Cadavru depistat în pădurile din Fărcăşeşti

151

Poliţiştii serviciilor Investigaţii criminale şi Criminalistic – Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Gorj, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a survenit decesul unui bărbat de 32 de ani, semnalat că a plecat de la domiciliu, din comuna Fărcăşeşti, în data de 6 mai.

Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată telefonic, în seara zilei de 23 iunie, orele 22:40, de către un cetăţean din comuna Fărcăşeşti, despre faptul că a găsit într-o zonă împădurită din apropierea localităţii, la circa 200 m de intrarea în Mina Călugăreni, mai multe fragmente dintr-un cadavru uman. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul I.P.J. Gorj, formată din ofiţeri de investigaţii criminale şi specialişti criminalişti, împreună cu un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi un medic legist. În zona indicată a fost găsit un cadavru uman, descompus. Având în vedere că în luna mai 2011, a fost sesizată dispariţia unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Fărcăşeşti, persoană cunoscută cu afecţiuni psihice, care părăsise domiciliul în seara zilei de 06.05.2011, la faţa locului au fost invitaţi membrii familiei. Aceştia au recunoscut articolele de îmbrăcăminte, precizând că sunt cele purtate de către bărbat la data dispariţiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj, Daniel Tică. S-a luat măsura ridicării şi depunerii resturilor umane identificate, la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul bărbatului.

A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here