21.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, august 24, 2024

Dosar penal pentru falsificare

Un echipaj format din poliţişti ai Poliţiei Oraşului Turceni şi Postului de Poliţie Plopşoru, au oprit pentru control, în dimineaţa zilei de luni, în...

Peste 1200 de contestaţii, la bac

Elevii nemulţumiţi de notele pe care le-au obţinut la bacalaureat au luat cu asalt, ieri, centrele de examen, pentru a depune contestaţii. Un număr...

Accidente rutiere, soldate cu victime

Două accidente rutiere, dintre care unul soldat cu victime, au fost înregistrate în judeţul nostru. Într-unul dintre accidente au fost implicaţi şi trei minori,...

Asociaţiile de revoluţionari din Oltenia s-au întâlnit la Râmnicu Vâlcea

Joi, 30 iunie 2011, la Primăria Râmnicu Vâlcea a avut loc o întâlnire zonală între asociaţiile de revoluţionari din judeţele Olteniei şi reprezentanţii autorităţilor...

Liceul Bustuchin, în ancheta IŞJ Gorj

Ca urmare a rezultatelor negative obţinute la examenul de bacalaureat de elevii Grupului Şcolar Industrial Bustuchin, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va face o...

Şeful Poliţiei Locale, interesat de maşini de lux

Cai viteză, bolizi şi mulţi interesaţi de preţuri. Timp de o săptămână, centrul oraşului Târgu-Jiu va găzdui un târg auto, plin de maşini luxoase....

Fiica directorului de la CNTV, pe buzele lui Funeriu

Iulia Taşcău, fiica directorului Colegiului Naţional „Tudor Vladimirscu” a fost felicitată de către Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei într-o conferinţă susţinută de acesta, ca urmare...

Spitalul „Sfântul Ştefan” din Rovinari are certificare ISO

Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari a obţinut certificate ISO de la URS şi MRC. Astfel, această unitate spitalicească dispune de acreditarea necesară funcţionării....

Consiliul Judeţean a semnat un protocol de colaborare cu afacerişti italieni

La sfârşitul săptămânii trecute, o delegaţie formată din oameni de afaceri italieni a sosit la Târgu-Jiu, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi...

Campania socială „Zâmbet pentru mâine”, încheiată cu succes

Recent încheiată, campania socială „Zâmbet pentru mâine”, desfăşurată pe parcursul celei de-a doua decade a lunii iunie în municipiul Târgu-Jiu, a reuşit să aducă...

Dezastru la bac! – Grupul Şcolar Bustuchin, promovabilitate „zero”

Situaţie fără precedent în judeţul Gorj, la examenul de bacalaureat. Conform raportărilor finale, promovabilitate la examenul de anul acesta a fost de numai 34,...

Bac de 7,13 pentru fiica primarului din Crasna

Printre elevii care au susţinut anul acesta examenul de bacalaureat, s-a aflat şi Ana-Maria Vamvu, fiica primarului din Crasna. Aceasta, spre deosebire de Ionuţ...

Fata directorului de la CNTV, singura medie de 10 din Gorj

Cu toate că rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta au fost dezastruoase, au fost şi elevi care s-au făcut remarcaţi. Fiica directorului de...

Fata directorului de la CNTV, singura medie de 10 din Gorj

Cu toate că rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta au fost dezastruoase, au fost şi elevi care s-au făcut remarcaţi. Fiica directorului de...

Lovit de tren

Un bărbat din comuna Dăneşti a ajuns, vineri dimineaţa, în stare destul de gravă la spitalul din Târgu-Jiu, după ce a fost lovit de...

Patru ani de închisoare, pentru furt calificat

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat şi reţinut, joi, 30 iunie, un bărbat de 39 de ani, din localitate. Pe numele acestuia,...

Prinşi fără permis pe drumurile publice

Trei bărbaţi, printre care şi un hunedorean, au intrat în vizorul poliţiştilor rutierişti. Cei trei au fost depistaţi conducând pe drumurile publice cu o...

Hoţii au dat iama într-o fabrică de droguri

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au dispus reţinerea a trei bărbaţi, suspectaţi că au pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale, cu...

Gorjenii, printre cei mai buni la Evaluarea Naţională

La probele Evaluării Naţionale care au fost susţinute în urmă cu o săptămână, elevii gorjeni s-au făcut remarcaţi. Aceştia se află în topul primelor...

