiu: A fost semnat contractul pentru centrul Infotrafic

Primăria Târgu Jiu a semnat marți contractul pentru „Creșterea Fluidității Traficului Rutier, Îmbunătățirea Siguranței Cetățeanului și Realizarea Dispeceratului Infotrafic Integrat“. Proiectul are o valoare de 33 de milioane de lei. Sistemul de monitorizare a traficului constă în montarea unor semafoare moderne și a unor camere video de supraveghere. Centrul de monitorizare va fi amenajat într-o fostă centrală termică dezafectată. „Am semnat contractul...

A murit o fostă angajată a Spitalului Județean

O fostă salariată a Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu a decedat la vârsta de 65 de ani. Natalica Călescu a lucrat vreme de două decenii, ca infirmieră, în Secția Gastroenterologie. „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității medicale sunt alături, cu sufletul și gândul, de familia fostei noastre colege, Natalica Călescu, plecată mult prea devreme spre Cer....

Ce au găsit polițiștii la mașinile încărcate cu lemne!

 În intervalul 21-22 octombrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, în urma căreia au confiscat peste 55 de metri cubi de material lemnos. În cadrul acțiunii, au fost controlate 338 de autovehicule, dintre care 68 destinate transportului de material lemnos. Polițiștii au aplicat 175 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora...

„EVENIMENT”, la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu

  Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, organizează joi, 27 octombrie, ora 15.00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu, vernisajul expoziției de arte vizuale „EVENIMENT”, al membrilor Filialei Târgu Jiu a UAP din România. Expun artiștii Mihai Țopescu, Valer Neag, Romana Țopescu Trăistaru, Anca Volcinschi,...

O iarnă a solidarității – Propunerile PPE pentru a răspunde creșterii prețurilor la energie

Odată cu războiul și agresiunea rusă neprovocată și nejustificată asupra Ucrainei, realitatea geopolitică și socio-economică din Europa a fost modificată dramatic. Ucraina a demonstrat până acum un nivel incredibil de rezistență, punând sub semnul îndoielii capacitatea Rusiei de a-și îndeplini obiectivele. La rândul ei, Uniunea Europeană a reacționat rapid și decisiv, introducând sancțiuni fără precedent la adresa Rusiei. Este evident...

Amendă de 10.000 lei pentru un centru de colectare a ciupercilor

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a amendat cu 10.000 de lei un centru pentru colectarea și prelucrarea ciupercilor. Sancțiunea a fost aplicată pentru „desfășurarea de activități de prelucrare a ciupercilor achiziționate din flora spontană, fără a deține document de înregistrare sanitară-veterinară și pentru siguranța alimentelor”.

A picat WhatsApp

Rețeaua WhatsApp înregistrează probleme în această dimineață. Mesajele nu se pot transmite în grupuri, iar problema pare a fi una care afectează serviciul în mai multe țări. Conform mesajelor transmise pe Twitter sau Facebook, rețeaua WhatsApp nu funcționează în mai multe zone din lume.

Noi proteste împotriva Guvernului

Confederația Sindicală Națională Meridian anunță un protest pentru data de 25 octombrie, între orele 10.00-13.30, în Piața Victoriei, spunând că prețurile mari și inflația fac viața insuportabilă, iar prin nerespectarea și neaplicarea legilor care trebuiau să îmbunățească condițile de viață și de muncă ale salariaților și pensionarilor, se zdruncină încrederea românilor în statul de drept și se pierde orice...

Iohannis a convocat CSAT

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru astăzi, începând cu ora 14,00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale din 11 octombrie, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei – implicaţii pentru România şi îmbunătăţirea rezilienţei energetice a...

Un om de afaceri din Gorj se teme că va trebui să-și închidă firma

Firma Koncord Trans SRL, deținută de omul de afaceri Ion Pau, riscă să-și oprească activitatea, din cauza scumpirilor din acest an. Societatea și-a început activitatea în domeniul prelucrării lemnului masiv, în urmă cu 24 de ani. În 2021, a derulat afaceri de 2 milioane de lei și a avut în jur de 70 de salariați, potrivit datelor publicate de Ministerul...

Cât a cântărit în arestarea șefului de la Urbanism, Răzvan Retezeanu, vila nerecepționată a polițistului Nedelea!

Răzvan Retezeanu, șeful Direcției Urbanism a Primăriei Târgu Jiu, a fost reținut de poliție, dosarul fiind sub supravegherea unui procuror al PT Gorj, în urmă cu o săptămână, pentru abuz în serviciu. Asta, după ce a fost chemat la IPJ Gorj, la finalizarea orelor de program, și anchetat de cunoscutul și controversatul polițist de la SICE, Nedelea Nelu Adrian....

Liderul Nicușor Văduva: Salariații CEO trebuie bulversați în așa fel încât să nu mai poată separa adevărul de minciună!

