Opt etape fără înfrângere pentru Dragoș Militaru: Cred că este cel mai bun moment din istoria clubului!

957

Fără îndoială surpriza sezonului în liga secundă este Unirea Dej, echipa condusă de antrenorul gorjean Dragoș Militaru. Weekendul trecut a adus un nou succes pentru ardeleni, care s-au impus cu 2-1 în fața echipei FC Brașov. Gabriel Fulga (`11) și Angelo Cocian (`48) au marcat pentru gazde. Tânărul tehnician și-a felicitat jucătorii pentru combativitate, dar și pentru parcursul din campionat. ,,Cred că este cel mai bun moment din istoria clubului! A fost un meci foarte greu, sincer. Mă așteptam să fie, dar parcă a fost mai greu decât m-am așteptat, contra unui adversar care a jucat bine. Dezavantajul adversarilor a fost că jucătorii au venit pe parcurs și poate nu au fost suficient de pregătiți într-un moment, dar formează o echipă foarte bună. Cu atât mai mult vreau să îi felicit pe jucători pentru faptul că s-au luptat așa cum aș vrea să fie mereu. Au avut spiritul pe care îl avem în vestiar și l-am avut întotdeauna. Merită toate aprecierile noastre, ale staffului și cred că și ale oamenilor care au venit la stadion. La pauză, le-am spus jucătorilor că noi suntem în față, suntem pe primele locuri și trebuie să arătăm ca o echipă de primele locuri. Am început foarte bine repriza a doua și am știut să și suferim, și am obținut trei puncte”, a declarat Militaru. Pentru Unirea Dej urmează acum confruntarea cu Concordia Chiajna. Dragoș Militaru a făcut un apel la suporteri ca să vină în număr mai mare la stadion. În runda precedentă, formația lui Eugen Trică a învinsă chiar pe Viitorul Târgu-Jiu, cu 2-0. ,,Îi așteptăm pe fani, să încercăm să muncim, să obținem rezultate pozitive pentru tot orașul. O să fie un meci greu cu Chiajna, cred că o să fie o partidă echilibrată. Chiajna e într-o revenire de formă, are trei victorii în ultimele meciuri și o să fie un meci la fel de disputat, dar, după două zile de odihnă, ne vom pregăti așa cum trebuie. Presiunea nu e pe jucători, ei au fost pregătiți pentru astfel de momente, pentru când vor veni rezultatele pentru munca lor, să se aștepte să fie în față. Asta de anul trecut, când le-am zis să nu se mire că vom fi în primele șase și trebuie să fim pregătiți. Noi numai cu gândul ăsta ne-am pregătit, să fie pregătiți jucătorii la un astfel de moment. Eu îi supun la un astfel de stres la fiecare antrenament, să știe să sufere și să nu aibă stres la meciuri. Până la urmă, să facă ceva pentru viitorul lor”, a mai spus Militaru. Unirea Dej are 24 puncte după 11 etape de Liga 2.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here