Şofer mort într-un accident produs la Târgu Jiu

Un bărbat de 59 de ani a murit ieri după-amiază după ce a fost implicat într-un accident rutier. Emanoil Şcheau se afla la volanul...

Într-o singură zi, amenzi de o jumătate de miliard vechi

Pe parcursul zilei de miercuri, 29 iunie, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat, la nivelul întregului judeţ, acţiuni tematice pentru combaterea vitezei excesive, a...

UCB, pregătită pentru admitere

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu s-a pregătit aşa cum se cuvine pentru admiterea din acest an. Ca o noutate pentru această sesiune, ca...

Spitalul „Sfântul Ştefan” a primit avizul înfiinţării CPU

Managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari a reuşit să obţină nu doar promisiunea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS) în vederea înfiinţării unui Compartiment de...

Natalitatea şi mortalitatea, în scădere în judeţ

Conform unui raport prezentat de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în primele cinci luni ale acestui an s-a înregistrat o scădere atât...

Rovinariul suportă poluarea cu cenuşă până în 2014

Oraşul Rovinari şi localităţile din împrejurimi vor trebui să mai suporte câţiva ani de acum încolo poluarea cu cenuşa care se ridică din depozitul...

Primăria Târgu-Jiu i-a dat 12.000 de lei Şcolii Populare de Artă

Consilierii locali au aprobat, în şedinţa din 28 iunie 2011, alocarea sumei de 12.000 de lei din bugetul local Şcolii Populare de Artă (SPA)...

Medicamentele de sezon, necăutate de gorjeni

Antialergicele, anti-diareicele şi restul produselor farmaceutice care au căutare în acest sezon se găsesc în farmaciile din judeţul nostru, însă cumpărătorii întârzie să apară. Pentru...

Căutări pentru un craniu uman găsit lângă mănăstirea Lainici

Descoperire macabră făcută marţi după-amiază în Defileul Jiului de o echipă de biologi venită aici să cerceteze viaţa păsărilor din parcul natural. Cercetătorii au dat...

Bac, cu incidente în Gorj

Proba obligatorie a profilului , care a fost susţinută ieri de către absolvenţii gorjeni, nu a fost lipsită de incidente. Un elev a fost...

Aluniţele, la control

În general aluniţele sunt considerate picături de frumuseţe. Dar sunt şi persoane pentru care aluniţele nu înseamnă o particularitate a frumuseţii, fiind considerate chiar...

Chipsurile, preparate cu multe calorii

Meniul zilnic care să conţină cartofi prăjiţi, chipsuri şi băuturi carbogazoase este drumul cel mai scurt spre obezitate, au arătat cercetătorii americani de la...

Cancerul de piele ţinut departe cu aspirină

Melanomul, o formă severă de cancer de piele, poate fi ţinut sub control doar cu o singură aspirină pe zi, timp de câţiva ani,...

Reţeta zilei – Chec cu nuci şi banane

Ingrediente: - 4 ouă - 300 g făină - 300 g zahăr - 1 ceaşcă nuci măcinate - 1/2 plic praf de copt - 3 banane - 150 ml ulei - 1...

Şantier la Complexul de Îngrijiri de la Dobriţa

În această perioadă, este în plină implementare proiectul „Extindere şi dotare Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa”. Stadiul proiectului a fost prezentat ieri în...

Slujbă la capela Penitenciarului

Personalul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Târgu-Jiu a sărbătorit ieri Ziua personalului din sistemul Administraţiei Penitenciarelor, celebrată odată cu prăznuirea patronilor spirituali Sfinţii Apostoli Petru...

Primăria Târgu-Jiu nu şi-a primit banii pentru Mere în şcoli

Municipalitatea târgujiană este în impas. Acesteia nu i s-au decontat merele de care au beneficiat elevii claselor I-VIII pe parcursul anului 2010-2011 prin programul...

Deficit de personal sanitar, în şcolile din Târgu-Jiu

Unităţile de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu sunt descoperite pe anumite zone din punctul de vedere al personalului medical din şcoli. La ora actuală, sunt...

Unităţile de învăţământ din municipiu, intră în reabilitare

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a alocat pentru acest an suma de 50 de miliarde de lei vechi pentru programul de reparaţii al şcolilor şi grădiniţelor...

Locuri de parcare exclusivă, în Piaţa Centrală

Începând cu luna viitoare, în Piaţa Centrală trei dintre marile firme din Târgu-Jiu vor avea parcare exclusivă. Timp de 12 luni, acesta vor avea...

