Mandatele primarilor din Turceni, Urdari și Bălești, validate de instanță

814

Judecătoria Târgu Jiu a validat, luni, mandatele primarilor din Turceni, Urdari și Bălești. Deciziile nu sunt definitive, dar sunt executorii.

„Admite cererea formulată de petentul Biroul Electoral de Circumscripţie Orăşenească nr. 8 Turceni. Validează mandatul domnului Popescu Constantin, ales în funcţia de Primar al Oraşului Turceni la alegerile locale din data de 09.06.2024. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tg-Jiu”, potrivit Judecătoriei Târgu Jiu.
Asemenea decizii au fost date și pentru primarii realeși ai comunelor Urdari și Bălești.
„Admite cererea formulată de petentul Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 68 Urdari. Validează mandatul domnului Calotă Mihai, ales în funcţia de Primar al comunei Urdari la alegerile locale din data de 09.06.2024. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. (…) Admite cererea formulată de petentul Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală nr. 16 Bălești. Validează mandatul domnului Ungureanu Mădălin Ion, ales în funcţia de Primar al comunei Băleşti la alegerile locale din data de 09.06.2024. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu Jiu”.
Mandatele aleșilor trebuie validate de judecători, iar secretarii de primării sunt responsabili de aceste formalități. Pentru a fi validați, primarii trebuie să aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială în care au fost aleși, să nu fi fost condamnați penal și să aparțină partidului politic pe lista căruia au candidat.
Primarii își vor începe noul mandat abia după depunerea jurământului.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here