În opinia liderului sindical din CE Oltenia, Nicușor Văduva, aplicarea Legii 197 este blocată fiindcă cei trei factori – CEO, casele de pensii și Justiția, efectiv nu țin cont de prevederile ei. Acesta explică faptul că judecătorii Curții de Apel Craiova care au avut Motivări foarte corecte, greșesc când pomenesc de condițiile speciale. În acest caz, spune Nicușor Văduva, CEO...

Medici noi la Spitalul Județean. După un stagiu în Franța, s-a întors la Târgu-Jiu

Nu mai puțin de 20 de medici specialiști, primari sau rezidenți au fost angajați în acest an la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Aceștia sunt specializați în Neurochirurgie, Neonatologie, Neurologie, Medicină de urgență, Medicină internă, Cardiologie, Oncologie, Medicina Muncii, Anatomie Patologică, Oftalmologie, Chirurgie, Diabet Zaharat Nutriție și Boli metabolice, Radiologie și Imagistică medicală, Obstetrică-Ginecologie. În urma acestor angajări, problema...

Controale ITM Gorj, amenzi de zeci de mii de lei

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, sub coordonarea și îndrumarea inspectorului-șef, George Octavian Romanescu, au efectuat în perioada 17-21 octombrie 2022 un număr de 42 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă, fiind depistate 9 persoane prestând muncă nedeclarată. Au fost aplicate 20 sancțiuni, din...

Şi au rămas două! Rovinari și Turceni, șapte victorii din șapte runde

Pandurii Târgu Jiu nu va mai juca în Liga 4, iar AJF Gorj va oficializa retragerea echipei din municipiu în cel mai scurt timp. După abandonul forțat al târgujienilor, două formații au rămas cu bilanț perfect în eșalonul superior de la județ. CSO Turceni și Jiul Rovinari au obținut succese concludente și în această rundă și s-au detașat de...

Rable în trafic. Probleme pentru aproape jumătate dintre mașinile verificate de RAR în Gorj

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din acest an, 37.573 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,73% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. În județul Gorj au fost verificate peste 700 de...

Ca la noi, la nimeni – Demisia ori demiterea ministrului Vasile Dîncu?!

Motto: „A demisiona, a renunța la o onoare pentru un avantaj, a renunța la un avantaj pentru un avantaj și mai mare.” Andre Birabeau Ceea ce i se cerea ministrului Apărării, Vasile Dîncu, după cum singur recunoaște, adică demisia pe care el o tot auzea de vreo șase luni iacătă că s-a și petrecut la începutul unei săptămâni fierbinți. MITING DE PROTEST,...

Filiala Gorj a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România va purta și numele jurnalistului Jean Bărbulescu

Joi, 20 octombrie 2022, începând cu orele 17:00, la sediul cotidianului Gorjeanul din Târgu Jiu a avut loc o întâlnire de lucru a membrilor Filialei Gorj a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România la inițiativa doamnei Adriana Andrițoiu, Președintele Filialei Gorj-Mehedinți a UZPR. Activitatea a început cu un moment artistic susținut de două eleve gimnaziale de 13 și 14 ani, invitate...

Horaţiu Mălăele, scriitor

Două edituri bucureştene, cu denumiri bizare, probabil neoavangardiste, Alfa din Grupul Editorial ALL, şi Bookzone, au avut inspiraţia şi meritul de a-l descoperi şi lansa ca scriitor pe reputatul actor contemporan Horaţiu Mălăele. După debutul editorial din anul 2012, la Editura Alfa, cu cartea intitulată, într-un mod derutant, Rătăciri, în care retrăieşte şi adună amintiri, confesiuni, citate celebre şi...

Cadrele IPJ Gorj au împărțit bicicliștilor și căruțașilor veste reflectorizante

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, joia trecută, o acțiune pentru prevenirea și combaterea indisciplinei în rândul bicicliștilor, căruțașilor, conducătorilor de trotinete și pietonilor, având drept scop evitarea accidentelor rutiere în care aceștia sunt implicați. ,,Obiectivul principal al acțiunii îl reprezintă reducerea numărului de accidente rutiere în care aceste categorii de...

Licitație de 30 de milioane de euro la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu organizează o licitație deschisă pentru achiziția de medicamente. Valoarea totală estimată a contractului depășește 146 milioane lei, fără TVA. Pentru tratarea pacienților, spitalul va achiziționa diverse tipuri medicamente. Contractul a fost împărțit în nu mai puțin de 433 de loturi. Firmele interesate de contract pot depune oferte până pe data de 23 noiembrie....

Manifestarea prilejuită de împlinirea celor 130 de ani de la înfiinţarea Spitalului de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, Gorj (I) – ,,Datorită profesionalismului colegilor mei şi al tuturor cadrelor medicale, lucrurile...