Încă o elevă a vrut să se arunce în Jiu

O elevă de 16 ani, din Săcelu a vrut să se arunce ieri în râul Jiu, motivând că va fi luată la ceartă de...

Proiectul „Antreprenor Rural European”, la Târgu-Jiu

Marţi, 28 iunie, a avut loc lansarea proiectului „Antreprenor rural european – Dezvoltarea resurselor umane din zonele rurale prin formarea competenţelor cheie de antreprenoriat,...

S-a aruncat în fântână sub ochii vecinilor

Un bărbat de 74 de ani, din Dăneşti, şi-a găsit sfârşitul ieri, după ce s-a aruncat într-o fântână, dorind să încheie socotelile cu viaţa....

Copiii din casele de tip familial, instruiţi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, au continuat acţiunile de informare în cadrul Programului de...

Două vâlcence, prinse în timp ce vindeau “ghiuluri” false

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat şi condus la sediul poliţiei, două persoane de sex feminin, de 42...

Prins la furat de cărbune, cu căruţa

Poliţiştii rovinăreni au prins în flagrant, un bărbat, care transporta cu un atelaj, o jumătate de tonă de cărbune, sustrasă dintr-un depozit al unei...

APAREGIO scumpeşte apa

Tarifele pentru distribuţia apei potabile şi a canalizării menajere vor creşte începând cu 1 iulie. Majorarea este determinată de evoluţia în termeni reali a...

O cină sănătoasă presupune calorii puţine

Multe persoane se plâng de faptul că au prea multe kilograme. Nutriţioniştii avertizează că obezitatea sau fluctuaţiile în greutate sunt de fapt cauza mesei...

Kebabul, meniul cu multe calorii

Kebabul are foarte multe calorii. Conform cercetătorilor britanici, o porţie de kebab poate prezenta în compoziţia sa, 200 de mililitri de ulei, în timp...

Reţete zilei – Prăjitură cu iaurt şi gris

Ingrediente: 4 ouă, 500g iaurt, 500g gris, 1 plic praf de copt,1 plic zahar vaniliat, 200 g zahăr, 125 g unt, coajă de lămâie,...

Fiica directorului Taşcău şi fiul comandantului Caragea, experimentaţi la Bac

Emoţii mari pentru Viorel Caragea, şeful Poliţiei Gorjene şi pentru Dorin Taşcău, directorul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”. Asta pentru că odraslele acestora sunt în...

Şase elevi gorjeni, eliminaţi de la Bac

În cursul zilei de ieri s-a desfăşurat proba scrisă din cadrul Bacalaureatului, la Limba şi literatura română. Şase dintre absolvenţii gorjeni nu s-au putut...

20 de poliţişti gorjeni, pe litoral

Efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor - poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri – desfăşoară, începând cu data de 15 iunie, pe toată durata...

A intrat cu maşina într-o căruţă nesemnalizată

Trei persoane, printre care şi o minoră de 4 ani, care se deplasau cu o căruţă nesemnalizată, au ajuns duminică seara la spital, după...

Mai mulţi poliţişti gorjeni, în supraveghere la Bac

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj acţionează pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică în zona unităţilor de învăţământ în...

Ceană, nota 9,65 la examenul de manager la Turceni

Spitalul Orăşenesc Turceni a organizat concurs pentru postul de manager. Deşi au fost multe persoane interesate de această funcţie, la concurs s-a înscris doar...

Activitate electorală, la UCB Târgu-Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat, luni 27 iunie, un referendum privind modalitatea de alegere a rectorului. Cadrele didactice şi studenţii cu...

Acţiunea “Clean up the nature”, în Runcu!

Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Rurală - A.R.D.R., Asociaţia Animatorilor şi Monitorilor pentru Copii şi Tineret – TINERI FĂRĂ FRONTIERE, Asociaţia Liberă Iniţiativă şi Antreprenoriat...

Sute de gorjeni, cu documente expirate

Câteva sute de gorjeni au, la ora actuală, documente expirate. Reprezentanţilor Direcţiei Publice Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu le este dificil...

Cetăţenii, rugaţi să-şi verifice valabilitatea actelor

Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu transmite cetăţenilor să îşi verifice valabilitatea documentelor cu cel puţin două săptămâni înainte de...

