Craiova, la prima victorie ,,reală” în deplasare

904

Universitatea Craiova și-a asigurat un succes important în runda cu numărul 15 a Superligii. Oltenii s-au impus la Arad, deși au fost conduși de UTA. Aly Abeid a deschis scorul în minutul 13, dar două pase ale lui Dan Nistor au dus la ,,dubla” lui Ştefan Baiaram (`45, `57). Juveții au jucat mult mai bine după ce au primit gol, au făcut o presiune constantă la poarta adversă, dar nu s-au putut desprinde decisiv mai devreme, după eliminarea lui Paul Anton din minutul 50. Mijlocașul arădenilor a văzut al doilea cartonaș galben după ce l-a faultat pe Bogdan Vătăjelu. Jovan Markovic a avut alte situații mari de a crea pericol la poarta adversă, dar fie a fost neinspirat la ultima execuție, fie a fost prea egoist. De superficialitatea oltenilor putea profita Virgiliu Postolachi, care a ratat o ocazie imensă în minutul 66. A fost primul succes cu adevărat în deplasare pentru alb-albaștri, care au mai învins-o la Craiova pe FCU, când echipa lui Adrian Mititelu a fost gazda confruntării. După 14 jocuri, Craiova a urcat pe locul 4, cu 24 de puncte.

UTA Arad – Universitatea Craiova 1-2 (1-1)
UTA: Florin Iacob – Mihai Dobrescu (’86, Claudiu Keșeru), Erico Da Silva, Alex Benga, Aly Abeid – Rareș Pop (’55, Claudiu Negoescu), Juan Cascini, Paul Anton – Philip Otele (’77, Wesley Jobello), Virgiliu Postolachi, Albert Stahl (’56, Idriz Batha). Antrenor: Ilie Poenaru.
Craiova: Giedrius Arlauskis – Paul Papp, Bogdan Mitrea, Vladimir Screciu – Bogdan Vătăjelu, Alex Crețu (’84, Roguljic), Dan Nistor, Mihai Căpățînă (’66, Alex Mateiu), Nicușor Bancu – Ștefan Baiaram (’66, George Cîmpanu), Rivaldinho (’72, Markovic). Antrenor: Mirel Rădoi.
Cartonașe galbene: Anton ’43, ’50, Erico ’88 / Nistor ’30, Papp ’65, Bancu ’81, Roguljic ’90.
Cartonaș roșu: Anton ’50.

Mirel Rădoi a vorbit despre evoluțiile bune din tabăra Ştiinței, dar și despre plecarea lui Marian Copilu, al cărui post, în opinia antrenorului, trebuie ocupat.
,,Am trăit cu emoţii la 2-1 şi era mai uşor dacă încheiam meciul mai devreme, la orice minge lungă se poate întâmplă orice. Am avut câteva momente de panică și trebuie să remediem problemele. Dan Nistor pentru mine nu e o surpriză, am încredere în el indiferent de cine spune nu ştiu ce. Baiaram e foarte bun ofensiv, a învăţat să atace şi spaţiile, calitatea şi viteza fac diferenţa. Pentru mine e o pierdere plecarea lui Marian Copilu. Cineva trebuie să fie mai aproape de echipă, Sorin Cârţu de exemplu, sau să vină cineva în locul lui. E destul de lung drumul între antrenor şi patron, nu cred că e nici ok. El a decis după atâţia ani plecat de acasă să fie mai aproape de familie, şi e normal. Patronul echipei are afaceri, este ocupat, de asta este nevoie de o legătură între club şi patron”, a spus Rădoi după meci. În runda viitoare Craiova are o deplasare grea, la Sepsi Sfântu Gheorghe.
,,Nu am câștigat doar datorită prestației mele. Consider că toată echipa a făcut un joc excelent. Ne-a mobilizat ‘Mister’ la pauză, că avem un joc bun și trebuie să insistăm și va intra și golul doi. Sunt fizic bine, nu sută la sută. Pas cu pas, o să revin la forma mea bună. Eu sper de la meciul următor să fiu sută la sută. Va fi un meci greu cu Sepsi, o echipă arțăgoasă”, a declarat Ştefan Baiaram.
,,Au venit assist-urile. Am avut o perioadă grea, nu prea am jucat, nu prea am fost în echipă, dar încet îmi revin și o să fiu acel Nistor pe care îl știe toată lumea. Important e că am câștigat, dar scorul trebuia să fie mai mare. Începem toate meciurile de la 1-0. Sperăm să nu mai facem aceste greșeli și să nu mai fim nevoiți să întoarcem scoruri”, a adăugat Dan Nistor. Sepsi Sfântu Gheorghe – Universitatea Craiova se joacă sâmbătă, de la ora 21.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here