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, la Spitalul de Urgenţă din Târgu-Cărbuneşti s-a desfăşurat o amplă manifestare prilejuită de împlinirea celor 130 de ani de la înfiinţarea primei unităţi spitaliceşti din judeţul Gorj. În conformitate cu programul stabilit de către organizatori, la ora 11,00 a sosit în faţa Bisericii Paraclis din curtea spitalului Înaltpreasfinţitul Părinte Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi...

Lumină de toamnă

O incursiune, chiar şi pentru câteva ore, prin lumea de piatră a celor două Jiuri şi, de ce nu, chiar în perimetrul ce după formare Jiul Mare îl parcurge de-a lungul defileului (ce în multe lucrări este considerat cel mai spectaculos din ţară) încântă ochiul şi poate oferi, chiar în această perioadă, momente de neuitat. Scocul Jiului de Vest, Surducul...

700 de locuri pentru admiterea la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi

Pentru sesiunea octombrie–decembrie 2022, Şcolile Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani și „Petru Rareș” Fălticeni scot la concurs 700 de locuri. ,,Înscrierea candidaţilor se va realiza prin completarea cererii tip de înscriere care se semnează și se transmite în format electronic, scanată în format PDF la adresa de e-mail: resurseumane@jandarmeriagorj.ro, în perioada 24 octombrie - 04 noiembrie 2022,...

Succes entuziasmant pentru UCB

Handbaliștii de la UCB Târgu Jiu au urcat pe podium după ce au învins-o și devansat-o pe formația Unirea Sânnicolau Mare, scor 32-28. După 13-13 la pauză, gazdele s-au desprins în repriza secundă, grație și a prestațiilor de excepție ale portarilor Adrian Rădulescu și Bogdan Motoi. La capătul primei părți a campionatului, universitarii au patru victorii și două eșecuri...

Primarii PSD Gorj, în Biroul Permanent Județean

După ce primarii au fost total ignorați de șefii de partid ai PSD, neprimind nicio funcție în organizație, la recentele alegeri, PSD Gorj a revenit, ieri, cu precizări, într-un comunicat de presă. ,,În urma Conferinței Județene de Alegeri a Partidului Social-Democrat Gorj, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, au fost aleși președintele, prim-vicepreședintele și 11 vicepreședinți. Totodată, a...

Rishi Sunak, cel mai tânăr premier al Marii Britanii din ultimii 200 de ani

Rishi Sunak devine cel mai tânăr premier al Marii Britanii în ultimii 200 de ani, după ce competiția electorală s-a încheiat, luni, la nivelul Partidului Conservator din Regatul Unit. Sunak, în vârstă de 42 de ani, fost ministru de Finanțe, a câștigat competiția după ce contracandidata sa, Penny Mordaunt, ultima rămasă în cursă, a anunțat în ultimul moment că se...

ITM Gorj a câștigat procesul cu DSP Gorj, în cazul Dobrin

ITM Gorj a comunicat astăzi că a primit câștig de cauză în procesul cu DSP Gorj, referitor la  fostul șef al Inspecției de Sănătate Publică care a murit în urma infectării cu SarsCov2. ITM a susținut că acesta se afla în timpul serviciului când a survenit decesul, iar DSP a susținut contrariul. Cele două instituții au ajuns în instanța...

S-a pierdut de părinți în parc

O fetiță care s-a pierdut de părinți în Parcul Central din Târgu-Jiu a apelat la polițiștii locali din zonă, cerându-le ajutorul pentru a-și găsi familia. „În după-amiaza zilei de 23.10.2022, fetița de 7 ani se afla în Parcul Central împreună cu tatăl și fratele mai mic, iar la un moment dat a plecat din spațiul de joacă și s-a rătăcit...

Craiova, la prima victorie ,,reală” în deplasare

Universitatea Craiova și-a asigurat un succes important în runda cu numărul 15 a Superligii. Oltenii s-au impus la Arad, deși au fost conduși de UTA. Aly Abeid a deschis scorul în minutul 13, dar două pase ale lui Dan Nistor au dus la ,,dubla” lui Ştefan Baiaram (`45, `57). Juveții au jucat mult mai bine după ce au primit...

Plecare din guvern

Vasile Dîncu a demisionat din funcția de ministru al Apărării. „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte...

Voucherele sociale, înainte de Crăciun

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că beneficiarii voucherelor pentru alimente vor primi a treia tranșă de bani săptămâna următoare. De asemenea, acesta promite că românii vor primi ultima tranșă de bani înaintea sărbătorilor de iarnă. „Săptămâna viitoare se vor alimenta cardurile cu a treia a tranșă pentru octombrie. Suntem în discuții, e normal ca in luna decembrie să fie alimentate...

