Deficit de personal sanitar, în şcolile din Târgu-Jiu

395

fartaUnităţile de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu sunt descoperite pe anumite zone din punctul de vedere al personalului medical din şcoli. La ora actuală, sunt declarate şapte posturi vacante, iar alte trei urmează să se vacanteze în perioada următoare.

Potrivit lui Constantin Fârţă, şeful Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, la ora actuală în Târgu-Jiu sunt opt mediccabinete medicale, din care unul stomatologic la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”, la care lucrează un număr de 33 de persoane. Dintre acestea, trei şi-au depus cerere pentru pensionare, motiv pentru care, în scurt timp, personalul sanitar din şcoli va fi în număr de numai 30. “Sistemul de blocare al posturilor ne îngreunează activitatea. Personalul medical e tot mai puţin şi nu se pot face angajări. Pentru circa 24.000 de elevi şi preşcolari din municipiu, nu se poate desfăşura activitatea cu un număr de şapte posturi vacante în prezent, cărora li se mai adaugă şi cele trei ale persoanelor care au cerut pensionare”, a declarat Fârţă.

Demersuri pentru angajări

Din cele 33 de persoane angajate la cabinetele medicale şcolare din Târgu-Jiu, 25 sunt asistenţi medicali, şi opt medici, acestora adăugându-li-se şi trei mediatori. “Am făcut solicitări pentru deblocarea posturilor încă de acum două luni. Investim foarte mult în aceste cabinete şi mai avem nevoie de medici şi asistente. Acum, nu putem spune că funcţionăm deficitar deoarece asigurăm actul medical pentru toate şcolile, dar cu greu, personalul având un volum mult prea mare de muncă”, a mai spus directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu. Acesta a precizat că personalul care ar putea fi angajat s-ar ocupa de şcolile din zonele Debarcader, Griviţei şi zona de sud a municipiului. În prezent, salariile personalului medical de la cabinetele de medicină şcolară sunt asigurate printr-un contract încheiat cu Direcţia de Sănătate Publică Gorj, banii venind de la Ministerul Sănătăţii.

Izabella Plăstoi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here