Primarii PSD Gorj, în Biroul Permanent Județean

2471

După ce primarii au fost total ignorați de șefii de partid ai PSD, neprimind nicio funcție în organizație, la recentele alegeri, PSD Gorj a revenit, ieri, cu precizări, într-un comunicat de presă.

,,În urma Conferinței Județene de Alegeri a Partidului Social-Democrat Gorj, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, au fost aleși președintele, prim-vicepreședintele și 11 vicepreședinți. Totodată, a fost votată structura noului Birou Permanent Județean al PSD Gorj, din care vor face parte toți primarii PSD, alături de cei enumerați anterior, cu toții având același statut
În cadrul Consiliului Politic Județean Gorj, care urmează a se întruni în cursul acestei săptămâni, se vor alege și următoarele:
-Secretarul executiv
-Trezorierul
-Comisia Județeană de Control Financiar Intern
-Comisia Județeană de Etică, Integritate și Arbitraj
-Purtătorul de cuvânt”, a anunțat organizația.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Adică toți vor avea același statut cu al președintelui, deci, toți vor fi președinți. Un partid de toată jena. De frica că primarii o să le de-a cu flit la alegeri nomenclaturiștilor psd, i-au băgat și pe ei retroactiv in BPJ. Ciolaniada psd o să fie taxată de români la alegeri de o să rămână din ea numai minciunile lui ciolacu, budai, stănescu, cristescu,weber, firea și intregii cohorte de așa zisi ziariști ce și-au vândut conștiința acestei adunaturi de interese ptr un blid de fasole .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here