RAR: 45% dintre vehiculele verificate aveau deficienţe tehnice majore și periculoase

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele şase luni ale acestui an, 37.573 de vehicule, la nivelul întregii ţări, iar 45,73% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (28,09%), emisiile poluante...

Eclipsa parțială de Soare, vizibilă mâine

O eclipsă parțială de Soare, vizibilă și din România, va avea loc mâine, 25 octombrie, anunță Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. În ziua de 25 octombrie 2022 se va produce o eclipsă de Soare care va fi vizibilă ca parțială din România. Fenomenul va avea loc când Soarele se va afla sus pe cer și poate fi observat numai cu...

Majorarea pensiilor, într-o singură tranșă. Nu se știe când

După ce, în urmă cu o săptămână, guvernanții au ieșit în spațiul public cu declarații potrivit cărora pensiile ar putea crește în două tranșe anul următor, ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că majorarea va avea loc într-o singură tranșă, însă nu se știe cu exactitate data la care ar urma ca pensiile românilor să crească. Potrivit ministrului Muncii, un procent...

Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, ,,îngropată” în declarații politicianiste și minciuni. Toți miniștrii Transporturilor au promis, în ultimii opt ani, că centura va fi gata ,,la anul”!

Începută în 2014, în timpul guvernării Ponta, centura municipiului Târgu-Jiu este departe de a se finaliza. Aproape toți miniștrii ai Transporturilor s-au plimbat, în ultimii opt ani, pe drumul de tarla ce înconjoară orașul, cu prilejul vizitelor pe care le-au făcut în Gorj în campaniile electorale, cu ocazia unor sindrofii, inaugurări sau alegeri de partid. De fiecare dată au...

Din culisele Conferinței Județene a PSD Gorj: Mulți nemulțumiți, niciun primar nu s-a calificat pentru funcția de vicepreședinte

Pentru multi dintre participanții la Conferință Județeană de Alegeri a PSD Gorj, felul în care s-a organizat, pe 20 octombrie, evenimentul a lăsat un gust amar. Chiar și felul în care participanții au fost așezați în sală a stârnit discuții, dar mărul discordiei l-a reprezentat lipsa primarilor din lista de vicepreședinți ai PSD Gorj. Evident, a deranjat și laudele...

Șefii CEO: Salariații au muncit în puf! Casele de pensii au comis discrimare, injustețe și inechitate!

În sfârșit, judecătorii au făcut lumină în cazul neaplicării legii 197 care prevede pensionarea la 52 de ani a minerilor și energeticienilor în condiții speciale de muncă. Și nu orice magistrați, ci chiar cei din județul vecin, judecătorii Curții de Apel Craiova. Concluziile magistraților vizează în mod clar faptul că adeverințele pe care le primesc salariații de la administrația CEO...

Continuă tradiția ,,Balul Toamnei”, ediția a V-a, la Școala Gimnazială „Sf. Nicolae” Târgu-Jiu

Vineri, 21 octombrie 2022 s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a proiectului județean ,,Balul Toamnei”, desfășurat la Școala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae”, din municipiul Târgu-Jiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Grădinița cu P.P. Nr. 1 Tg-Jiu, Grădinița ,,Constantin Brâncuși”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și Grădinița Priki”N Dell. ,,Prin acest proiect se urmărește evidențierea specificului cultural-artistic, tradițional românesc...

Roboți de dezinfecție în școlile din Baia de Fier

Unitățile de învățământ din comuna Baia de Fier vor fi dotate cu materiale de protecție și echipamente de dezinfecție, în cadrul unui proiect pe fonduri europene privind gestionarea crizei sanitare generată de virusul SARS-COV-2. Astfel, vor fi achiziționate patru porți de dezinfecție și circa 12.000 de litri de dezinfectant pentru porți, pardoseli, mâini sau pentru suprafețe expuse la atingere....

Ca la noi, la nimeni – Multele crize au scos oamenii în stradă!

Motto: „Țară frumoasă, țară bogată, prost condusă și bine furată”. Elisabeta Nacu Recunosc că personal nu o cunosc pe Elisabeta Nacu. Nici pe discretul poet târgujian Eleodor Dinu – cel care îmi trimite deseori frumoasele aforisme ale Elisabetei Nacu – nu-l cunosc decât din poemele pe care i le-am publicat, cândva, în Gorjeanul la recomandarea scriitorului Zenovie Cârlugea, creatorul și Directorul...

Al patrulea concurs pentru șefia unei instituții din Gorj

Director greu de găsit pentru o instituție de cultură din Gorj. Concursul organizat de Consiliul Județean în vederea ocupării postului de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale pare să fie cu ghinion. Postul a fost scos la concurs de trei ori, fără succes, instituția fiind condusă de un director interimar, după ce fostul manager...

