Două angajări la o instituție din Gorj

3049

Direcția Județeană de Management Integrat al Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj din cadrul Consiliului Județean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două posturi vacante la Compartimentul pentru protecția animalelor aflate în pericol.
Este vorba de două posturi de inspector de specialitate, gradul profesional I. Pentru unul dintre ele se cer studii de Drept și cel puțin patru ani vechime în științe juridice.
Cel de-al doilea post este de medic veterinar. Candidații trebuie să fie licențiați în medicină veterinară cu titlul de doctor medic veterinar și să aibă vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției de minimum 4 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor este 7 noiembrie.
Concursul se va desfășura la sediul Direcției Județene de Management Integrat al Deșeurilor și Protecția Animalelor Gorj din cadrul Prefecturii Gorj.
I.I.