Activitate electorală, la UCB Târgu-Jiu

396

UCB 2Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat, luni 27 iunie, un referendum privind modalitatea de alegere a rectorului. Cadrele didactice şi studenţii cu drept de vot au prezentat interes pentru această activitate electorală, cu mai bine de patru ore înaintea închiderii urnelor prezentându-se la vot 81,92% dintre votanţi.

Conform unui ordin al ministrului educaţiei, la fiecare universitate trebuie realizat un referendum privind modalitatea de desemnare a rectorului. Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat referendumul în data de 27 iunie. Până la închiderea ediţiei noastre, la vot se prezentaseră 81,92 % dintre profesorii şi studenţii cu drept de vot. „Procentul participării parţiale este de 81,92%, însă se poate vota până la ora 20:00. Astfel, până acum au votat 121 de cadre didactice şi 15 studenţi, numărul total al cadrelor didactice cu drept de vot fiind de 166, iar cel al studenţilor de 17. Urnele se închid la ora 20:00, aşadar mai sunt câteva ore în care se poate vot”, a precizat, ieri după-amiază Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. Referendumul s-a desfăşurat în Sala de lectură a Facultăţii de Inginerie, nefiind înregistrate incidente de nici un fel, totul derulându-se conform regulilor, aşa cum este şi normal într-un mediu academic care se respectă. Rezultatul referendumului îl vom prezenta în numărul viitor al cotidianului nostru.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here