Înfrângere dureroasă pentru baschetbaliști

CSM Târgu Jiu rămâne fără victorie în Liga Națională de Baschet Masculin. Îngrijorător este faptul că din trei înfrângeri, două au fost înregistrate cu contracandidate la rămânerea în prima divizie: CSM Târgu Mureș și CSM Miercurea Ciuc. Mai frustrant este că trupa gorjeană a părut în controlul ultimei partide, dar nu a știut să gestioneze finalul meciului. Ciucanii au preluat...

Viitorul s-a obișnuit cu eșecurile

Viitorul Târgu Jiu a ajuns la a patra înfrângere consecutivă în liga secundă. Formația condusă de Florin Stîngă a pierdut la Chiajna, scor 2-0. Cu Eugen Trică la timonă, Concordia s-a impus după reușitele semnate de Paul Pațurcă (41) și Vlad Mihalcea (49). În ultimele patru meciuri, gorjenii au primit nouă goluri, ceea ce înseamnă că apărarea este călcâiul...

Cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Național de Literatură, Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu”

1.Probe și teste de maturitate Încă o ediție a Festivalului Național de Literatură, Umor și Caricatură „Ion Cănăvoiu” a avut loc în zilele de 21-23 octombrie 2022. O echipă formată din Dan Adrian Popescu, Daniela Gapșea, Andreea David, Director al instituției fiind Pompiliu Ciolacu, s-a ocupat de organizarea internă a manifestării pe care în cele din urmă s-a întâmplat s-o...

Etapa neagră în Liga 3! Reprezentantele Gorjului au încasat nouă goluri!

Sfârșit de săptămână nefast pentru cele două echipe gorjene care evoluează în Liga 3. Gilortul Târgu Cărbunești și Viitorul 2 Târgu Jiu au avut viață grea în Seria 7. Trupa lui Mario Găman a fost îngenuncheată de una dintre favoritele la promovare, CSM Deva. Hunedorenii s-au impus cu 4-0, după ce au dat câte două goluri pe repriză. Kayondo, cu...

Mohammad Murad, în conducerea ALDE! Președintele PER Gorj, dezamăgit: ,,M-am înșelat asupra caracterului lui”!

ALDE și-a ales conducerea, sâmbătă, iar, spre uimirea multora, omul de afaceri Mohammad Murad, face parte din structura decisivă a acestui partid. Murad a fost până vineri președintele executiv al Partidului Ecologist Român, apoi a demisionat. În urma unor discuții în contradictoriu, omul de afaceri a părăsit, astfel, structura din care făcea parte din primăvara acestui an. Cert este că...

Condamnat pentru subvenții luate ilegal de la UE!

Un gorjean din Prigoria s-a ales cu o condamnare penală după ce, în urmă cu mai bine de un deceniu, a încercat să obțină de la Uniunea Europeană o subvenție de 7500 de euro pentru a-și dezvolta stupina pe care o avea acasă. Bărbatul, agent de pază, ca profesie, avea câțiva stupi în gospodăria sa și a găsit de cuviință...

Au furat curent electric

Distribuție Oltenia a organizat peste cinci mii de acțiuni pentru prevenirea și combaterea fenomenului de racordare ilegală la rețeaua de distribuție a energiei electrice în intervalul iulie – septembrie 2022. Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrică a consumatorilor. În plus, sustragerea...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – De la România «Educată» la România… analfabetocrată! – ,,Se pierde aproape un sfert dintr-o generație în opt ani de școală, deoarece, în mediul...

Educaţia se dovedeşte chintesenţa vieţii unei societăţi, deoarece deschide mintea şi oamenilor care nu mai pot fi manipulaţi de către samsarii politruci, având un rol vital în societăţile civilizate, cu precizarea că ea se desfăşoară sub îndrumarea educatorilor, chiar dacă, la un anumit moment dat în viaţă, ne putem educa noi înşine prin experienţa personală! Din păcate, după mai...

Apariție editorială: ,,Pictorul Adrian Köber. Monografie ilustrată”, autor – prof. dr. Ion Mocioi

Prin amabilitatea scriitorului și omului de cultură gorjean prof. dr. Ion Mocioi, am avut privilegiul să parcurg ultima lucrare a domniei sale, ieșită în aceste zile de sub tipar, și dedicată unei personalități gorjeane mai puțin cunoscută publicului larg, respectiv pictorului Adrian Köber. După un efort considerabil și o muncă titanică, prof. dr. Ion Mocioi reușește să ofere publicului...

Atât s-a putut! Pandurii trebuie să renască!

Pandurii Târgu Jiu nu va termina sezonul! Oficialii echipei au notificat, vineri, Asociația Județeană de Fotbal Gorj că nu vor putea organiza partida cu Minerul II Mătăsari, ce urma să se dispute sâmbătă. Tribunalul Gorj a pronunțat, săptămâna trecută, falimentul clubului, iar procedura a fost demarată de administratorul judiciar. Cel din urmă a hotărât să nu mai aloce fonduri...

