Continuă problemele pentru Gâlcă. Câți jucători vor absenta cu Rapidul

710

Rapid București și Universitatea Craiova se vor întâlni în runda a șaptea a play-off-ului Superligii. Cele două formații au 29, respectiv 34 de puncte, ocupând pozițiile cinci și trei în clasament. Antrenorul ,,juveților”, Constantin Gâlcă, a declarat că doljenii trebuie să facă față presiunii din arenă. Principalul din Bănie are în continuare probleme de lot. „Ştim că Rapid e o echipă complicată şi un stadion complicat, cu suporteri înfocaţi, trebuie să gestionăm bine momentele meciului în favoarea noastră. Cu siguranţă că dacă vom înscrie repede, va fi un meci mai uşor în principiu. Îi avem pe Koljic şi Maldonado accidentaţi şi cu semne de întrebare pe Vlădoiu. Rapid are viteză bună în atac, cu Rrahmani şi Krasniqi, au jucători buni la mijloc, care dau un echilibru echipei, dar sper să găsim spaţiile necesare pentru a avea opţiuni de a marca, pentru a câştiga şi a depinde de noi în realizarea obiectivului. Am avut antrenamente mai mult cu cei care jucat mai puţin, ceilalţi au avut recuperare”, a declarat Gâlcă. Gjoko Zajkov și Raul Silva vor porni titulari în meciul cu Rapid, în condițiile în care Maldonado şi Screciu sunt accidentaţi, iar Badelj este suspendat. „Cu siguranţă va fi un meci greu, ca toate meciurile din play-off, este şi un derby. Rapid este o echipă bună, chiar dacă nu au început bine play-off-ul, dar au jucători foarte buni şi vor să treacă peste perioada mai puţin fastă. Sper să arătăm că a fost un accident meciul pierdut acasă şi să arătăm adevărata noastră faţă, ştim că nu va fi uşor, dar vom da totul pentru victorie. Antrenamentele decurg bine, atmosfera este bună, este o plăcere să lucrăm”, a declarat Zajkov. Partida din Giulești se dispută în această seară de la ora 20.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here