5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Arhive Zilnice: 4 octombrie 2022

GALERIE FOTO: McDonald’s se deschide în decembrie la Târgu Jiu

Primarul Marcel Romanescu a publicat pe contul personal de Facebook mai multe fotografii cu macheta noului restaurant McDonald's, dar și cu lucrările din apropierea Mall-ului, acolo unde se realizează investiția. Edilul a anunțat că inaugurarea investiției va avea loc la mijlocul lunii decembrie și spune că foarte multe persoane s-au interesat de acest restaurant: "McDonald's a început construcția restaurantului de...

Avantajele deplasării pe trotinetă electrică

În prezent, dezvoltarea tehnologică avansează spre vehiculele electrice, un domeniu în continuă dezvoltare și care, în câțiva ani, va deveni fundamental pentru transport. Acesta este deja cazul mopedelor electrice, hoverboard-urilor, trotinetelor electrice sau monociclurilor, vehicule care sunt foarte fiabile și sigure, deoarece au un design foarte simplu care face ca orice defecțiune să fie foarte puțin probabilă. Cu ajutorul...

Amendă de 10.000 lei dată la Bălești

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, împreună cu reprezentanții IPJ- Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, au identificat, pe raza comunei Bălești, o persoană fizică ce efectua activități de dezmembrări auto fără a deține autorizație de mediu. A fost aplicată o sancțiune contravenționala in valoare de 10.000 lei, precum și suspendarea activității până la obținerea actului de reglementare din punct de...

Noul an universitar, deschis la UCB Târgu-Jiu

video
https://youtu.be/fHghtO9KpSA

Cartierul Plopilor, fără apă

APAREGIO GORJ anunță întreruperea furnizării apei potabile, în data de 05.10.2022, intervalul orar 09:00-18:00, în municipiul Târgu-Jiu, cartier Plopilor, în vederea efectuării cuplărilor la branșamentele blocurilor din cartier și cuplarea rețelei noi de distribuție la sistem. APAREGIO spune că sistează apa potabilă în cartier „pentru executarea lucrărilor de cuplare de către antreprenorul ce execută reabilitarea rețelelor de apă potabila din...

Crește iar numărul cazurilor de Covid

  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.419 cazuri noi de persoane infectate cu COVID –19, cu 770 mai multe față de ziua anterioară. Au fost raportate 20 de decese (15 bărbați și 5 femei). În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.349, cu 51 mai puține față de ziua anterioară....

A fost închisă Transalpina

Viscol și zăpadă pe Transalpina.  Ceața reduce vizibilitatea sub 50 de metri, iar gheața depusă pe partea carosabilă îngreunează intervenția utilajelor de deszăpezire. Din cauza condițiilor meteo, circulația rutieră pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului rămâne închisă până când condițiile meteo vor permite desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță, anunță drumarii.  

Ro-Alert pentru localnicii din Prigoria. Urs văzut în zonă

Prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenta 112, un cetățean a semnalat prezenta unui urs intre localitățile Prigoria și Zorlesti, comuna Prigoria. ”Pentru protecția cetățenilor, ISU GORJ a transmis un mesaj, prin intermediul aplicației Ro-Alert, cetățenilor din zona”, a trasnmis ISU Gorj. De asemenea, jandarmii sunt deja în zonă.

FOTO|Rovinari, Turceni: Transportatorii de lemne, verificați de Poliție. Amenzi de mii de lei

În perioada 26 septembrie–2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari și Poliției Orașului Turceni au acționat pe DN 66 Rovinari-Turceni pentru verificarea legalității provenienței materialului lemnos, arată IPJ într-un comunicat de presă. ”În cadrul activităților desfășurate de polițiști au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 9000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 27,34 m3 de material lemnos, în conformitate...

Angajări masive la ANAF

ANAF vrea să scoată la concurs anul următor toate cele 1.490 de posturi vacante, a declarat pentru Profit.ro preşedintele instituţiei, Lucian Heiuş. Concursurile de recrutare ar putea începe chiar din primul trimestru (intervalul ianuarie-martie), atenţie deosebită urmând să fie acordată deficitului de personal din administraţiile din teritoriu ale Fiscului.

Unul dintre cei cinci mascați de la SAS, sacrificat! Polițistul, lăsat singur după gratii

* Justiția e oarbă sau indică, cu ochii închiși, vinovați, fără judecată * Sentințe diferite de la același judecător, în ultimele patru luni * Diferențe crase între inculpați făcute de judecători * Autorecuzare șoc într-un dosar ce privea măsurile preventive ale mascaților de la SAS * Judecătorul se pronunță diferit doar în cazul Buligan * Familia Buligan cere verificări Ministerului Public și contestarea măsurii...