Înecat în barajul de la Piața Centrală!

Descoperire șocantă făcută ieri, în jurul prânzului, de câțiva trecători care se aflau în zona barajului de la Piața Centrală, din municipiu. Oamenii au observat cadavrul unei persoane plutind pe apă, moment în care au anunțat autoritățile la 112. Un echipaj din cadrul ISU Gorj a venit aici de urgență, pompierii reușind să aducă la mal trupul neînsuflețit al celui...

Noi cazuri de COVID și două decese

Peste 200 de noi cazuri COVID și 2 decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunță Ministerul Sănătății. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 827 cu 21 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 95 persoane, cu 2 mai multe față...

Primar Romanescu: Tot cu firmele din Gorj lucrăm cel mai bine

Primarul Marcel Romanescu este mulţumit de modul în care-şi desfăşoară activitatea una dintre firmele care execută lucrări în Târgu-Jiu. „Tot cu firmele din Gorj lucrăm cel mai bine! Am fost astăzi în teren și am constatat că se muncește și în weekend. Este vorba de SC ELFANCONS 2015 SRL, o societate comercială care înlocuiește stâlpii de troleibuz în cadrul proiectului...

Accident cu victimă încarcerată la Piștești

Un eveniment rutier cu victimă a avut loc în urmă cu scurt timp pe raza comunei Scoarța, la Piștești. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului iar din spusele martorilor o fată este încarcerată într-un autoturism Renault cu numere de Vâlcea. ISU GJ a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generata de un accident rutier...

Cod galben de vânt

Cod galben de vânt puternic în zonele montane din Gorj și Vâlcea. Avertizarea va fi în vigoare până duminică la ora 12.00. În zonele menționate sunt anunțate intensificări ale vântului cu viteze care vor depăși la rafală 90-100 km/h.

Sistemul de alarmă de la Kaufland Târgu Jiu, repus în funcțiune!

„Dorim să vă informăm pe această cale că situația a fost remediată imediat, în cursul serii trecute, iar sistemul de alarmă a fost repus în funcțiune. Activitatea magazinului a fost reluată în scurt timp. În tot acest timp, clienții aflați în magazin au fost informați ca nu este nici un pericol”, au declarat, oficial, reprezentanții Kaufland România. Reamintim că Gorjeanul...

Niciun deces asociat Covid

Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 396 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 131 mai puţine faţă de ziua anterioară. Un număr de 806 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 66 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii. La ATI...

Post de îngrijitor la școală

Școala Gimnazială „Nicolae Costescu”, comuna Bolboși, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată (3 ani), a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de îngrijitor. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: nivelul studiilor – studii gimnaziale/ 8 clase; vechime – nu se solicită; domiciliul stabil în Bolboși; să fie...

Peste 300 de case și 200 de mașini, sechestrate de la grupări infracționale

Peste 300 de imobile, peste 200 de autoturisme, 70 de milioane de lei şi 2 milioane de euro, puse sub sechestru în primele nouă luni ale anului, în urma acţiunilor polițiștilor vizând grupările infracţionale. ”În primele 9 luni ale anului 2022, la nivelul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, au fost înregistrate 9.722 de sesizări penale, dintre care 7.302 au...

Copilă bătută de concubinul mamei

Un bărbat, de 40 de ani, din comuna Crasna, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Asta după ce polițiștii din Bustuchin au fost sesizaţi de către directorul unei instituții de învățământ, din localitate, cu privire la faptul că o elevă, de 11 ani, din Bustuchin, a fost agresată fizic de...

Apel către gorjeni: Verificați perioada de valabilitate a buletinului!

Direcția Comunitară Județeană de Evidență a Persoanelor Gorj face apel la cetățenii județului pentru a verifica termenul de valabilitate a actului de identitate. „Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligația să solicite serviciului public comunitar local...

Geaca sport: ce este și cum să o porți?

Jacheta sport este prezentă încă din anii 1860, când ducele de Norfolk o purta ca parte a ținutei sale de vânătoare. Cum se poartă o jachetă sport? Acest articol răspunde la această întrebare din perspectiva bărbaților și a femeilor. Bărbații și femeile îl poartă în mod diferit, în funcție de mai mulți factori. Cum poartă femeile o geacă sport Stil adecvat Orice...

Ziua Armatei, sărbătorită în școli

Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu a sărbătorit în avans Ziua Armatei Române, alături de Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Filiala Gorj „General Ioan Culcer” și Asociația „Arca Lex”. Reprezentanții celor două asociații le-au prezentat elevilor evoluția și rolul armatei române de-a lungul istoriei, replici după uniforme militare și obiecte vechi din timpul Primului...

