Un copil de numai 8 ani, încadrat în grad de handicap accentuat, instituționalizat în Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu a fost bătut crunt de o infirmieră. Agresiunea a avut loc în luna mai a anului trecut, iar femeia a fost trimisă în judecată, recent, pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Totul a ieșit la iveală, după ce o altă infirmieră a anunțat asistentul medical din instituție, iar ulterior a descris în detaliu tot ce s-a întâmplat. Practic, infirmiera l-a prins pe copil cu mâinile de cap, l-a zdruncinat puternic, l-a ridicat din patul prevăzut cu grilaj în care se afla acesta şi l-a tras de păr până în mijlocul dormitorului și l-a lovit cu piciorul în zona corpului.
În luna mai a anului trecut, Poliția Municipiului Tg-Jiu a fost sesizată de către conducerea Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu Jiu în legătură cu o agresiune a cărei victimă a fost un copil de 8 ani, încadrat în grad de handicap accentuat, instituționalizat în cadrul centrului destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități.
Mai exact, organelor judiciare le era sesizat faptul că, în data de 20 mai 2023, în jurul orei 07:00, o infirmieră angajată a CSCCH i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare unui copil instituționalizat, pe care l-a lovit cu palmele peste faţă, creându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale.
Ancheta demarată…
… de polițiști din cadrul Biroului pentru Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, a scos la iveală faptul că, în acea dimineață, infirmiera tocmai intrase de serviciu, iar în jurul orelor 07:15, o altă infirmieră care se afla într-un dormitor din apropierea camerei în care locuia minorul în vârstă de 8 ani, l-a auzit pe acesta ţipând, cu toate că nu poate vorbi. Infirmiera a mers în grabă pentru a porni televizorul din camera copilului şi să încerce să-l liniştească. Numai că, în urma sa, în dormitor a intrat o colegă a ei, infirmieră la alte camere aflate pe același hol, s-a repezit direct spre patul minorului, l-a prins pe acesta cu mâinile de cap, l-a zdruncinat puternic, l-a ridicat din patul prevăzut cu grilaj şi l-a pus în mijlocul dormitorului și l-a lovit cu piciorul în zona corpului, în timp ce-i striga „te toc, dacă nu taci”. Infirmiera a rămas blocată din cauza atitudinii inexplicabile a colegei sale și de ceea ce s-a întâmplat, iar agresoarea a ieșit imediat din acea cameră. După ce și-a revenit din șoc, l-a luat în braţe pe copil, l-a pus în căruciorul său și l-a dus în dormitorul alăturat, timp în care a observat că acesta prezenta o leziune la nivelul feţei, în zona frunţii pe partea dreaptă, ca urmare a actelor de violenţă exercitate asupra sa. Așa că, imediat, infirmiera l-a anunţat pe asistentul medical aflat de serviciu în instituție de cele întâmplate, căruia i-a spus că trebuie anunțată conducerea centrului.
Ulterior, în timpul cercetării, din declarațiile angajaților CSCCH a reieșit faptul că agresoarea nu era la prima ieșire nervoasă de acest fel, ci ,,manifesta o atitudine vulcanică în îngrijirea minorilor cărora le adresa adesea cuvinte şi expresii jignitoare sau îi lovea în mod superficial”.
Organele judiciare l-au audiat și pe șeful Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap al minorului Târgu-Jiu, care a confirmat faptul că micuțul avea o leziune la nivelul capului, în zona frunţii, iar în urma verificărilor efectuate a aflat că acesta a fost agresat de către o infirmieră, ,,fiind prins cu mâinile de cap şi tras de păr până în mijlocul dormitorului, unde actele de agresiune au continuat”.
Copilul a fost examinat medico-legal de către medicii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, care au constatat că acesta prezenta ,,în zona frontal dreapta la limita păroasă o echimoză violacee de circa 4/2 cm, neomogenă ce prezintă pe suprafaţa o excoriaţie de 2/1 cm, acoperită de crustă hematică neomogenă”. Medicii au concluzionat în certificatul medico-legal că minorul ,,prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire de corp dur, necesitând pentru vindecare un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale”.
A refuzat testul poligraf
Evident, infirmiera agresoare nu a recunoscut fapta și a declarat organelor de anchetă că s-a apropiat de pătuțul copilului și a observat că acesta ,,se manifesta agresiv, ciupindu-se și lovindu-se de pătuț” și i-a cerut colegei sale să ridice copilul împreună și să îl așeze pe covor pentru a putea întinde cearceaful pe care minorul îl strânsese, după care l-a pus înapoi pe copil în pătuț. Cu toate acestea, deși inițial a spus ca este de acord să fie testată cu aparatul poligraf, ulterior, a comunicat că nu este de acord cu testarea și a invocat motive de sănătate. În luna august a acestui an, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a trimis-o în judecată pe infirmiera agresivă pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, iar procurorul, din oficiu, a exercitat acțiunea civilă în numele persoanei vătămate minor încadrat în grad de handicap accentuat, cu capacitate de exercițiu restrânsă, constituindu-se parte civilă cu suma de 50.000 lei reprezentând daune morale.
În urmă cu o săptămână, Judecătoria Tg-Jiu a constatat regularitatea rechizitoriului și că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, și a dispus începerea judecății.
Claudiu Matei