Câștigătorii fazei județene a festivalului „Chants, sons sur scène”

581

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, școală asociată UNESCO, în colaborare cu Institutul Francez din România, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Asociația Română a Profesorilor Francofoni – Filiala Gorj și Asociația IMT pentru Educație, a organizat, sâmbătă, 11 mai, ediția a XI-a a preselecției județene pentru Festivalul Național de Cântec Francofon „Chants, sons sur scène” de la Baia-Mare.

Interpreții au fost împărțiți în trei categorii: 13-15 ani, 16-17 ani și 18-25 de ani. Cei mai buni concurenți ai fiecărei categorii s-au calificat pentru finala de la Baia Mare.

„Pe lângă concurenții care au evoluat în concurs, elevii Colegiului National ,,Tudor Vladimirescu” au încântat publicul cu melodii în limba franceză, interpretate de corul claselor a VIII-a A și a IX-a B, pregătit de doamnele profesoare Loredana-Gabriela Stoian și Magda Buică. De asemenea, elevul Radu Vână a susținut un recital la pian, foarte apreciat de către public.

Premiile acordate câștigătorilor, bijuterii personalizate de aur, pentru locul I și din argint, pentru locurile II și III, au fost oferite de doamna Violeta Şomîcescu, căreia îi mulțumim mult”, anunță instituția de învățământ.

Evenimentul a fost prezentat de elevii Teodora Stanciu și Mircea Grigorescu, din clasa a IX-a B, clasă organizatoare.

Juriul festivalului, alcătuit din Liliana Oniga, profesor de limba franceză, Mirela Pojar, profesor de limba franceză, colaborator al Institutului Francez și Camelia Gintaru, asistent lingvistic și referent pentru cooperare educativă și universitară la Institutul Francez din Timișoara, președintele juriului festivalului din acest an, a acordat următoarele premii:

CATEGORIA 13-15 ANI

– Premiul I: Constantinescu Bianca-Maria – Școala Gimnazială Nr.1 Rovinari – Prof. Păsărin Iliuța Doroteia

– Premiul al II-lea: Pițoacă Carmen-Maria – Liceul Tehnologic Baia de Fier-Prof. Golu Daniela

– Premiul al III-lea: Gherghina Valentin-Damian – Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” – Prof. Stoian Loredana-Gabriela și prof. Buică Magda

– Mențiune: duetul Olteanu Natalia Andreea și Olteanu Ștefania Raluca – Școala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae” – prof. Bucur Mădălina

CATEGORIA 16-17 ANI

– Premiul I: Manțog Florentina Georgiana – Liceul cu Program Sportiv – prof. Petroniu Claudia

– Premiul al II-lea: Cristicel Maria Roberta Petronela – Liceul Tehnologic Bâlteni – prof. Vuc Adela-Lavinia și Banța Veronica

– Premiul al III-lea: Dăianu Cristian – Liceul Tehnologic Bâlteni – prof. Vuc Adela-Lavinia și Banța Veronica

– Mențiune: Deaconescu Maria Mirabela – Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” – Prof. Stoian Loredana-Gabriela și prof. Buică Magda

– Mențiune: Stancu Mario Cătălin – Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” – Prof. Stoian Loredana-Gabriela și prof. Buică Magda

CATEGORIA 18-25 ANI

– Premiul I: Șimon-Doroghițoiu Flory-Anelisa – Liceul Teoretic Novaci – Prof. Giugiulan Iulia Nicoleta

PREMII SPECIALE

Asociația Română a Profesorilor Francofoni – Filiala Gorj a acordat un premiu în valoare de 200 de lei elevei Constantinescu Bianca-Maria de la Școala Gimnazială Nr.1 Rovinari.

Clubul Rotary Târgu Jiu, reprezentat de președintele Raluca Davițoiu, a acordat un premiu în valoare de 200 de lei elevei Deaconescu Maria Mirabela de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here