Mitropolitul Olteniei, de Sânziene în Gorj

Creştinii ortodocşi au sărbătorit vineri, Sânzienele sau Drăgaica, cum i se spune în popor. În fiecare an, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul,...

Fiu, cercetat pentru uciderea din culpă a tatălui

În după-amiaza zilei de duminică, în jurul orelor 14.30, poliţiştii din Negomir au fost sesizaţi de către un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Peştişani,...

Doi tineri, prinşi în trafic fără permis

Data de 25 iunie s-a dovedit ghinionistă pentru doi tineri din Gorj, prinşi în trafic fără permis de conducere. Pe numele unuia dintre tineri...

Dosar penal pentru braconaj cinegetic

Dispeceratul I.P.J. Gorj a fost sesizat vineri, prin apelul de urgenţă 112, de către preşedintele unei asociaţii de vânătoare, despre faptul că a surprins...

Poliţia a „regionalizat” Gorjul în 11 zone

Că se face sau nu regionalizare probabil nici Traian Băsescu nu mai ştie, dar cert este că, de acum încolo, la nivel de judeţ...

Prinşi la furat în Cariera Jilţ

Trei gorjeni sunt cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, după ce poliţiştii Poliţiei Comunale Mătăsari au stabilit că...

Cadavru depistat în pădurile din Fărcăşeşti

Poliţiştii serviciilor Investigaţii criminale şi Criminalistic – Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Gorj, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul...

Gorjean urmărit pentru evaziune fiscală, prins în Timiş

Colaborarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Gorj şi Timiş, care au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor S.I.P.I. Gorj, a condus...

Pompele de apă din Târgu-Jiu, sigure pentru consumatori

Fântânile publice din judeţul nostru sunt în atenţia reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, aceştia realizând periodic analize ale calităţii apei, testele fiind...

Târgujienii s-au bucurat de numerele Circului Gartner

Circul Gartner din Germania a poposit pentru trei zile în municipiul Târgu-Jiu. Locuitorii oraşului, dar şi alţi gorjeni şi-au dus copiii la circ, unde...

Gorjenii nu au consumat ciuperci otrăvitoare

Până în prezent, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu nu s-a prezentat niciun pacient intoxicat cu ciuperci. Medicii gorjeni speră să nu fie astfel...

Pentru al doilea an – Ştrandul CS Pandurii, lăsat tot în paragină

Realizat în urmă cu peste cinci decenii, ştrandul Clubului Sportiv(CS) Pandurii, aflat în incinta stadionului din Târgu-Jiu, a rezistat intemperiilor timpului, comunismului şi numărului...

Campanie anti-ţânţari, în municipiu

Ca şi în anii precedenţi, acţiunea de stârpire a ţânţarilor, s-a aflat pe lista priorităţilor Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Autorităţile târgujiene au declanşat deja o...

Prinşi în flagrant, la furat

Un braşovean şi un târgujian au fost prinşi de către poliţiştii gorjeni în flagrant, la furat. Dacă primul s-a ales cu dosar penal pentru...

Accident cu victime, pe o trecere de pietoni

O tânără de 19 ani, din Leleşti a fost accidentată chiar pe trecerea de pietoni. Adolescenta se angajase în traversare regulamentar, primind prioritate de...

În zori de zi, prins beat la volan

A venit din Hunedoara pentru a-i fi luat permisul în Gorj. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, care a fost prins...

Manţog, dezamăgit de activitatea lui Călinoiu

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a prezentat, în ultima şedinţă de consiliu, raportul său privind modul de îndeplinire a atribuţiilor proprii şi a...

Soarele şi cancerul de piele

Statul la soare pe perioade mari de timp, provoacă arsuri solare mai ales la persoanele cu pielea sensibilă şi albă, şi astfel creşte...

Flori de sezon cu puteri vindecătoare

Păpădia, salcâmul, iasomia şi gălbenelele sunt câteva dintre plantele de care putem profita în această perioadă. Iată la ce sunt ele bune şi cum...

Reţeta zilei – Chifteluţe de dovlecei şi feta

Ingrediente: 500 gr dovlecei, 150 gr brânză feta, câteva fire de mărar, câteva fire de pătrunjel, 2 cepe verzi, 2 căţei usturoi, 1 ou,...

Amenzi de peste 33.000 lei date de rutierişti

Poliţiştii rutieri din Gorj sunt din nou în acţiune. Pe parcursul a 24 de ore, poliţiştii rutieri au organizat şi desfăşurat, la nivelul...