Șase decese Covid

Ministerul Sănătăţii a anunţat vineri că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 31 mai puţine faţă de ziua anterioară. Un număr de 872 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu zece mai puţine faţă de ziua anterioară. La ATI sunt trataţi 90 de pacienţi,...

Cartel Alfa protestează la Cotroceni

Sindicaliştii Confederaţiei Naţionale Cartel Alfa protestează vineri, începând cu ora 11:30, la Palatul Cotroceni, aceasta fiind ultima acţiune din cadrul „Marşului Anti-Sărăcire”, care a debutat pe 17 octombrie. Joi, sindicaliştii CNS Cartel Alfa au protestat în Piaţa Victoriei şi Piaţa Revoluţiei, nemulţumiţi de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii Salarizării şi blocarea negocierilor colective.

FOTO, Târgu Jiu: Elevii care absentau, găsiți în baruri

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și polițiști locali din cadrul Poliției Locale au desfășurat ieri o acțiune în vederea identificării elevilor care absentează nemotivat de la cursuri și frecventează unitățile de alimentație publică, amplasate în zona adiacentă unităților de învățământ. IPJ Gorj: Astfel, au fost verificate 18...

Ilegalități pe bandă în Liceul Tehnologic Motru! Se cer măsuri

Inspectorul Școlar General al ISJ Gorj, Marcela Mrejeru, a început să facă curățenie în rândul școlilor cu probleme, eliminând din funcțiile de conducere chiar și directori cu concurs. Pe această linie, Mrejeru ar trebui să-și îndrepte atenția și spre directorul Liceului Tehnologic Motru, Adela Rușet, care a făcut o serie de noi nereguli de la instalarea în funcție. Cea...

VIDEO integral: Conferința de presă a senatorilor Daniel Zamfir și Radu Oprea, aflați la Termocentrala Rovinari

* Senatorii Zamfir și Oprea vor să schimbe Planul de restructurare a CE Oltenia, din PNRR. Au fost în Gorj și Hunedoara să strângă informații privind capacitățile de producție * ,,Ciocnire” cu senatorul Ion Iordache Senatorii din comisia economică și comisia pentru energie din Senat, Daniel Zamfir și Radu Oprea au fost miercuri la Cariera Pinoasa și Termocentrala Rovinari. Aceștia strâng...

Pensionar băut, cu mașina într-un cap de pod. Ducea bunuri la o familie nevoiașă

Un bărbat din Târgu-Jiu, trecut de 60 de ani, a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare pentru că s-a urcat băut la volan și a fost implicat într-un eveniment rutier. Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de supraveghere de doi ani, iar pensionarul a fost pus să muncească în folosul comunității la un liceu din Târgu-Jiu. Fapta...

Versanții din Defileul Jiului, stabilizați cu două milioane lei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a alocat fonduri pentru lucrări de stabilizare a versanților din Defileul Jiului. Asta după ce, la începutul lunii octombrie, un șofer de 56 de ani din Giurgiu, care tranzita DN66, și-a pierdut viața după ce o bucată de stâncă s-a desprins de pe versant și a căzut peste mașină. Este vorba de...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu a sădit în om scânteia de viaţă în iubire şi în credinţă, în felul acesta făcând o fiinţă vie şi raţională, eliberată...

În Duminica a 23-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39 (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor); glas 2, voscr. 8, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, la Sfânta Evanghelie se va citi un text util pentru luminarea minţii, deoarece putem vedea că demonizarea este o robie cumplită, o tragedie a vieții noastre prinsă...

VIDEO: Rețeta săptămânii – Bucătăria lui Fabi: Gătitul pe foc, din nou în trend!

În această ediție, la rețeta săptămânii, vă scriu un mic rezumat despre gătitul pe foc, povestindu-vă despre natură, animale... De mic copil am fost fascinat de frumusețile naturii, am crescut la sat, lângă bunicii mei care au fost ca două icoane pentru mine. Natura este creația lui Dumnezeu, ea ne oferă tot ce avem nevoie și tocmai de aceea este important...

Expoziție de caricatură la Târgu-Jiu

Gorjenii sunt invitați vineri, 21 octombrie, începând cu ora 11.00, la vernisarea expoziției de caricatură „Niște Olteni”, semnată de Grigore Haidău. Expoziția face parte din ediția a XXX-a a Festivalului de Umor „Ion Cănăvoiu”, festival organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Runcu, Cenaclul „Hohote” Târgu-Jiu, în perioada 20-23...

Spitalul Orășenesc de Urgență din Târgu-Cărbunești la cei 130 de ani de existență – ,,Spitalul de la Târgu-Cărbuneşti este prima unitate spitalicească din judeţul Gorj, unitate care în decursul...