Complexul Energetic Oltenia, TOTAL politizat – PNL și PSD și-au proptit oamenii – Șeful CEO, Daniel Burlan, în noul BPJ al PNL Gorj

* Zaharia și Dăianu, în CS Conducerea PNL a decis, luni, în ședință, dizolvarea BPJ Gorj al PNL si s-a numit un nou Birou din care fac parte si o serie de primari. Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu, președintele interimar al organizației in locul lui Dan Vîlceanu, a venit cu o listă care a fost aprobată în BPN al PNL. În...

Bărbatul mort în Defileu venise în țară pentru pomana mamei sale!

Noi detalii ies la iveală în cazul morții șocante a bărbatului de 56 de ani din Giurgiu, lovit duminică de o piatră desprinsă de pe un versant în Defileul Jiului, în timp ce acesta conducea mașina personală. Victima era în țară de puțin timp și se pregătea să îi facă pomana de doi ani mamei sale, duminică fiind într-un...

Sprijin financiar pentru agricultorii gorjeni

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal. Suma autorizată la plată este în valoare de peste 56,4 milioane lei și se acordă solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat. Valoarea grantului financiar unitar este de 875 lei/ha, echivalentul sumei de...

Licitație pentru laptele și produsele lactate oferite elevilor. Suma pusă la bătaie de Consiliul Județean

Elevii gorjeni au început anul școlar fără corn, lapte și fructe, promise de autorități. Consiliul Județean a reluat licitația pentru furnizarea şi distribuția de lapte și produse lactate, pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial din județ. Suma pusă la bătaie trece lejer de 2 milioane de lei. Licitația este...

Un colegiu din Târgu-Jiu angajează paznic

Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu angajează paznic. Postul este pe perioadă nedeterminată. Nu oricine poate să își depună dosarul de înscriere. Slujba este destinată persoanelor care au absolvit liceul, au vechime în muncă de cel puțin trei ani și au atestat de pază eliberat și avizat de Poliția Română. Concursul are loc la sfârșitul lunii. Concret, pe data de 25...

VIDEO: Percheziții la Novaci, Deva și Voineasa – Dosar cu un prejudiciu de peste 24.000 de euro

* Șapte bărbați sunt acuzați de braconaj, după ce au fost prinși în flagrant, la Obârșia Lotrului * Au fost ridicate opt arme de vânătoare, deținute legal, un amortizor de sunet, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, 585 de cartușe de vânătoare, 280 de kilograme de carne de vânat, 8 trofee de cervide, 3 topoare și 4.300 de...

Junioarele 2 conduc Seria F

Echipa de Junioare 2 de la CSM Târgu Jiu a ajuns la al treilea meci consecutiv câștigat. Weekendul a adus un nou succes pentru elevele lui Andrei Enache, care s-au impus, în deplasare, pe terenul echipei LPS Slatina, scor 23-27. Ancuţa Minodora (8 goluri) Cristina Chirea (7 reuşite) şi Raluca Chiriac (6 goluri) au fost principalele marcatoare ale vizitatoarelor....

Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, judeţul Gorj, şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram al său chinovial – Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este mijlocitoarea şi apărătoarea poporului creştinesc de...

Sâmbătă, 1 octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Mănăstirea «Sfânta Treime» din localitatea Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, judeţul Gorj, a sărbătorit cu adâncă evlavie cel de-al doilea hram al său, «Acoperământul Maicii Domnului», în prezenţa unui număr însemnat de credincioşi din Oraşul Turceni şi din judeţului, mulţi dintre aceştia...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Senatorul Ion Iordache şi d-na Prefect Cristina Cilibiu împreună cu persoanele vârstnice din Turceni(II) – ,,Am primit prea multe de la comunitate, de la...

Aşa cum aminteam anterior, în ajunul zilei de 1 octombrie, care este sărbătoarea persoanelor vârstnice şi care în mod tradiţional se leagă în mod fericit cu ziua marii Sărbători creştine «Acoperământul Maicii Domnului», în seara de 30 septembrie, la Centrul de agrement Murgeşti, din oraşul Turceni, cele câteva sute de persoane de vârsta a treia prezente în această locaţie,...

Start perfect pentru UCB

Echipa de handbal CS UCB Târgu Jiu are două victorii în două meciuri în noul sezon al Diviziei A. Trupa antrenată de Adrian Gorun s-a impus, la revenirea în Sala Sporturilor, în partida cu CSM Oradea II, scor 36-30. Universitarii au întors soarta meciului în repriza secundă, după ce au intrat în dezavantaj la cabine, scor 14-15. Şapte marcatori...