Recomandările poliţiştilor, nebăgate în seamă de târgujieni

Cu toate că poliţiştii gorjeni desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea furturilor din locuinţe, actelor antisociale stradale sau pentru prevenirea furturilor din...

Oficialii Lidl anunţă motrenii că nu au la vânzare biftec franţuzesc contaminat

Niciun produs congelat “Steak Haches”, din Franţa, bănuit a fi contaminat cu bacteria ecoli, nu a fost pus la vânzare în niciunul din magazinele...

Cerşetorii şi comercianţii ambulanţi, în vizorul poliţiei

Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au desfăşurat, marţi, 21 iunie, acţiuni punctuale în Piaţa Centrală şi Piaţa 9 Mai, ce...

Mitropolitul Olteniei, la resfinţirea unei biserici din Gorj!

Deşi mai este multă vreme până la împlinirea evenimentului bisericesc despre care vorbim, merită să-l ascultăm pe Părintele Paroh Ion Ciocârlan. Aflat în trecere prin...

Influenţa nutriţiei asupra sănătăţii omului

Armonia între fizic, psihic şi mental este cheia pentru menţinerea sănătăţii şi a echilibrului în viaţă.A ne ocupa doar de un aspect al bunăstării...

Noi procese câştigate de salariaţii Protecţiei Copilului Gorj

O parte dintre angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au câştigat procesele care se judecă încă de anul trecut....

Tânărul accidentat de la Artego, în recuperare la domiciliu

Constantin Vâlvoi, târgujianul de 25 de ani care în urmă cu o lună de zile, a fost prins între pânza de calandru şi rola...

Trupul fetiţei lovită de macara, luat acasă

Rudele minorei de 12 ani, cea care şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de cala unei macarale, au ajuns în cursul zilei...

Chiriac nu refuză locul lui Moţa la şefia AJOFM Gorj

Din luna iulie, scaunul de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj este posibil să fie ocupat de un...

Ştrandurile şi piscinele, verificate de Protecţia Consumatorului

Un număr de şase ştranduri şi piscine din localităţile Târgu-Jiu, Rovinari, Ţicleni şi Săcelu au fost verificate săptămâna trecută de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean...

Prinşi cu produse toxice, la vânzare

Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.)a coordonat în perioada 9 mai-15 iunie, o acţiune pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi...

Socolovschi, şef de nota 9 la APM Gorj

Radu Socolovschi revine pe postul de director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj. Acesta a susţinut concursul pentru ocuparea funcţiei de director coordonator...

Cinci medici noi, la Spitalul Orăşenesc din Rovinari

În urma procesului de redistribuire a personalului medical din unităţile sanitare reprofilate, la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari au ajuns cinci cadre medicale....

Şofer judecat pentru că a încercat să mituiască un poliţist

Un agent şef de Poliţie de la Novaci a refuzat o sumă de 500 de euro care i-a fost oferită de către un şofer...

Sfaturi pentru a scăpa de dependenţa de alcool

Începem să consumăm alcool la zile de naştere sau când avem vreo reuşită. Sau să uităm de supărări. Şi încet-încet „gustăm“ din tot felul...

Cum faci faţă alimentelor periculoase

În ultimul timp, din ce în ce mai multe persoane conştientizează tot mai mult cât de bine e să mănânci sănătos, pentru a nu...

Reţeta zilei – Salată de dovlecei cu maioneză şi usturoi

Ingrediente: 2 dovlecei mai mari (cca. 30cm lungime), 3 căţei de usturoi,1 linguriţă Delikat, 1 linguriţă sare, maioneză. Mod de preparare: Dovlecii se curăţă de...

Gorjeanca Despina Dragomir, pe podiumul competiţiei sportive a poştaşilor

În Poiana Braşov s-a organizat la sfârşitul săptămânii trecute faza naţională a concursului profesional sportiv “Marşul factorilor poştali”, ediţia cu numărul 35. Acest eveniment de...

Încă un accident mortal la CE Turceni

Un angajat al Complexului Energetic Turceni şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă într-un accident de muncă, în urmă cu vreo două luni un alt muncitor,...

Mai puţini elevi experimentaţi la competenţele digitale

Dacă la competenţele lingvistice peste 50% dintre elevii gorjeni chestionaţi au fost notaţi cu calificativul experimentat, la competenţele digitale doar 1.434 de absolvenţi, din...