Ştrandurile şi piscinele, verificate de Protecţia Consumatorului

391

IMG_0908Un număr de şase ştranduri şi piscine din localităţile Târgu-Jiu, Rovinari, Ţicleni şi Săcelu au fost verificate săptămâna trecută de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj.

Operatorii economici care desfăşoară activităţi în zona piscinelor, a ştrandurilor şi bazinelor din mai multe localităţi ale judeţului nostru au fost verificaţi de comisarii CJPC Gorj. „Am aplicat trei sancţiuni cu amenzi contravenţionale în valoare totală de trei mii de lei. Printre motivele sancţionării se numără neafişarea vizibilă a tarifelor la loc vizibil, a regulamentului cu măsurile de igienă, precum şi neafişarea interdicţiei să folosească ştrandul persoanele cu răni şi plăgi deschise. Din fericire nu au probleme cu registrul de evidenţă pentru calitatea apei şi nici cu anexele, şi anume vestiarele, duşurile şi grupurile sanitare”, a declarat Mihaela Răducan, comisar-şef al CJPC Gorj.

Aurul, la control

O altă tematică fulger făcută la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), s-a încheiat cu alte sancţiuni. Potrivit şefei CJPC Gorj, a fost verificat modul în care se comercializează bijuteriile din metale preţioase. De asemenea, s-a urmărit existenţa mărcilor false, depistarea produselor nemarcate şi neînregistrarea la ANPC. „Am avut în vedere să-i controlăm pe operatorii care comercializează bijuteriile, şi nu pe cei cu casele de amanet. Toţi comercianţii de metale preţioase trebuie să aibă autorizaţie de lucru de la ANPC. Iniţial, le eliberăm noi pentru o perioadă de maxim 30 de zile o autorizaţie provizorie, până când vine cea de la Bucureşti, care, mai apoi, trebuie să fie vizată anual de ANPC”, a precizat Mihaela Răducan. În acest sens, în cadrul tematicii-fulger au fost verificaţi 17 operatori economici din Târgu-Jiu, iar pentru cinci dintre ei s-au aplicat amenzi în valoare totală de 15.000 de lei. Operatorii cu pricina au fost sancţionaţi deoarece nu afişaseră denumirea produselor, a metalului preţios, nu era trecut preţul sau gramajul pentru produsele care se vând la bucată şi nici preţul gramului de metal preţios. Din fericire, comisarii Protecţiei Consumatorului Gorj nu au descoperit în timpul controalelor mărci false, semn că operatorii târgujieni de metale preţioase sunt disciplinaţi şi vechi în meserie.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here