Digitalizare Erasmus+ la nivel european

Anul școlar 2022-2023 a început în forță la Liceul “Gheorghe Tătărescu” din Rovinari. Instituția școlara este beneficiarul și coordonatorul general al proiectului Erasmus+ DIGISCHOOLS, pe acțiunea cheie 2, cu numărul de referință 2021-1-RO01-KA220-000023611, un proiect de cooperare în domeniul educației școlare. Obiectivele acestui proiect sunt dezvoltarea competentelor digitale în rândul elevilor și cadrelor didactice. Prima mobilitate a proiectului a avut...

CSM Târgu Jiu a părăsit Cupa României

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a înregistrat două înfrângeri la sfârșitul săptămânii trecute în Cupa României. Trupa lui Claudiu Alionescu nu a reușit până acum să câștige vreun meci, fie că vorbim de presezon sau de partide cu miză. Cu toate acestea, oficialii formației sunt încrezători că alb-albaștrii vor evolua mai bine în perioada următoare, mai ales că...

Pensia medie în Gorj trece de 2.000 de lei

Județul Gorj se află pe locul al patrulea la nivel național în ceea ce privește valoarea pensiei medii. Potrivit Direcției Județene de Statistică Gorj, „numărul mediu al pensionarilor în trimestrul II din 2022 a fost de 78.686 persoane, cu 0,5% mai mic faţă de trimestrul II 2021 (79.053 persoane)”. Pensia medie a fost în iulie de 2.013 lei, fapt ce plasează...

Două adevăruri nu există! – Din ciclul „Reflecții din exteriorul frontului”

În sfârșit, mult așteptata hotărâre, în cauza privind monstrul din Caracal, a venit. S-au spus multe, s-au scris și dezbătut multe în media despre acest dosar, am scris și noi 4-5 articole pe această temă, preluate în câteva ziare, iar acum, am zice spre final, mi se pare, totuși, ceva în neregulă sau, mai bine zis, fără logică. Din...

O nouă victorie pentru panduri. Clasament strâns la județ

Bătălie interesantă în vârful ierarhiei după primele patru etape disputate la județ. Patru formații din Liga 4 au un parcurs perfect până în acest moment, cu mențiunea că Vulturii Fărcășești și tinerii de la Pandurii Târgu Jiu au jucat doar trei meciuri. Pentru echipa lui Florin Bejinaru a fost un galop de sănătate la Jupînești, acolo unde alb-albaștrii și-au...

Tulburarea de echilibru

Starea de echilibru reprezintă starea de stabilitate sau de menținere conștientă sau reflexă a unei poziții statice sau dinamice. Echilibrul este un mecanism complex determinat de interacțiunea dintre sistemul vestibular (din urechea internă), vedere și sistemul proprioceptiv (receptori din mușchi, tendoane și articulații), care trimit informații ce sunt integrate la nivel central (la nivelul creierului). O problemă apărută în oricare din...

Nu sunt prea mic ca să înțeleg ce este democrația

Cu cât educația democratică începe mai devreme, cu atât principiile democratice sunt însușite și aplicate corect. S-au scurs peste 30 de ani de la marea schimbare istorică din România, iar astăzi mai întâlnim, încă, români care au o percepție distorsionată a democrației. Pentru unii, care sunt într-un număr din ce în ce mai mic, democrația presupune acea stare de...

Experiența elevilor Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” în Portugalia

În perioada 18-24 septembrie 2022, o parte din membrii echipei proiectului Erasmus+ „Geopark-urile ca agenți educaționali”, Nr.ref. 2020-1-TR01-KA229-092375_6, formată din domnii profesori: Dragotă Teodora și Zaharia Vasile, elevii Bratu Mihai-Alexandru, Ciurea Elena-Alexandra, Ișfan Alexandru-Ștefan și Leoveanu-Andrei Maia, a participat, alături de partenerii proiectului menționat anterior din Spania, Turcia, Grecia, Croația, la mobilitatea organizată de instituția gazdă Escola Básica e...

O seară de muzică

Marți, 4 octombrie, ora 19, în sala Muzeului de Istorie „Alexandru Ștefulescu”, va avea loc recitalul susținut de un trio instrumental, inspirat denumit DIALOG PE 14 STRUNE, după numărul corzilor însumate la cele trei instrumente: o formațiune camerală cu o componentă rar întâlnită, vă oferă prilejul să ascultați bijuterii muzicale surprinzătoare din literatura de gen, descoperite și selectate după...