Sâmbătă, 22 octombrie 2022, în prezența Mitropolitului Olteniei, ÎPS Părinte dr. Irineu, a reprezentanţilor autorităților publice județene și locale, Spitalul Orășenesc de Urgență din Târgu-Cărbunești îşi va sărbători 130 de ani de existență, fiind invitați să participe cu acest prilej, începând cu ora 11,00 o pleiadă strălucită de medici specialiști care au activat pentru îmbunătățirea actului medical și a...

Duel Stîngă – Trică la revenirea brașoveanului pe bancă

Viitorul Târgu Jiu merge în această rundă la Chiajna, pentru a da piept cu formația fostului său antrenor, Eugen Trică. Gorjenii l-au primit înapoi, în această săptămână, pe Florin Stîngă, iar tehnicianul brașovean are încredere că jucătorii săi pot obține un rezultat pozitiv în deplasare. Principalul oaspeților știe că va avea în față o trupă experimentată. ,,Trecem printr-o perioadă mai...

POMPILIU MARCEA – 94 de ani de la naștere (II)

Pompiliu Marcea a scris şi un scenariu de film, şi a desfăşurat o bogată activitate în cadrul Societăţii de Ştiinţe Filologice şi a avut o contribuţie însemnată la perfecţionarea profesorilor de limba şi literatura română la nivel naţional, susţinând interesante prelegeri în faţa lor, la cursurile pentru obţinerea definitivatului şi a gradelor didactice, a participat activ la schimburile de...

Virgil Popescu i-a explicat premierului, în videoconferință, cum stă CEO cu stocurile de cărbune

Întrebat de premierul Nicolae Ciucă, în videoconferința de ieri, cu prefecții, pentru cât timp sunt asigurate stocurile de cărbune, Virgil Popescu a răspuns: ,,Stocurile de cărbune, în mod normal, sunt asigurate pentru zece zile, dar noi vorbim de o producţie crescută de cărbune, care asigură o producţie mai mare de energie electrică, care să compenseze energia electrică care există...

Ca la noi, la nimeni – Traiul de azi pe mâine!

Motto: „Viitorul este acel tărâm de poveste în care merg să se reîncarneze toate speranțele care știu să evadeze la timp din prezent – din acel fel de prezent care, și azi și ieri și mâine, e tot la fel.” - Octav Bibere Caravanele din Marșul Anti-Sărăcie au ajuns, joi, în București. Protestul Cartel Alfa s-a derulat în perioada 17-21...

Concert Lyra – O seară de muzică

Miercuri, 26 octombrie, ora 20, la sala Teatrului Elvira Godeanu participăm din nou, la o seară de muzică în interpretarea Filarmonicii târgujiene, Lyra. În program: Robert Schumann - Uvertura Manfred op. 115 Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68, - Simfonia Pastorală Dirijor, Florin Berculescu „Talentul funcționează, geniul creează”. Robert Schumann Robert Schumann (8 iunie 1810 l, Zwickau - 29 iulie...

Câte puncte vrea Găman din următoarele jocuri?

Gilortul Târgu Cărbunești se deplasează, azi, pe terenul unei formații cu pretenții din Seria 7. Trupa lui Mario Găman are meci cu CSM Deva, echipă care ocupă locul secund în acest moment. Pentru gorjeni urmează o serie infernală, iar antrenorul echipei speră ca alb-albaștrii să nu alunece în clasament după următoarele șapte jocuri. ,,Îmi pare foarte rău că nu...

E timpul pentru prima victorie! Baschetbaliștii au meci la Miercurea Ciuc

Meci important pentru echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal. Trupa gorjeană se deplasează la Miercurea Ciuc, pentru duelul cu o contracandidată la rămânerea în LNBM. Antrenorul Claudiu Alionescu a subliniat necesitatea unei victorii în confruntarea de sâmbătă și crede că formația noastră a arătat o formă mai bună în jocul cu Rapid. ,,Este un meci foarte important pentru...

,,Simfonia Toamnei”, la Școala Gimnazială ,,Ecaterina Teodoroiu”

Elevii școlii au strâns fructe și legume, au desenat în culorile toamnei, au sculptat dovleci și, nu în ultimul rând, au impresionat prin gestul lor frumos, de a oferi toate acestea copiilor aflați în dificultate, din cadrul Centrului pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu. Cel de-al treilea anotimp al anului a prilejuit organizarea unui proiect educativ sub genericul ,,Simfonia Toamnei”, la Școala...

Bani mai mulți pentru elevii de 10

Guvernul a decis să majoreze sumele propuse de Ministerul Educației pentru elevii care au obținut în acest an medii de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. „La propunerea premierului, chiar în timpul ședinței de Guvern, varianta inițială propusă de Ministerul Educației a fost majorată, astfel s-a dublat de la 1.000 la 2.000 de lei valoarea acestui stimulent pentru fiecare...